Deja-vu

"Stii ce sa zici, cand sa zici, cum sa zici. Si ai cate-o expresie faciala pentru fiecare chestie zisa. Imi place asta de innebunesc. Mi-ai intrat pe sub piele in prima saptamana in care am vorbit cum nu a mai facut-o nimeni...Dar ciudat este, dupa cum ti-am mai zis, ca din prima saptamana am zis da. Vreau omul asta. Am crezut ca nu am nicio sansa.  Dar am citit undeva ca si doar 1% daca stii ca e posibil sa poti avea o persoana, spera. Si asta am facut. Am sperat ca poate si tu ma vezi altfel. Poate si eu insemn ceva pentru tine;...si ai facut sprint spre inima mea. Cu fiecare secunda te-am placut mai mult si mai mult. Nu mi s-a intamplat fata de nimeni sa simt ceva atat de repede si atat de intens. Stiu ca esti in gandul meu de dimineata pana seara. Si mai stiu ca ma faci sa cred. Sa cred in mine. Sa cred in planurile si visurile pe care le am. Ma schimbi. Dar nu in rau. Ma faci sa cresc. Ma faci sa fiu multumita ca sunt asa. Ma faci sa ma simt frumoasa fara sa ma machiez si sa ma imbrac in nu stiu ce. Esti atat de special si important pentru mine cum inca nu cred ca ai idee. "

Paragraful pare desprins din antichitate, pare o picatura de iubire dintr-un ocean de razboaie sangeroase relatate in epopeile lui Homer. Par a fi cuvintele unei zeite care-si striga durerea in tacere, satula de atatea batalii duse cu ea insisi, in cautarea marii iubiri, zeita care in sfarsit si-a gasit fericirea, care s-a eliberat din ghearele nesigurantei. A fugit prea mult timp prin intuneric, plangand moartea inimii sale, dar care si-a gasit curajul sa lase totul in urma. 

Deja au trecut cativa ani buni pe care ti i-ai petrecut in perioada asta a vietii, perioada in care ai crezut dintotdeauna ca totul va fi roz si fermecator, plina de dragoste si fericire. Dar nimic nu e precum ti-ai imaginat. Ai din ce in ce mai multe responsabilitati si fara un lucru care sa te defineasca. Tu doar existi momentan, pentru tine o zi trece un pic mai bine decat precedenta, chiar si alea in care nici nu poti sa te trezesti din pat. In timp ce tu faci toate astea, cea mai buna prietena a ta se marita, iar prietenii tai apropiati au copii sau cariere de succes.

Sunt sigur ca ti-ai petrecut cateva seri de weekenduri prin baruri, cluburi,  cautand sa fii agatata sau sa agati, dar nici asta nu e de ajuns, nu-ti ajuta viata sa devina completa. Singuratatea e patura ta favorita, te tine de cald in spatiul tau confortabil. Dar chiar si asa te gandesti tot timpul ce e gresit cu tine, sau de ce nu poti iubi pe nimeni.

Si pui mana pe telefon sa dai sau sa astepti un mesaj sau apel din partea aluia care te face sa te simti draguta, care ar putea sa te faca sa te simti importanta. In felul asta te acapareaza nevoia, nevoia de a fi acceptata asa cum esti, nevoia de a fi apreciata la adevarata ta valoare si nevoia de a te simti iubita. Sunt asa de puternice nevoile astea incat te fac sa-ti pierzi luciditatea pentru doar cateva minute de flatare. Dar nici minutele astea nu-s destule, pentru ca vrei din ce in ce mai mult. Din nou crezi ca ai facut o greseala si din nou renunti la tot, retragandu-te in cochilia ta.

Cat timp esti acolo, nu te opri nicio clipa din a visa in continuare la ceea ce vrei. Nu intotdeauna vei ajunge sa faci tot ce visezi, dar nu te opri. Sunt atatea lucruri care au ramas sa le faci. Vor fi o gramada de oameni pe care o sa-i intalnesti, atatea locuri de vizitat. Nu te pierde in tine, nu-ti irosi gandurile pe idealuri. Trebuie sa faci lucrurile simple, sa-ti iei inima in dinti si sa te opresti din a le amana de pe o zi pe alta. Fa-le acum, asuma-ti riscuri pentru tine. Meriti sa te trezesti dimineata cu un zambet, sa-ti faci amintiti care mai de care, sa poti povesti si altora. Sa fii cea mai buna mama de pe planeta.

Hun, you'll be alright, just breath. 

Broken thoughts

It's that time again. Yeah, it's full moon. I'm watching it right now. It's so beautiful, so round, so bright, it's like magic. Surrounded by darkness, little flickering stars, trying to send me a cosmic message. I think they are trying to cheer me up, because I feel like shit, worthless. Like a fucking useless dog shit. A dog shit picked up and thrown into the trash can. I think everybody knows this feeling. I think everyone knows how is to love someone and not getting the same thing in return. When I met her I thought I had found the person I was going to spend the rest of my life with. I was done. All the girls, all the bars, pubs or clubs, all the family issues, were poof gone. Who the fuck knew or cared? I was done. But tonight I'm not gonna write about her. It's not her night. I'm gonna write about my thoughts and feelings, some fucking random soul fragments. So now you think I'm broken? Come and fix me then, I'm no quitter. 

Rejection feels different for everybody. There are a lot of emotions involved. Some say you have to use objective judgement. I don't think that even exists. It's bullshit. Judgement is subjective. Everyone is entitled to an opinion and a reaction. My reaction to rejection starts with denial."She can't reject me. I'm too good". Slightly arrogant, and that's because I have a kaleidoscopic mind. It never stops. When I realize what's happening, there is pain. This thing actually hurts. It fucking hurts. It feels like you lost the most precious thing. I didn't do anything, I just sat there in that misery. 

The next thing that comes is disappointment, losing the self esteem. That's the moment when I self sabotage myself. Feeling worthless, powerless, I didn't expect her to leave. Now the real shit starts. Anger is coming and it's a fucking mess. In my imagination I smash everything. Nothing gets away. If I have hope, that means I have expectations. Nothing makes it worse than the thought of how you imagined it supposed to be. There's denial again, because of the hope. I can't give up on her, I can't let her go. There's always this voice in the back my head saying maybe now it's the time, maybe now the stars will align for you two and there will be this magic moment where everything will be just fine again. I don't expect her to have some kind of a epiphany, and I don't care if she's fucking someone else, it's just, when I see her looking at someone like she used to look at me, I fucking hate that, and it hurts again like hell. 

I think that's jealousy. Maybe it's something wrong with me. The anger fades away, but the frustration stays. There's nothing I can do. Eventually I accept this, bud the sadness remains. It's like a huge balloon, where nothing can touch me. I'm locking myself in there, speaking to no one.

There's also distance, which allows me to do more, and allows us to be quiet, but that's even worse. Not speaking to her is worse than speaking to her about other guys. I don't know how the fuck that happens. I hate that I'm not there, near her, I believe that being there would change something in the right direction. Ah, the fucking hope again.

It all ends by thinking about the truth. When we were together, we were invincible or something. I know that I live by the moment, but when it comes to her, I want all the moments, I want a future. Above all, there is love. I love her, man, in the most truthful way. Love is or ain't. "I'm not interested in being original, I'm interested in being true." said someone, and that's how I am. I feel the love for her, I feel it in all my body, in every cell, otherwise I won't be writing this...

Gone girl 2

"-Da, 15, cam mult. Nu mi-ai raspuns cum mai esti." Se vedea cum persistenta mea nu prea ii convine. Avea ceva si nu stiam ce.

"-Sunt bine."

Dupa ce mi-a raspuns, am observat cum s-a intors spre multimea de copii. Cauta ceva cu privirea, cu o doza de ingrijorare, dar a revenit la mine:

"-Te-am vazut stand pe banca de pe partea cealalta a pietei. Ti-am recunoscut felul tau arogant de a sta pe o banca, adica pe mijlocul bancii, cu mainile pe spatar, si a trebuit sa ma aproprii, sa-mi confirm gandurile. Tu cum esti? Ca din cate vad nici tu nu prea ai imbatranit, si te-ai ales si cu cateva tatuaje, astea vizibile.

-Multumesc pentru compliment. Hai sa mergem la o terasa undeva, sa ne bucuram de duminica asta stralucitoare si sa povestim. Ce zici?"  A trebuit sa fiu direct, ca numai asa scoteam de la ea anumite chestii.  Unul din copii cade jucandu-se si incepu sa planga. O vad din nou cum se intoarce repede inspre locul unde se jucau acei copii. Mintea imi spunea sa ma uit si eu. Erau vreo 6 copii, 4 baietei si 2 fetite. Niciunul nu avea mai mult de 6 ani. Incepeam sa ma gandesc ca o fi vreo nepoata sau vreun nepot, pentru ca ea avea frate.

"-Theeeea, vino pana la mine!" Una dintre fetite incepu sa alerge inspre noi, plangand. "Ce s-a intamplat, scumpa mea? De ce ai cazut?" Eu asistam calm la toata discutia. "M-a impins baiatul ala in albastru, mami" raspunse cea mica printre lacrimi si suspine. Cand am auzit cuvantul mami, am incremenit; desi mi-a trecut prin cap varianta asta, chiar nu ma asteptam sa fie adevarat, si mi se parea ciudat ca gandeam asa, totusi in 15 ani se pot intampla multe.

"-Nu-i nimic, puiule, oricum plecam imediat acasa. Scuze pentru ca te-am ignorat un pic, ea e Thea, fiica mea de 6 ani. Thea, domnul e un vechi prieten, spune-i buna.

-Buna!

-Buna Thea, ce nume frumos ai!! Esti bine? Te-ai lovit?

-Sunt bine, multumesc" Era atat de politicoasa. Ii revenise buna dispozitie de dinainte si zambea. Avea acelasi zambet scurt ca al mamei. Pentru o clipa am crezut ca m-am indragostit pentru a doua oara de acelasi zambet. Avea ochii verzi, parul inchis la culoare si carliontat. She was so fucking beautiful. Stiam de unde mostenea frumusetea. 

"-Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam la momentul asta, nici macar la dimineata asta. Mi-ati facut ziua si mai frumoasa decat era. Lasa-ma te rog sa va duc undeva." N-am vazut-o atatia ani, si nu voiam sa ma las, pentru ca nu stiam cand mai aveam ocazia.

"-Noi trebuie sa plecam acasa. Ne-am facut plimbarea de duminica.

-Va asteapta tati?" Am vazut instantaneu cum s-a schimbat la fata cand am intrebat-o; de la normalitate la furie in doar o fractiune de secunda.

"-Nu!!! Acum chiar mergem acasa" O lua pe cea mica in brate, si am observat ca avea verigheta pe deget. Asta m-a facut si mai intrigat:

"-Stai un pic. Imi cer scuze ca am fost poate un pic indiscret, dar ne-am intalnit asa...intamplator, in orasul unde ne-am nascut, dupa atatia ani de tacere. Nu ti se pare un semn? Chiar tu imi spuneai, cu insistenta unui copil, sa cred in semne si destin. Asta e un semn!! De cand ai scos primele cuvinte am vazut ca ceva e in neregula cu tine. Stii ca imi dau seama instant de astea. Poti sa-mi spui. Sunt tot eu, nu m-am schimbat. Lasa rigiditatea.

-Semn pentru ce?

-Sa reluam prietenia de unde am lasat-o!

-Bine, dar nu mai mult de o ora, pentru ca trebuie sa mancam, ca imediat e pranzul." O priveam in ochi si nu puteam sa ma gandesc decat la faptul ca devenise o mama extraordinara. Felul cum o tinea pe cea mica in brate, protejand-o, vorbele calde cu care a reusit sa o calmeze aproape imediat, ma emotionau aproape de lacrimi.

"-Bine, atunci mergem la mine si gatesc eu ceva bun.

-Gatesti??

-Gatesc si mai bine decat ultima oara cand ti-am gatit.

-Atunci am gatit amandoi, nu numai tu!!

-Ia uite cine isi aminteste.

-Cum sa nu. Dar la tine?? Tu nu ai pe cineva?? Scuze daca pun intrebari stupide.

-Nu-i nimic. Nu, nu am pe nimeni, nu am reusit sa pun verigheta pe deget ca tine. Nu am gasit femeia aceea nici in ziua de azi...Dar povestim mai tarziu daca vrei sa auzi. Asa facem? La mine si mancam?

-Ok."

Ne-am urcat in masina si-am plecat. Am ajuns la casa destul de repede, nici nu era asa departe. Cerul albastru se imbina cu verdele copaciilor si sunetul verii. Ne-am dus in gradina din spate la un foisor instalat special pentru zile ca asta. I-am zis ca revin in jumatate de ora cu mancarea, dar n-a putut sa astepte si a venit sa ma asiste in bucatarie. Putea s-o vada si cea mica jucandu-se in gradina. 

"-De data asta fac singur, nu vreau sa ma ajuti.

-Cum vrei tu. Am venit pentru ca stii ca sunt curioasa de faptul ca n-ai pe nimeni in casa asta mare.

-Curioasa? Dar eu cum crezi ca sunt cand am vazut cum ai reactionat cand te-am intrebat de tatal Theei?

-Fair enough. Poti sa vorbesti si sa si faci mancare in acelasi timp?

-Ha ha. Ai ramas la fel de glumeata. Bineinteles ca pot.

-Da. Iar tu ai ramas la fel de ingamfat.

-Lupul isi schimba blana, dar naravul ba." Amandoi am inceput sa radem deodata cand am terminat propozitia. Ma simteam atat de bine s-o vad razand pentru prima data dupa atata timp. 

"-Acum spune-mi. Cum de esti singur?

-N-as vrea s-o lungesc prea mult. Iti zic rezumatul. Dupa ce ne-am vazut atunci ultima data, am simtit oarecum ca nu mai vorbim, nu stiu de ce nici azi. M-am gandit sa-ti scriu si ma razgandeam in ultima clipa. Asa a trecut o zi, o luna, un an, doi, pana cand ai disparut brusc de peste tot. Mi-am zis ca poate ti-ai gasit fericirea. Intre timp, am reusit sa scap de mediul toxic in care eram cu maica-mea si incet incet imi incepusem cariera, nu prea mai aveam timp de aproape nimic. Am inceput sa cutreier lumea cu jobul. Am vazut locuri pe care unii nici nu si le imagineaza. In privinta femeilor nu am excelat. Au fost cateva care mi-au atins sufletul, dar nu indeajuns. Vorba ta, die alone.

-Si totusi esti acasa.

-Nu pentru mult timp, ca plec maine iar. Acum e randul tau." O vedeam cum se fastacea, cum isi infrunta propria persoana. Se framanta foarte vizibil.

"-Cum sa incep?...Dupa ce ne-am vazut ultima oara, si eu am vrut de multe sa-ti scriu, dar nu stiu de ce nu am facut-o. Pana cand a aparut cineva. El mi-a acaparat toata atentia, nu mai vedeam pe nimeni. Nu am mai simtit niciodata asa ceva. Eram atat de fericita. Dupa doi ani ne-am mutat aici, mai aproape de ai mei, dar inca nu ne casatorisem. Au fost niste ani minuati.

-Si Thea?

-Thea. Ne-am casatorit la sase ani dupa ce ne-am cunoscut. Cam in toti anii astia am incercat sa raman insarcinata, doar stii si tu ca am avut niste probleme. S-au complicat un pic, de aia mi-a fost mai greu. Am reusit intr-un final sa raman insarcinata cu Thea. A fost cea mai fericita zi din viata noastra. Eram insarcinata intr-o luna cand s-a intamplat nenorocirea. Ne plimbam intr-o zi ca asta pe strada, cand stateam la intersectie, si vad o masina venind in viteza in directia noastra. El a avut prezenta de spirit si m-a impins atat cat sa ies din raza masinii. El nu s-a putut salva, si masina l-a lovit din plin. A murit in bratele mele, in mijlocul strazii, plin de sange, privindu-ma. In clipa aia am simtit cum a picat cerul pe mine..." 

N-a mai rezistat, si a izbucnit in plans. Eu stateam neclintit, si o priveam neputincios. Am sarit de pe scaun si m-am dus si am imbratisat-o. Numai asa s-a mai putut calma. Cand pranzul a fost gata, se calmase, nu scosese niciun cuvant. Ne-am dus in foisor, am pregatit masa. Inca eram socat de cele auzite, nici nu puteam sa ma gandesc cum se simtea. Thea ne-a facut sa zambim cand vazut-o alergand dupa o vrabiuta. Cea mica se juca de zor in gradina cu tot ce gasea. Ma gandeam la ea cum a crescut fara tata. Ne-am pus la masa, si vorbea numai aia mica, o vedeam pe ea cum inca era zdruncinata de poveste, dar tot ea a fost cea care a spart linistea:

"-In toti anii astia, te-ai mai gandit la mine?

-Every fucking day, draga mea..."

Gone girl (Future Memories 2)

Ma trezesc brusc, ridicandu-ma in sezut. Unde cacat ma aflu? Eram in patul meu, in camera mea. Eram leoarca de transpiratie, mainile imi tremurau, iar pumnii imi erau inclestati. Respiram greu. Ma simteam de parca trecuse un uragan, si nu stiam de ce. Primul gand era ca fusese un vis urat, nu degeaba eram agitat si nervos.

M-am dat jos din pat sa ma duc la baie, injurand si coborand sfinti. Imi arunc apa rece pe fata si ma priveam in oglinda. Mi se vedea furia, strangeam marginea chiuvetei in palme, scrasnind din dinti. Inca nu-mi aminteam ce naiba am visat de eram asa pornit. O prietena mi-a spus odata ca exercitiile de respiratie relaxeaza si calmeaza. Inspiram adanc, expiram, inspiram adanc, expiram. Ca sa vezi, metoda asta chiar functiona. Isi facea efectul, si usor usor m-am calmat. Am inceput sa-mi amintesc franturi din vis. Masini lovite, lume agitata, ambulante si chiar sange pe asfalt. Clar fusese un accident grav. Dupa am inceput sa-mi amintesc scene din spital. Alergam pe holuri incercand sa ajung undeva. Intr-un final am ajuns la un salon. Cand am vazut-o intinsa pe pat bandajata in jurul capului, cu ochii inchisi, cu tot felul de aparate in jurul ei, cred ca inima mi s-a oprit pentru o clipa. N-o vazusem nicioadata in ipostaza aia, si ma gandeam la tot ce e mai rau. Parintii ei si-au facut aparitia aproape imediat, agitati, si nerabdatori s-o vada. I-am intrebat ce s-a intamplat. Abia puteau sa scoata cuvinte, eu taceam, dar era doar calmul dinaintea furtunii. Mi-au spus ca soferul care a intrat in ea, era in acelasi spital. Ala a fost momentul cand mi-am dat seama ca uraganul eram de fapt eu. Am fugit la urgente, si nu stiu cum, dar am aflat unde era acel sofer. Urmatorul lucru pe care mi-l amintesc a fost momentul cand am ajuns la salonul lui. El era constient, chiar radea. Simteam cum inima mi-o luase iar la goana. Am vrut sa sar la el, dar o mana de oameni, asistente, doctori, abia au putut sa ma tina. Imbranceli, tipete, urlete, aveam ochii injectati cu furie, eram in stare de orice. Il vedeam pe el, cum statea intins pe pat, inghetat de frica. Asta a fost ultimul lucru pe care mi-l amintesc, Cred ca dupa asta m-am si trezit. Nu era prima oara cand m-am trezit furios si agitat din cauza unui vis, dar cred ca a fost prima oara cand era ea intr-un vis de genul. Ceea ce mi s-a parut ciudat era ca nu o mai vazusem de aproape 15 ani, si desi ma gandesc la ea in fiecare zi, nu avea cum sa fie asa de intens. 

M-am dus in bucatarie sa-mi pregatesc micul dejun. Era o duminica excelenta de vara timpurie, nu foarte cald, cer senin, numai buna de o plimbare. Nu ma asteptam sa am o dimineata atat de agitata, in special in legatura cu ea. Inca mi se parea foarte ciudata dimineata aia.

Ultima oara cand am vazut-o, era tot intr-o zi de vara, se pregatea sa plece in calatoria vietii ei. In sfarsit in viata ei, totul parea ca merge struna. Cateodata ma mai intreb cum reusea sa fie fericita, cand, adanc in sufletul ei cald, avea niste demoni teribili. Si totusi avea o superputere ascunsa bine in zambetele ei. In ziua aia purta un zambet voios si scurt, buzele acelea subtiri si lunguiete, rujate discret, puteau sa vindece cancerul. Mie nu mi-a placut niciodata rujul, dar cand o vedeam pe ea cu ruj pe buze, finut, ma facea sa ma razgandesc. She was so fucking beautiful. Am si-o poza din ziua aia. Nu aveam de unde stiu ca era ultima data cand o vad, dar am stiut cumva, ca trebuie imortalizat momentul. Mi-a povestit care vor fi planurile ei, razand, chicoteam amandoi la cate o gluma nevinovata. M-am simtit incredibil in ziua aia. La sfarsitul ei am lasat-o acasa, in fata scarii, ne-am imbratisat si ne-am luat la revedere. De atunci n-am mai auzit nimic de ea, si au trecut 15 ani de atunci. 

Dupa ce am facut un dus, mi-am zis ca trebuie sa ies afara, pentru ca era prea frumos sa nu fac asta. M-am urcat in masina si dus am fost. Ma hotarasc sa ma opresc in centrul orasului pentru o mica plimbare printre cladirile care tipa a istorie la fiecare pas.

Inca ma gandeam la ea si la ultimul nostru rendezvous. Dupa ce am lasat-o acasa in seara aia, ma tot gandeam cum am putut sa fiu atat de idiot si s-o las sa plece din viata mea, atunci cand ne-am despartit. Fusese ceva special. Am stiut ca voi tine la ea pentru totdeauna. Am simtit asta inca din momentul cand am vazut-o pentru prima oara. Nu stiu de ce n-a mers bine, poate nu eram de nasul ei, poate era din alta liga, desi amandoi eram nebuni de legat. Nu cred ca o sa-mi treaca niciodata ce simt pentru ea, nici n-are cum. Am insistat, poate chiar obsesiv, pentru ca simteam ca e minunata, o persoana cum rar intalnesti, cu suflet enorm, care nu doarme niciodata.

Ma decid sa ma asez pe o banca si sa admir lumea si atmosfera din jur. Copii jucandu-se, zburdand in toate directiile, supravegheati indeaproape de parinti care radeau si pareau fericiti de ispravile odraslelor. Undeva in departare, era o femeie care venea in directia mea, uitandu-se imprejur, probabil admirand ca si mine, privelistea. Mersul ei mi se parea cunscut, silueta ei puteam sa jur ca o mai vazusem undeva, candva. Imi parea atat de cunoscuta. Avea ochelari de soare, o jacheta neagra din piele, peste o rochie vintage. Parea nonconformista, dezinvolta, nu avea nicio treaba. Se apropia din ce in ce mai mult, dar aleg sa ma uit in alta directie. Dupa vreun minut, pot sa jur ca mi-am auzit numele. Mi-am spus ca mi se pare. Aud a doua oara numele meu, intorc capul si vad femeia aceea din departare stand la cativa metri in fata mea. Si-a dat ochelarii jos. Pentru a doua oara in dimineata aia inima mi-a stat si mi-a luat-o la goana in acelasi timp. Era ea. Era neschimbata dupa atatia ani. Nu-mi venea sa cred pe cine aveam in fata mea. Stiam ca e ceva aparte cu acea femeie din departare. Avea acelasi zambet mirific, parul un pic mai scurt decat de obicei, she was fucking beautiful. Eram inca uluit, genunchii mi se inmuiasera:

-Nu zici nimic? Poate iti intra o musca in gura daca mai stai cu ea deschisa.

-Aaaaaa. Spune-mi, poti sa fii mai frumoasa de atat? Pentru ca esti neschimbata, as zice ca ai intinerit.

-Multumesc.

-Ce faci? Cum esti? Nu ne-am mai vazut de..

-15 ani, stiu.        

(To be continued)

Let go...or hold on?

E o intrebare complicata din toate punctele de vedere si in toate domeniile, dar cea mai cea e cea legata de iubire. Daca ai ajuns in momentul in care iti pui intrebarea asta, inseamna ca ti s-au deschis ochii. Desi se refera la viitor, cele doua variante sunt total diferite. 

Cu totii vrem o conexiune, fie ca e ea prietenie, fie ca e iubire. Intotdeauna cele doua incep cu un atasament, o atractie, care poate evolua in afectiune. Ochii vad, inima cere. Acest atasament vine cu multe savori, dulci, sarate, pozitive, negative, constructive sau destructive, dar cel mai de cacat dintre toate e egoul.

In zilele noastre, societatea ne invata sa fim egoisti, sa luam ceea ce credem ca ni se cuvine. E o filosofie care se aplica peste tot, in special in dragoste. "Il vreau pe ala, o vreau pe aia, stiu ca este persoana mea, stiu ca ne-am intelege aproape de perfectie". Nici nu-i de mirare ca nu iese nimic bun din toata treaba asta cand suna atat de egoist. Ne jucam jocuri ale mintii si jocuri de seductie, facem strategii peste strategii sa obtinem atentia cuiva. Stiu, la inceput e frumos sa fii dorit sau dorita, sau sa doresti la randul tau, e bine sa investesti suflet intr-o relatie, dar nu cred ca vei obtine increderea celuilalt, cand te vei gandi la el ca la un premiu.

"Let go" inseamna ca vrei sa eviti durerea si problemele acestui egoism, chiar daca te simti inutil, iar parerile tale nu mai conteaza, iar ajutorul tau nu mai inseamna nimic. Parca ar fi un vid sentimental, fara nicio emotie, Bineinteles ca ramai ca un gust amar, regreti ca nu ai putut face mai mult. Visurile, sperantele si asteptarile ti se fac scrum, dar tot raul spre bine.

"Hold on" e varianta mai periculoasa, pentru ca e si mai egoista. Da, e bine si frumos sa ai ambitie si vointa sa lupti, dar pana la urma nu cred ca dragostea e atat de oarba. Viitorul a fost si este in continuare ceva nesigur, iar asteptarile,sperantele si visurile, l-au slefuit in ceva frumos. De aici cred ca au aparut toate fanteziile si povestiile nemuritoare. 

Dupa toate astea, nu e bine sa cadem in capcana extremelor. Prea detasat sau obsesia excesiva si toxica de a nu da drumul, nu te fac, decat sa fii gelos, rau intentionat sau mai stiu eu ce. Nu-mi vine in cap decat o singura chestie: "For love to be viable, your detachment must be equal to your attachment. You need to be able to let go and hold on at the same time." E chiar foarte greu ramai lucid si realist in toata nebunia asta numita dragoste.

A mother's way

"Aveai 23 de ani cand m-ai nascut. Erai prea tanara pentru un copil mai ales pe timpurile alea de saracie lucie. Plus ca ai crescut intr-un mediu ultraprotectiv, creat in special de maica-ta. Erai controlata de ea, nu aveai libertate de miscare si bineinteles ca, tanjind dupa acea libertate, ti-ai creat in cap anumite conceptii. Din cauza asta ai ajuns cu un barbat mai idiot decat tine. Era aproape tot timpul plecat, si cine stie pe cine mai futea el prin alte orase, ca de, trebuia sa-si mentina reputatia de curvar. Ai ramas insarcinata si lucrurile incepeau sa se inrautateasca. Ala era gelos ca lucrai in domeniul in care lucrai, si te fugarea prin casa, ai tai iti bagau pe gat numai baliverne, iar singurul lucru bun era ca de mine aveau grija tot ai tai, pentru ca tu nu prea erai in stare. In cele din urma ai scapat de taica-miu, dar ai scapat de dracu', si ai dat de tacsu'.

Anii au trecut, la 26-27 de ani erai o mama singura cu un copil, dar tu tot voiai o mana de barbat in casa. Si ai gasit alt idiot. Ai ramas insacinata si cu asta, si singura solutie a fost sa te casatoresti cu el inainte sa se nasca copilul. Nu stiu cine a luat decizia asta, dar cu siguranta a fost cea mai mare greseala din viata ta. Cred ca nu voiai sa devii o mama singura cu doi copii, nu cu unul. Ai avut norocul ca in primii ani, casatoria asta a fost acceptabila, dar tot de cacat. El muncea, tu munceai, si cei doi copii tot la ai tai stateau. Au inceput scoala, gradinitapana cand totul a luat o turnura aproape la 180 de grade intr-un sens rau, foarte rau. Minunatul tau sot a inceput sa te maltrateze fizic si verbal pe tine si pe mine, ca na, nu eram al lui. Te mirai atunci ca de ce am eu rezultate proaste la scoala. Poi cum pula mea voiai sa ma concentrez cand stiam ca vine dementul ala acasa, care era in stare sa ne faca felii pe toti?? Intr-un final ai scapat si de asta, si de data asta chiar erai o mama singura cu doi copii. Munceai si nu aveai timp de noi. Lasa ca aveau ai tai timp de noi.

Nu aveai bani sa ne cresti pe amandoi, de asta ai luat decizia sa pleci in alta tara. Ai avut sprijinul alor tai, care si-au angajamentul ca o sa creasca doi copii, in acelasi mediu ultraprotectiv. In momentul cand ai plecat pentru mine unul, a fost momentul cand aproape ca te-am denigrat ca mama. Veneai si ne vizitai o data sau de doua ori pe an, dar pentru mine nu mai era la fel. Dupa cativa ani, ai venit intr-o vara, cu un nou iubit, si ai luat-o pe asta mica cu tine. Pe mine nu m-ai luat pentru ca mai aveam un an si terminam liceul, dar sincer nici eu nu voiam sa ma iei. Am ramas tot cu ai tai, in grija lor, sa ma trateze ca pe un bibelou, iar tu te-ai dus si nu te-ai mai intors sase ani. Sincer in astia sase ani ai cam incetat sa mai existi pentru mine. Mi-am dat seama ca adevaratii parinti sunt bunicii, asa ultraprotectivi cum erau.

In anul cand am intrat la facultate, ai zis ca ai ramas insarcinata cu iubitul ala nou. Am crezut ca ti-ai gasit perechea, pentu ca parea un tip ok, Am crezut ca in sfarsit e pace in familia asta disfunctionala, dar a inceput sa-ti faca probleme cea mica pe care ai luat-o. Karma is a bitch. 

In anii cand nu te-am vazut, m-am format ca om. Recunosc ca nu unul extraordinar, dar cu siguranta unul mai bun decat tine sau taica-miu. Am ajuns sa cunosc cum e sa fii adult in adevaratul sens al cuvantului, cu toate greutatile specifice. Ca m-am descurcat sau nu, numai eu stiu, nu ti-am cerut niciodata opinia, cu toate ca ti-ai spus-o de cate ori ai a avut ocazia. 

M-am decis si eu sa vin in strainatate la tine, pentru ca si pe mine m-au ajuns impasurile, dar eu nu las in spate doi copii. Am venit aici cu un dram de speranta, ca lucrurile se vor aranja cumva, din punct de vedere familial, pentru ca aveam impresia, ca acel nou, acum actualul, iubit si surioara cea mica te-au adus cu picioarele pe pamant. N-am stiut dedesubturile relatiei tale cu actualul, ca daca aveam habar, catusi de putin, sigur nu veneam la tine, aveam si alte variante, dar na speranta mea inconmesurabila, m-a orbit din nou. Esti acelasi parinte ignorant, mai ales acum la 50 ani, cand nu mai ai rabdare cu aproape nimic. Tu cu partenerul tau, alt idiot specific preferintelor tale, habar nu aveti sa cresteti copilul pe care il aveti. Apar certuri si divergente din orice cacat. Neavand rabadare niciunul, v-ati indepartat, poate de dinainte sa vin eu, iar acum tu cauti alinare in bratele altuia, pesemne ca si asta e la fel de idiot ca si ceilalti.

Cred ca dupa aproape 15 ani e prima oara cand petrecem mai mult de o luna impreuna. Nu o data, ci de mai multe ori, ai specificat in contraargumentele cu mine ca tu m-ai crescut intr-un fel. Nu stiu cum poti sa ai tupeul jegos sa zici ca tu m-ai crescut, cand eu am stat aproape 20 de ani numai cu bunicii! Nu stiu cum iti permiti sa mai vorbesti de crescut cand stii ca tot ce am zis e adevarat. Ti-ai parasit copii de fiecare data cand ai dat de greu, asa cum o sa faci si cu al treilea.

Totusi, iti multumesc ca mi-ai dat viata si pentru unele momente cand chiar m-ai ajutat, dar sincer nu o sa mai gasesti alinare din partea mea. Te ajut acum pentru ca m-ai primit aici, dar nici asta n-o sa mai tina mult. Curand voi pleca, si cu siguranta n-o sa ma mai vezi."

Miscellanea

Ploua cu galeata de cand plecase. Parea ca nu se mai oprea. Se decisese sa mearga pe jos, crezand ca nu-l va prinde ploaia. Era o ploaie rece cu picuri mari, cum rar se intampla asa ceva. Ploaia asta se simte indiferent ce ai pe tine, iar el simtea fiecare picur care ii lovea fata. Cand a ajuns in fata casei ploaia incetase, parca fusese setata sa inceapa cand a plecat si sa se termine cand ajunge. 

Intra in casa, isi arunca hainele direct in uscator si se bagase sub dus. Pentru o fractiune de secunda si-a imaginat un menage a trois cu doua tipe focoase. Statea nemiscat, parca paralizat de fierbinteala apei. Statea nemiscat si incetase sa se mai gandeasca la ceva, nu simtea absolut nimic, nu auzea nici macar susurul apei. Se uita in gol, cu apa siroindu-i pe fata. Avea o privire goala, dar cu care putea sa-ti sfasie spiritul. Statu asa inert si thoughtless o buna bucata  de vreme. A oprit apa, si-a luat halatul pe el ducandu-se jos in living. Se puse in fotoliu si dadu drumul la muzica. Isi daduse seama de ceva. Stia ca si-a regasit confortul de a fi ranit, dupa atatea luni de negare. Un zambet trist i se ivise in coltul gurii cand auzi versurile unei melodii. "She'll come back as fire to burn all the liars/ And leave a blanket of ash on the ground". Doar amintirea ei il mai facea sa schiteze vreun gest

Era singur, dar nu singuratic, se simtea din nou inutil. Prea tarziu sa se bazeze pe familie, prea tarziu sa mai poata face ceva. Nimic, dar nimic, nu era cum voia el. Singura placere care ii ramasese era aia de a fi fara ganduri. Sa gandesti e greu pentru unii, dar e si mai greu sa fii fara ganduri. Exact asa era. Sa stii ca nimanui nu-i pasa de tine, nici macar tie, e si aia o mica parte de rai. Sa nu vrei sa vorbesti cu nimeni, sa nu vrei sa ti se vorbeasca, te face mai puternic. In momente de genul, si bestia din el e paralizata, stiind ca numai asa o poate controla. 

Il durea, dar nu voia sa zica sau sa bage in seama. Il durea sa fie respins la nesfarsit in tot ceea ce face, ca o masea stricata. Moare de durere in fiecare noapte, si invie de fiecare data a doua zi dimineata. Nu are nevoie de validare din partea nimanui. Nu are nevoie de sfaturi. Nu trebuie sa-si justifice nimic...

Era deja noapte, pusese sa faca un ceai calmant. Avea nevoie de somn, dar nu putea. Auzise undeva ca lucrurile bune se intampla numai noaptea, si chiar avea speranta ca poate va putea muri iar, ca s-o ia de la capat maine dimineata...

I'm sarcastically yours

I said many times before that I'll stop writing about her, but there is no truthful way than writing, at least for me, that's why we hide sometimes behind text messages on the phone or whatever. Despite the need to write about or for her, it's the most hardest thing I had to write; I'm maybe repeating myself writing this post, but it involves so many emotions and feelings, it drags me to hell and back, and I'm feeling good doing it. You might say that I'm a masochist or a sick person, but honestly, I don't give a fuck.

Yes, people!!! I love her! I'll love her even if we'll be friends or not. If I could marry her, I would propose her tomorrow. Yeah, I know! It's not that simple. "That ship sailed" she told me the other day. We talked about reciprocity a million times. She can't share the same feelings as me. And it hurts like a motherfucker. I don't know to show anymore how much I'm sorry for being an idiot, doing what I did.

It all started in a cold rainy november night. That's when I met her for the first time, out of nowhere. Everything was online. Other nights followed, she said one thing, I said another, like a game, and we end up knowing each other for years, in just two weeks. In that first night we talked until morning. When I went to bed that morning, I had an obsessive grin on my face. At that moment, I didn't realized that grin was because I've met the woman who will change my life. 

I saw her for the first time face to face on a Christmas Eve. That was the fucking moment. There was a feeling in my gut that she might be the one. The perfect dark storm, man. I couldn't see no one, except her. I don't how to describe the next two months that followed that Christmas Eve, maybe I would say the best two months of my miserable life so far. A combination of love, sex, hatred, anger, passion, happiness and sadness. Perfect? Hardly. 

After a period of absolute bliss, I wished it would last forever and then I fucked it up. A fucking disaster. It was a shinny morning when she left. The Sun was laughing in my face. I believe that was the saddest day of my life, I wasn't feeling anything at all, lethargic moves, acting from inertia. The girl with the heart of gold left me in tears begging silently for a second chance. Since that day I never viewed women the same way. Definitely she took my heart, I think she took a part of my soul too that never came back. I didn't know how to be with her. My insecurity made her distant, my arrogance made her angry, the whole thing was because of me. I didn't know that for six months. Six months.. I don't know where the fuck I was those months, I screwed everything I had, that's for sure. After six months I realized what I've done. But it was too late. "That ship sailed". How ironic!! 

Since then we had our ups and downs, like a living roller coaster in a dead fun park. We stayed friends, we didn't talk for months as well, but her love knife was still in my chest, still is...

Now I regret what I did then. "I'm a sucker for happy endings. The guy gets the girl, she saves him from himself, fade to fucking black" said a wise man. She still wakes things in me that I never thought they exist. I wish a time machine to go back to met her earlier, just to love her better, not more. 

At the end of the day, sitting in my favorite chair, I know it's all about her, it's finding myself with another person. Being with me won't be sunny at all. No matter what happens, she's my favorite funny and intelligent girl, she's my favorite smile, she's my favorite perfect messed up hair, she's my favorite eyes, she's my favorite soul with my favorite personality, she's my favorite one, she's my right one...

Blind date (Her)

Trebuie sa recunosc ca a fost o descriere foarte buna. M-ai citit aproape perfect, chiar daca la un moment dat am vrut sa te atac cu o furculita, fiind oleaca enervat de remarci, dar aura ta bacoviana nu m-a lasat s-o fac. 

Bineinteles ca te-ai nascut intr-un oras bun si roditor. Parintii tai sunt facuti unul pentru celalalt. Tatal tau a fost si este un freelancer, un nonconformist inversunat, pe cand mama ta tine fraiele familiei. Conexiunea ta cu ei doi e extrem de puternica, mai ales cea cu mama ta. Am invatat ca cea mai puternica conexiune dintre doi oameni e cea dintre o mama si o fiica. Si esti norocoasa, pentru ca ai parte de ea. Nu pot s-o ignor nici pe cea cu tatal tau, care e mai profunda din punct de vedere intelectual. Mostenesti asta de la el. Cu toate astea, ei ti-au daruit si un frate, care este adevaratul Fat-Frumos pentru tine. Barbatul ideal pentru tine seamana cu fratele tau. Ce ai invatat despre barbati de la tatal tau, ai transpus in micul print. 

Ai crescut intr-o familie buna care te-a ghidat tot timpul. Ai facut scoala la unul dintre cele mai bune licee din oras, si acolo ti-ai cunoscut adevaratii prieteni. In perioada aia ti-a iesit la suprafata si artistul din interior, fortat si de numeroasele experiente cu oamenii. Ai inceput sa fii selectiva cu ei, si asta ti-a creat o reputatie care inca sta in picioare. 

Men are savages. Voi va pacaliti in a crede ca puteti transforma barbatul intr-o fiinta sensibila cu care puteti vorbi despre orice. Fiind fata lu' tata, ai ajuns sa fii si tu o nonconformista. Pana acum ai avut relatii doar cu barbati care erau damaged. A fost ca si cum ei ar fi fost niste copii abandonati intr-un tomberon, si tu ai venit si i-ai infasurat cu empatia ta si i-ai hranit cu instinctul matern. Practic ai fost o mama ranitiilor, dar tu trebuie sa privesti partea plina a paharului, si aceea ca numai femeile puternice salveaza barbati. Acesti barbati pe care i-ai ales au venit si pentru ca i-ai sedus cu pasiunea ta instinctiva. Ghinionul femeilor puternice si independente ca tine consta in faptul ca nu vor cunoaste dragostea adevarata. Probabil te vei marita cu unul care nu te merita, in timp ce un fraier te iubeste nebuneste, tu nestiind de chestia asta.

Acum ai ajuns la o varsta in care poti sa-ti faci ordine in viata, fara ajutorul altora. Ai vrea sa cutreieri lumea, sa-i descoperi cat mai multe secrete. Probabil te gandesti ca nu vrei sa esuezi lamentabil pe o canapea, luand in greutate, uitantu-de la comedii romantice, in timp ce toti prietenii tai se marita si fac copii frumosi. 

Ai acea privire in ochi, specifica oamenilor care pot schimba lumea, nu numai pe ei insisi.

A fost o descriere la nivelul cele date de tine? 

Blind date (Him)

Ce cred eu despre tine?? Ma bucur ca m-ai intrebat, chiar voiam sa-mi dau cu parerea despre tine, dar totusi fara sa judeci sau s-o iei personal, pentru ca na, e doar parerea mea.

Cred ca te-ai nascut intr-unul din orasele mari, unul din alea bune, unde se traieste bine, dar nu in capitala. Ai tai erau ca soarecele si pisica. S-au despartit cand tu erai prea mic sa intelegi. Maica-ta era prea tanara sa ramana singura cu un copil, asa ca s-a recasatorit poate o data, poate chiar de doua ori. Taica-tu la fel, desi el era gagicar, iar cu pilele pe care le avea, a obtinut o functie destul de inalta. Intre timp au mai aparut surori vitrege. Ai crescut cu ele, ai invatat despre femei, de aia esti asa de bun cu ele, poate un pic prea bun.

Ai crescut si ai inceput sa intelegi una alta, sa discerni anumite lucruri, asta fiind momentul cand ai inceput sa-ti urasti parintii. Ti-ai zis ca nu mai are rost sa ramai in orasul natal si te-ai dus la facultate in altul. Aici ti-ai gasit pacea si locul in care vrei sa te reinventezi. 

La facultate ai dat de domeniul de care erai oricum indragostit; e lucrul la care te pricepi cel mai bine. Provenind dintr-o tara estica, locurile de munca erau putine in domeniul ala, asa ca te-ai angajat in altul.

Cu un trecut de cacat, nu puteai sa ai decat o predilectie catre relatii controversate, cu inceput apoteotic si final tragic. Ti-ai intalnit iubirea vietii, dar te-a parasit destul de repede din cauza idioteniei tale. Probabil se va marita cu unul ca tine, ca sa afli din nou ce e karma.

Acum vrei sa muncesti in domeniul tau, poate chiar sa deschizi o afacere in viitor, asa ca ai venit intr-o tara straina, urmand-o pe maica-ta (da, stiu, family issues), dar ti-ai dat seama ca maica-ta nu e o pista buna. Esti blocat, dar optimist, optimist ca nu o sa ajungi barbatul ala care pune grasime pe el, stand pe canapea, cu o bere in mana, uitandu-se la TV.

Stii ca esti mai bun de atat. Clar esti mai bun de atat!!

Cum a fost? Am dreptate? Te-am citit bine?