Sylar

Nu avea decat 11-12 ani cand a rabufnit prima oara. Isi privea mama fugarita in jurul unei mese si amenintata cu moartea. Statea pur si simplu si privea nestingherit in gol. Nu plangea si nu scotea niciun sunet pentru a nu atrage atentia asupra lui. Pentru un copil de varsta lui, isi ascundea extrem de bine frica. Simtea cum inauntrul lui se trezea ceva. O creatura adormita se trezea din hibernare. A asteptat pana tot calvarul din seara aia s-a terminat. S-a ridicat din pat si a vrut sa se duca direct la tip. Era prea mic sa-l confrunte, dar in mintea lui era in stare sa-l faca bucati. Mama lui a intervenit inainte ca el sa faca lucrurile sa se agraveze si mai mult. 

Din seara aia, multi ani dupa, a mai avut iesiri asemanatoare. La un moment dat, a decis sa incerce sa controleze bestia inlantuind-o intr-o cusca adanc ascunsa in sufletul lui. A tinut-o si inca o tine acolo, dar ideea de a o tine captiva s-a dovedit deseori gresita, asta pentru ca a devenit nesigur. Teama de a-i rani pe cei din jur cu furia lui incontrolabila l-a facut mai moale.

In ultimi doi ani, bestia a reusit sa scape din cusca si acum zgarie la poarta sufletului lui, iar n-a putut face nimic s-o stopeze. Il zgarie pe dinauntru, nu-l lasa sa doarma, duce o lupta interminabila care-l secatuieste de toate puterile. Nu stie ce sa mai faca pentru a controla fiara.

Acum, el stie ca are doar doua variante. In prima, da drumul monstrului, lasandu-l liber, incercand intr-un fel sau altul sa-i puna o lesa, putand in felul asta sa-l tina langa el, sa-l dreseze, exact ca pe un animal de casa. Asta ar fi varianta buna, pentru ca cea de-a doua nu va fi la fel de buna. In cea de-a doua, ii da drumul, dar nu va reusi sa-i puna lesa si in felul asta ii va distruge tot ce a creat pana in momentul de fata; relatii, prietenii, familie. totul. Va deveni o persoana rauvoitoare, va distruge credinte, va rani persoane fara sa-i pese.

Indiferent ce va iesi, bestia va evada, depinde de cat de puternic este in momentul evadarii. Are nevoie sa creada in ceva care il va ajuta pe viitor. Crede in el mai mult decat in oricine altcineva. Lupta cu fiara e treaba lui. Are nevoie de lupta asta ca sa poata evolua. A ramas blocat prea mult timp intr-un loc. 

Caged

Intr-o seara, ma hotarasem sa merg intr-un pub. Fusese o zi de cacat. A inceput cu o ploaie englezeasca. Bantuiam strazile umede si inguste, in timp ce altcineva probabil statea pe un nisip fin, privind probabil oceanul. Toata ziua m-am gandit la asta. 

Pubul era destul de aglomerat la ora la care am ajuns. Muzica pubului era facuta de clinchete de pahare si voci care mai de care. Ma asez la tejghea si cer o bere rece. Aveam un ciudat sentiment ca cineva ma priveste foarte atent. Putea fi oricine, dar nu oricine te urmareste asa. Devenise enervant, pentru ca nu puteam sa-mi beau apa linistit. Ma uitam in jur, si toata lumea vorbea cu toata lumea, toata lumea era o familie pentru acea seara. Nu puteam sa-mi dau seama cine ma urmareste, prea multi oameni de observat pentru starea mea. Bineinteles ca sentimentul nu disparea, se accentua din ce in ce mai mult. M-am mai uitat o data, and there she was. Brusc s-a facut liniste in jurul meu, parca se oprise timpul, nu mai auzeam nimic. Era singura la masa. Am stat 10 minute si ne-am uitat unul la altul fara sa schitam un gest. Juma' de pub cred statea geana pe ea. Si mai ciudat era ca niciunul nu avea curajul s-o abordeze. Mi s-a parut extrem de revoltator faptul ca o femeie ca ea statea singura. Emana impozanta prin tot barul. Am comandat un vin si m-am indreptat spre masa ei. Am vorbit toata noaptea cu ea. Am ras de replicile de agatat pe care le auzeam in jurul nostru. Am vorbit de teorema lu' Pitagora si de legea lui Ohm. Bine, ea a vorbit de astea, ca eu eram paralel cu triunghiurile si fizica. I-am mai luat si cateva pahare de vin pentru intretinere. Imi facuse noaptea.

Undeva spre dimineata, intra in bar un tip. Parea unul hotarat. Ea l-a observat. Privirea ei era acum atintita asupra lui. Tipul s-a apropiat de masa noastra, a luat-o de mana pe ea si s-au dus in toaleta barului. Au facut sex, si apoi au plecat impreuna din bar. Eu ramasesem paralizat, nu stiam ce cacat se intamplase. Eu doar ii pavasem aluia drumul spre sex.

Am obiceiul prost de a idealiza femeile. Viata nu-i asa de facila, asa de predestinata cu o gramada de coincidente ca-n filme, citatele nu mi se potrivesc intru totul, iar versurile melodiilor nu-mi sunt dedicate, nici mie, si nici ei. Idealizarea asta nu se utilizeaza cu o femeie ca aia din pub. Sunt sigur ca erau femei in barul ala care ma devorau cu ochii, dar eu n-o vedeam decat pe ea. Aveam nevoie de ea mai mult decat avea ea nevoie de mine, de fapt ea nu avea nevoie de mine absolut deloc, ci doar ma dorea. Din pacate pentru ele, femeile independente ca aia din bar, nu au parte de dragoste adevarata. Sunt ca leoaicele, cauta masculi alpha pentru reproducere. Ceea ce am facut eu in bar, a fost sa intru intr-o cusca cu o leoaica de asta, crezand inconstient, ca nu ma va manca. Am crezut prost. 

Sunt momente cand dai de una cu demnitate si te lasa sa scapi. Daca as zice ca a fost mila, ar fi extrem. Iesi din cusca mai mult mort decat viu, tarandu-te afara. Jupuit de toate sentimentele si emotiile, zgariat pana la scoarta sufletului. Vindecarea e un proces lung, asta daca vrei vindecare. Urmatoarea data cand mai intri intr-o cusca cu una de teapa ei, fii pregatit sa o mananci tu, fara sa-ti paveze altul drumul.

Love her, but leave her wild...
 

Revansa de catifea

Sorbea dintr-un pahar si se gandea daca sa accepte propunerea sau nu. A trecut prea mult timp de cand s-a luptat ultima oara. Sunt aproape doi ani de atunci. E chiar greu de uitat acel meci, cand aproape a fost ucis din doi pumni. Doi pumni pentru doi ani. Gandul de a-si lua revansa se accentua din ce in ce mai mult. Dar cum? Sunt doua batai nesemnificative in astia doi ani. Totul se invarte in jurul cifrei 2; viata sau moarte, bine sau rau, dragoste sau ura...Ii venea sa rada. Timpul trecuse si ce a mai ramas din orgoliul si stima lui de sine era o carpa pe care femeile isi stergeau picioarele cand intrau in viata lui doar ca sa dispara in cateva zile.
Devenise un cersetor de atentie.... toate femeile pe care le intalnea si le placea cu adevarat deveneau automat o speranta de care se agata.

Era intr-un pub, acum cateva zile, luandu-si doza zilnica de alcool. Un tip, trecut de varsta de a doua, se apropie. Parea concentrat si avea privirea atintita in ochii lui:

"-Te-ai ratacit tatae? Te uiti cam atent la mine si nu-mi place.

-Se pare ca nu-ti amintesti cine sunt, desi cred ca ti-am salvat viata.

-Asa si? Vrei o medalie?...Pleaca!!

-Nu plec pana nu zic ceea ce am de zis. Am asteptat momentul potrivit si acum a venit.

-Aha. Ai noroc ca m-ai prins cat de cat binedispus. Spui si pleci.

-Evident e ca inca nu ti-ai amintit cine sunt. Sunt omul care ti-a salvat viata acum aproape doi ani la meciul ala de pomina cand ti-ai luat o bataie sora cu moartea. Am fost primul medic venit sa-ti acorde primul ajutor.

-Aha...

-Am venit sa-ti spun ca e timpul pentru revansa.

-Si tu, medic fiind, crezi ca ma poti ajuta? Tatae, deja aberezi si ti se scurge timpul mai repede.

-Pe langa medic, sunt un fost antrenor si pugilist. Am renuntat la antrenorat pentru ca m-am accidentat la un antrenament. Te pot ajuta sa-ti iei revansa.

-Crezi ca tu ma poti face sa-l inving pe campionul mondial en-titre?

-Nu, eu doar te pregatesc pentru meci. Dincolo de corzi e partea ta de rol. Il faci bucati, ori te face bucati din nou.

-De ce vrei sa faci asta, fara sa ceri nimic in schimb?

-Pentru ca atunci cand am urcat in ring sa vin sa te ajut, am vazut in ochii tai ceva. Aveai o ambitie si o vointa incredibila de a continua lupta, desi erai aproape mort.

-E asa de frumos ce zici, ca o poveste cu zane. Eu vreau fapte!

-Si aici tot de tine depinde, daca accepti sau nu. Planul meu e facut deja, trebuie doar sa anunti meciul de revansa peste patru luni.

-Prea putin, mosule...

-Nu e. Te cunosc, iti stiu stilul haotic si impulsiv. N-ai niciun fel de defensiva. Ofensiva e degeaba fara defensiva, si tu duci lipsa. Adversarul te stie la fel si daca ai cere revansa, se proclama deja invingator. Ei bine, o sa se schimbe foaia pentru ca am cateva surprize de invatat.

-Lasa-ma cateva zile sa procesez...

-Bine. Zi placuta in continuare!"

N-a stat pe ganduri decat ziua aceea. Accepta oferta si anunta ca doreste revansa...

Statea in acelasi vestiar, cu gluga in cap, asteptand sa intre in ring. Concentrarea ii ocupa toate gandurile. Parea de neclintit, nu auzea nimic in jur, desi sala era in delir. Auzi doar vocea noului antrenor cu care si-a petrecut ultimele patru luni, spunand "E timpul sa intri!". Patru luni cu sute de antrenamente, mii de pumni dati, doar ca el sa fie pregatit pentru revansa. 

Incepu meciul in forta, aruncand cu lovituri care mai de care, dar care erau de cacealma, intarandu-i adversarului ideea ca el va iesi invingator. Prima repriza o termina in corzi, incasand cateva lovituri care l-au zdruncinat. Amintirile din meciul de acum doi ani isi faceau aparitia si incepu sa-l agite.

O repriza a doua de tatonare si asteptare in care nu-si regasea pasii. Ar fi putut fi invins in repriza intai daca nu invata ce e aia defensiva. Dadea in gol si primea din plin. Gongul venea salvator. "Trezeste-te, ca iar ti-o iei! " ii striga antrenorul in urechi, primind si o palma: "Vreau sa vad ambitia aia!!" 

Porni repriza a treia. Se misca mai repede, eschiva mai bine, combinatiile de lovituri ii intrau mai bine. Publicul se aprinsese. Adversarul gafaia, iar el zburda in ring. Din coltul sau se auzi puternic: "Acum, e timpul!!!" Nu sta pe ganduri si se conforma. Punctul culminant sosise. Facu o miscare brusca de schimbare de garda, cu o directa de dreapta care a spart garda oponentului, un croseu de stanga cu care il ametise, iar cu uppercutul de dreapta isi trimisese rivalul in lala land. Patru miscari pentru patru luni...Sala explodase de atata mirare. Era luat pe sus de toata lumea, urale pentru minute in sir, dar el nu zambea, stia ca totul e doar o revansa de catifea...

 

Idiot

Ii vedeam privirea, ii vedeam ochii aia albastri, ii vedeam furia cand vorbea despre el. Era pentru ea ca o fantoma. Nu are obiceiul sa vorbeasca despre el, dar si cand o face, parca se transforma. Tonul vocii devine mai ascutit, gesticuleaza foarte mult si tinde sa devina nervoasa. Ma roade pe dinauntru s-o vad in starea asta.

Intr-o seara, cand a aparut subiectul asta, venisem acasa oarecum agitat si irascibil. Am vazut-o cum gesticula si vorbea si atunci am zis gata. Am sunat o cunostiinta, si in jumatate de ora deja aveam adresa lui. M-am urcat in masina si nu am lasat acceleratia pana nu am ajuns la destinatie. Nu era o suburbie de cacat unde ar sta scursurile societatii, ci era o ditamai casa. Aproape ca i-am indoit usa cu bataile mele in miez de noapte. Ii auzeam pasii grei, semn ca l-am trezit. Imi deschide usa si in timpul cat si-a dat seama cine sunt, i-am inspectat holul din spatele lui. N-a apucat sa spuna nimic, pentru ca il lovisem deja cu un croseu direct in barbie. Se intinsese pe podea ca aluatul pe blat. Cred ca a incercat sa-mi spuna ceva, dar n-a reusit sa articuleze nici macar o silaba. L-am apucat de gulerul camasii cu ambele maini si l-am dus asa pana cand l-am asezat pe un scaun; nici macar nu putea sa-si tina capul drept. Eram atat de nervos incat fierbea sangele in mine: "Nu am mila pentru oameni ca tine, cacatule. Meriti batut zilnic. De cand n-ai mai vorbit cu ea, ma? 10? 15 ani? Cat timp a trecut de cand ai plecat? Nu aveam varsta legala sa te omor atunci, dar acum o am, si as putea sa te fac bucati. Ai devenit mort pentru ea din momentul ala, cand ai plecat lasand-o in ghearele vietii. Nenorocitule" I-am mai dat un pumn, de la care se imprastie pe jos; incepuse sa-i curga sange din nas. M-am dus langa el, apucandu-l de umar: "Asculta-ma!!! Cu toti suntem pacatosi! Cu totii am ranit pe cineva, si dupa aia cautam iertare. Tu cauti iertare prin intermediul altora? Nu exista iertare pentru tine, ticalosule! Tine minte ce-ti spun acum! Nu e nicio entitate mareata care sa-ti ofere iertare, nu e nimeni care sa te poata salva din mainile mele. Tu respiri degeaba aer pe planeta asta, pentru ca eu te las sa-l respiri. Roaga-te la ce cacat vrei tu sa nu mai dai ochii cu mine si nici cu ea!!" L-am lasat intins pe jos, aproape lesinat, intr-o balta de sange, in casa lui maiestuoasa.

Facusem ceea ce am avut de facut, n-o regret, oricum n-o sa afle nimeni. O facusem pentru ea, pentru linistea ei, chiar daca habar nu avea. Ma simteam chiar bucuros ca am facut-o. Un monstru cu chip de om nu putea scapa altfel...

On the road...again...

Spuneam, nu demult, ca sunt nopti in care o urasc si ma trezesc iubind-o. Cred ca asta e una din noptile alea. O urasc pentru ca e incapatanata, indiferenta si scorpie. Culmea!! Astea-s motivele si pentru care o iubesc. Si atunci ma intreb ce pula mea simt??? Ura sau dragoste? Sincer, eu unul nu mai inteleg nimic. Poate asta e dragostea adevarata, sa n-o iubesc tot timpul.

 Chiar nu mai inteleg nimic. M-a vrut. Acum altele nu ma vor. Degeaba le vreau eu, daca ele nu arata reciprocitate. Ma uit la ele, si vad chipuri acoperite de prostie. De la ea, n-am mai vazut chip care sa-ti aduca pacea pe suflet. Desi e un moment de imaginatie, pentru ca nu a fost nicioadata in ipostaza aia, nimic nu e mai linistitor decat s-o vad pe ea relaxandu-se in fotoliul meu, cu ochii inchisi si cu capul lasat pe spatar, asa cum fac eu adesea. Ma copleseste momentul asta, uit de toate, doar privind-o in fotoliul ala. E atat de frumoasa, incat nu-si da seama. E cel mai pur lucru din viata mea mizera. 

E un drum pe care-l fac de cate ori am ocazia, si intentionat si neintentionat. Fie ca a fost canicula, ploaie torentiala, ger, ninsoare, l-am facut de fiecare data. Il cunosc atat de bine, incat aproape ca-mi calc pe pasi. El incepe pe o banca. Banca aia unde am sarutat-o prima oara. Continua prin fata blocului ei si ajunge la alta banca, banca unde mi-am dat seama ca simt ceva pentru ea. Acolo m-a tinut in brate, ascultandu-mi, in liniste, toate balivernele despre alta. Si se sfarseste in camera mea. Intotdeauna zambesc cand termin de parcurs drumul asta, pentru ca asa a l-am terminat prima oara.

Se dau pe internetul asta toate felurile de povesti de dragoste, toate modurile in care devii fericit, toate citatele care te fac sa te simti ca se vorbeste de tine in ele. Nu scrie nicaieri ca absolut toti ne bazam pe sentimentele de moment. Viata e facuta din momente. N-o sa ne cunoastem niciodata in totalitate, tocmai din cauza asta. Nu scrie nicaieri ca suntem cei mai mari idioti.  Eu vreau sa fiu idiotul ala care primeste de la ea a doua sansa, Vreau sa fiu idiotul ala care o iubeste neconditionat. Ma lasa sa fiu idiotul ala care ii arata ca nu e o carpa? 

Semper fidelis

Intotdeauna sfaturile cele mai bune cu si despre femei le-am primit de la persoana pe care o urasc cel mai mult; asta pentru ca regreta deciziile pe care le-a luat in ceea ce priveste relatia cu iubirea vietii lui, dar si in ceeea ce priveste comportamentul lui cu ea. Acum dupa 25 de ani, tot ce i-a mai ramas de facut e sa se asigure ca eu nu voi face aceleasi greseli. Ii multumesc pentru asta.
In ultima perioada, primesc multe replici si vad un comportament ciudat din partea unor prieteni. Unul din ei e acelasi care aproape m-a convins sa ma duc la tarfe anul trecut, pentru ca era cel mai indicat lucru de facut, el trecand, in perioada aia, printr-o pasa mai proasta. Se despartise de prietena lui, si trebuia oarecum sa compenseze, in sinea lui, cu niste raite la tarfe. Dupa asta a cunoscut pe altcineva, si de data asta femeia ii este potrivita, chiar el mi-a spus,  dar in vreun fel nici asta nu-i convine, pentru ca s-a dus la alta. Ceea ce mi s-a parut de cacat, e ca desi recunosti ca ti-ai gasit femeia potrivita, totusi te duci sa lingi alte buze verticale. Oi fi eu de moda veche si cred in fidelitate reciproca, dar daca esti prost si ahtiat dupa altele, mai bine taci. Celalalt prieten, e intr-o relatie de mai multi ani, si totusi cauta scorburi noi de explorat, si vorbeste cu alta, de pe telefoanele celor din jurul lui. Noi barbatii, speologi de pesteri ale muierilor. De ce pula mea iti place sa zici ca cauti si intr-un final gasesti o femeie cu care sa-ti petreci viata, si totusi tu umbli dupa alte pizde pe ascuns? De ce te ascunzi in pesterile alea? Fii barbat si spune. Si aici vine raspunsul suprem al ambilor: "Dar o iubesc pe asta, si o sa distrug tot!!!" Stati jos in pula mea, aveti 2! Si crapati-va capetele de zid. Tentatiile astea sunt ca tarfele, te ajuta sa scapi de cine esti, te ajuta sa tragi de timp.
In vreun fel, tot ce am blamat mai sus, se justifica, si chiar foarte bine. Traim intr-o era in care putem vorbi cu aproape toate colturile lumii, oricand si chiar foarte ieftin. Sa nu mai vorbesc ca putem calatori oriunde, cu o doza mica de efort. In vreo 10-15 ani povestile de dragoste neimplinite din cauza distantei vor fi istorie si poate vor fi niste scenarii de film de succes pline de melancolie si nostalgie. In felul asta cunosti alte persoane, alte caractere alte culturi, ajungand sa consideri rutina tot ce ai cunoscut pana atunci. Asa se nasc tentatiile, din curiozitate, nou si diferit. 
Mi s-a spus la un moment dat ca conceptiile mele erau perfecte pentru secolul trecut. Avand in vedere comunicarea indirecta si calatoria ca fiind facile, ar avea dreptate, si totusi mi s-a mai zis ca iubim o singura data, si tot inselam, ca e nou. De ce sunt considerat banal ca iubesc o singura femeie, toate celelalte fiind trecatoare? Daca sunt disponibil, sunt banal? Oamenii judeca alti oameni bazandu-se pe ce li s-a intamplat si pe neajunsurile lor.
Da, eu sunt fidel. De asemenea sunt egoist, orgolios si arogant. si tot ce am facut bun sau rau in viata, am facut pentru ca am fost asa, dar mai e ceva. Sunt nesigur, iar asta mi-a adus numai pierderi. Cea mai importanta pierdere e o femeie. Femeia de care unii isi bat joc, folosind-o ca pe o carpa, stergandu-si ranile, dupa care o arunca. Stiti ciresii aia care infloresc in toiul iernii fiindca e o perioada cu temperaturi ridicate, dupa care apare gerul si ingheata toate florile? Asa e dragostea mea pentru ea, o floare frumoasa sub un strat de gheata. Poate la mine nu e vorba de iarna, ci de o glaciatiune in toata regula. Nu stiu daca floarea iubirii mele inca mai traieste sau daca a murit...

 

Mcdreamy

Asternuturile erau pe podea, in surdina sunau acorduri de reggae, si de afara se auzea susurul oceanului. Ei obisnuiau sa stea in hamac inainte de zorii zilei.

"-Uite cum clipoceste ploaia in apa oceanului!! Ce frumos se vede!!

-Ma, unde vezi tu picurii de ploaie pe bezna asta, de aici de la etajul 10?

-Unii sunt pasari de noapte, draga mea, iar altii au nevoie de ochelari.

-Haha, mai toate ironiile tale nevinovate au o doza de aroganta. Stiai asta?"

El ramasese impasibil la spusele ei.

"-Pana si tacerea ta e aroganta. Nu te-ai dezminte nici in ruptul capului, chiar daca e vorba de mine."

El zambi cand o auzi.

"-Nu mai rade, ma!!

 -Asa deci. Nu vezi cum bate ploaia in ocean, dar vezi cum zambesc, desi e aceeasi bezna.

-Nu te-am vazut, prostutule. Te-am simtit cum te umfli in pene.

-Ah, ce bine ma cunosti tu!!

-Exact!!

-Apropos de ochelari! Mai tii minte cand mi-ai trimis prima ta poza cu ochelari si ti-am zis ca arati ca o baba?

-Nu mai tin minte."

El incepu sa rada cu pofta.

"-Vai, nesimtitule, ai facut-o intentionat. Stiai ca nu-mi amintesc, din cauza memoriei mele selective. Perfect!! Ia-te si de memoria mea! Ce urmeaza?? intreba ea dandu-se jos din hamac

-Poi, stai sa ma gandesc. Pana se ivesc zorii, am timp sa-ti zic."

Nici nu terminase bine propozitia ca se trezi cu o lovitura de perna in fata.

"-Buna tinta ai tu pe intureric si fara ochelari.

-Taci si ia si tu o perna, ca sa nu te simti dezavantajat, Mr, Perfect!!"

Incepu o bataie cu perne ca-n filme. Radeau, tipau, chicoteau. Erau fericiti. Un fulger cazu pe suprafata oceanului si lumina intreaga zona.

"-Acum sper ca ai vazut si tu cum clipoceste!!

-Nu nu,  imi pare rau! Am clipit!

-Smartass, huh??"

O prinse de mana, o trase langa el, si incepu sa o sarute...

One day

Acum cateva nopti, au pus stapanire pe mine nervii, frustrarile si dezamagirile. Formeaza o bestie care se trezeste in mine de fiecare data cand se umple paharul. In momentele alea nu se poate vorbi cu mine, nimic nu ma calmeaza. De-a lungul timpului, am invatat s-o controlez. Nu e bine s-o las sa se dezlantuie, ar face ravagii regretabile. Sunt trei momente pana acum, cand a fost foarte aproape sa scape. A fost nevoie de ajutor din exterior. Primul moment a fost la o varsta frageda. Era o persoana abuziva, care isi revarsa neputinta in violenta. Daca nu eram asa mic si daca nu ar fi venit un ajutor, probabil la varsta asta ieseam dintr-un centru de corectie. Al doilea moment a implicat aceeasi persoana, care din nou a fost salvata de gong. Al treilea moment a fost recent, gen un an doi. De data asta, a fost o persoana diferita, iar salvarea i-a venit dintr-o alta persoana. Facuse ceva ce numai psihopatii ar face. A fost impotriva principiilor mele, plus ca victima a fost femeia vietii mele. Mai este o persoana care ar trebui sa se fereasca de mine, pentru ca devine din ce in ce mai hulita. Cand vad aceste persoane, ma transform. Hulk ar fi mic copil. Le ocolesc, trec strada, ma urc in autobuz, orice sa nu dau ochii cu ele, pentru ca daca as trece pe langa ele, le-as zdrobi capetele. Daca n-as fi invatat controlul, eram campion mondial la box sau kickboxing de la 20 de ani. Daca puterea mea ar fi stat in pumni, le-as fi trimis pe alte lumi demult.

Scriu de mai mult de sase ani. Scriu cu adevarat de vreo patru, iar de aproape un an jumate, scriu despre o singura persoana. Am scris cu, despre, pentru si din cauza ei. Am scris multe scenarii, aluzii, iluzii despre ce as face si ce vreau sa fac. Mi-am cerut iertare, am vrut impacare de atatea ori prin cuvinte; am scris cat de mult o iubesc, dar niciodata nu i-am zis astea cu adevarat fata in fata. A trebuit s-o pierd ca sa-mi dau seama ce am pierdut. Ea imblanzeste bestia din mine, de parca ar fi un catelus. Chiar ea a fost ajutorul intr-unul din momentele alea.

Stiu ca ar suna prostesc, copilaresc sau naiv, dar vreau sa am puterea s-o fac sa intre in pielea mea, pentru o zi, si sa simta ce simt eu in fiecare zi cand ma gandesc la ea. Probabil ca stie, sau banuieste. Vreau sa-i vad reactiile, vreau sa-i aud parerile dupa ce se va sfarsi ziua aceea.

Ea e cea mai completa persoana pe care am intalnit-o vreodata. Frumusetea ei, inteligenta ei, caracterul ei, ma fac sa ma simt om. Un om fericit. pentru ca la urma urmei, asta e sensul vietii, fericirea alaturi de cel iubit si descoperirea de sine. Cand ai intalnit acea persoana, stii ca vei duce un razboi frumos, dar neincetat, cu tine. Vei stii daca merita inca de la inceput, vei stii ca merita sa lupti pana iti vei da ultima suflare...

A plecat...iar...

Imi imaginez viata ca pe un teatru cu o sala unde ne jucam rolurile de zi cu zi. E deschis non-stop, si in fiecare zi e cate o piesa. Comedie, drama, mister, suspans, horror. In fiecare zi e alta piesa cu cate o tema, cateodata mai multe teme combinate. Si suntem actorii principali performand pe scena vietii.

Unul dintre cele mai importante lucruri e publicul. El te judeca cu ura, dispret, el te aplauda cu pasiune. E format din mai multi critici. Cei mai importanti stau in primele randuri. Iubita, familia, prietenii ocupa primele cinci-sase randuri, iar amicii, cunostiintele si necunoscutii restul de randuri. Sunt persoane care isi schimba locurile intre ele in functie de ceea ce performezi tu. Unele intra in sala, se pun in ultimele randuri, si avanseaza pas cu pas pana in primele, altele nici nu intra in sala, si cateodata sunt persoane care vin si se pun direct in primul rand. Acele persoane sunt rare, poate niciodata n-ai ocazia sa intalnesti astfel de persoane. Sunt norocos pentru ca mi s-a intamplat, si mai mult de atat am fost o astfel de persoana pentru cineva, intotdeauna m-am considerat o persoana de primul rand. Cand am intrat in sala ei, m-a privit si am inteles ca locul meu nu poate fi decat in primul rand. Ca s-o primesc in sala mea, in primul rand, mi-a trebuit s-o vad mai intai. Ei bine, atunci am inteles. 

Urmarind-o indeaproape, urmarindu-i piesele, mi-am dat seama ca ei ii plac versurile. Ii plac cuvintele, chiar si alea de la distanta,  care sunt adesea inselatoare. Da impresia de nepasare, dar asta n-a oprit-o niciodata sa creada ce vrea. Isi lua doza zilnica din versuri, poeme, citate, si din cuvintele mele sau a altora. Ii erau necesare pentru a-si crapa scoarta aia care o avem toti pe suflet. Se simte vie prin tot ce inseamna scris sau vorbit. 

In cazut meu, ea nu s-a pus din prima in primele randuri. A fost rabdatoare, ma urmarea, ascultandu-ma. Nu-mi puteam lua ochii de la ea, inainta cu pasi usori, dar siguri spre primul rand. Cineva spunea ca cuceresti usor o femeie, dar s-o pastrezi e mai greu. Am crezut ca e invers pana am cunoscut-o pe ea. Ea era criticul principal, nu i-a placut ce vedea si a plecat. A venit inapoi, dar de data asta nu in primul rand. Chiar ea spunea ca idiotii nu primesc a doua sansa. Acel loc inca e gol, asteptand-o. S-a pus undeva in al doilea rand, ma urmareste de acolo,

Trebuie sa plece din nou. Are o piesa importanta pentru ea. Si nu-s invitat. Inainte sa plece, a trebuit sa cobor de pe scena in mijlocul piesei, si s-o iau in brate si s-o sarut pe frunte. A fost atat de bine, dar am simtit si cred ca a fost ultima oara cand am vazut-o, si nu stiu de ce. Tu, ala care o vei face fericita, asculta-i versurile.

Si-a plecat...

A plecat...iar...

Missing...

Asta e una din noptile alea interminabile cu Luna Plina in care mi-e dor de ea. Mi-e dor de ea de imi vine sa urlu de neputinta. N-am avut niciodata vreo iubita de ziua mea si mi se pare cam trist. Poate ca imi doresc sa mi se ureze lamultiani din tot sufletul, nu doar de complezenta. Stau si privesc Luna, cel mai bun lucru pe care l-as putea face in starea asta.

Stau si privesc unele poze cu ea, dar intotdeauna ma opresc la una. As scrie un roman bazat pe poza aia. Atatea de spus despre doar o clipa. Zambetul ei din poza aia ar opri timpul in loc. Poate chiar asta s-a intamplat atunci. Ceva divin ar spune cineva. Acelasi cineva care mi-a spus, cand i-am povestit de ea: "Fericirea o gasesti in Dumnezeu". Aproape ca am bufnit in ras de fata cu el: "Cum cacat sa gasesc fericirea in Dumnezeu, cand eu deja am gasit-o in ceva mai bun, o fiinta cu un suflet bland, care mi-a dat lumea peste cap?" Si atunci m-am gandit si am inceput sa cred ca Dumnezeu a fost creat din cauza unei femei, mascand-o intr-o entitate masculina, ca sa nu bata la ochi. Eu cred in fatuca asta cum cred altii in entitatea aia. Ti-as picta-o si ar iesi cea mai frumoasa pictura facuta vreodata. As gasi culoare in toate amintirile si gandurile intunecate, dar mai ales as gasi culoare din ochii aia verzui ca jadul, parul ala saten, atent dezordonat, pielea aia delicata, care iti arata drumul catre sufletul ei.

Vreau cateodata, cand ne mai vedem, s-o iau in brate, s-o sarut pe frunte si sa-i spun ca e cel mai bun lucru care nu mi s-a intamplat, pentru ca cel mai bun lucru care mi s-a intamplat a fost s-o cunosc si s-o intalnesc. As lua-o in brate, pentru ca atingerea ei ma face sa ma simt in siguranta. As saruta-o, pentru ca buzele ei ma trimit intr-un alt univers. Vreau, dar nu pot, pentru ca nu stiu cum sa ma comport, nu stiu cum sa rad cu ea, nu stiu cand sa rad cu ea, nu stiu cum sa stau langa ea in momentele alea, nu stiu nimic. Toate strategiile in lupta asta crunta a iubirii sunt inutile si necunoscute pentru mine. Ultima oara cand am imbratisat-o si sarutat-o a fost in ziua cand a plecat. Eram pe un peron de autogara, pe o semibezna. Nu trebuia s-o las sa plece pana nu gaseam o rezolvare. Impreuna. Noi, in schimb, am plans 2 zile ca doi prosti. Nu voiam sa-i dau drumul, atunci cand ne tineam in brate, dar odata ce-am facut-o, parca s-a rupt o bucata din suflet, si a cazut intr-un abis. Pur si simplu m-am tarat pana acasa in dimineata aia. Ziua aia nici nu mai stiu cum s-a terminat, dar cert e ca nu am mai intalnit asa ceva. Ultima oara cand ne-am intalnit, am evitat sa ma uit in ochii ei. Pentru prima data in viata mea, am evitat sa ma uit in ochii unei persoane. Nici nu stiu cum sa ma uit la ea, si vreau sa ma uit la ea non-stop.

Draga mea, oricat de naiv, oricat de obsesiv, oricat de inadecvat, oricat de "asa nu se face", oricat de distructiv ar fi, nu-mi pasa si iti spun ca mi-e dor de tine...

Clisee

Au trecut vremurile cand visam ca sunt urmarit de femei grase, agabaritice. Acum visele s-au complicat, s-au expandat. Visez frumos la familie, la o femeie, vise obisnuite pentru oameni, dar eu nu visez la orice femeie, ci visez la femeia aia, ideala. Ideala e sinonim cu perfecta, dar cu totii stim ca perfect exista numai in carti si filme. In realitate e mai greu. Daca femeile ar avea timpul barbatilor, ar conduce lumea. Le tinem ocupate cu machiajul, cu drama. Machiaj fara drama nu se poate, si nici viceversa.

Femeia ideala nu cred ca exista, ci doar aia potrivita. Cum imi dau seama care e aia potrivita? Simplu! Ma uit la toate fostele si incerc sa vad prin ele. Pare greu, dar nu-i dracu' asa negru. Ma uit unde am gresit, unde au gresit, ma uit la calitati, defecte, ma rup de cuvinte, si ma uit la fapte. Acumulez experienta si imi dau seama ce femeie mi s-ar potrivi. Si atunci ma loveste. Vad si astept pana cand o voi intalni. Am intalnit-o. N-am fost sigur ca ea e aia potrivita pana cand n-am vazut-o fata in fata. In acel moment am stiut. Ironia e ca omul e prost, in ciuda inteligentei sale, si isi fute singur existenta, gresind, actionand gresit in momentele cheie. Acum tanjesc dupa ea ca nebunul, dar totul e asa cliseic.

Prefectule, nu stiu cum cacat ai rezistat patru ani de zile cu gandul ca iubirea vietii tale e acolo, departe, si nu poti face nimic in legatura cu asta. Poate ai zice ca ignorance is bliss, dar eu as zice ca ignorance is stalling, e negarea sentimentelor. Chiar crezi ca prin negare, trece? Trece apa pe Somes, aia trece, nu poti nega femeia potrivita. Eu sunt neputincios, nerabdator, super agitat, as face orice pentru ea, dar tot ce spun, tot ce fac, nu ma ajuta cu nimic in incercarea mea de a o aduce inapoi. Totul e inutil, totul e cliseic. Daca eu as conduce-o pana in fata blocului, ar fi obisnuit, daca ar conduce-o altul, ar fi dragut si foarte atent din partea lui, desi amandoi am face acelasi lucru. Vezi, aceleasi lucruri, alta perspectiva. E dureros.

Am vazut-o recent cantand. Nu vocea ei m-a impresionat, ci frumusetea ei cand canta. Naturaletea ei, ochii ei, parul ei ma faceau sa ma gandesc cum naiba am putut s-o dezamagesc. Mi s-a spus ca timpul vindeca toate ranile, dar cicatricile pe care mi le-a lasat, nu le vreau pierdute. Daca nu pot s-o am, mai bine as sta singur. Cum sa-i dau dumul cand ea ma pastreaza rational, si in acelasi timp irational? Cum sa-i dau drumul cand sunt nopti cand ii respir numele in loc de aer???

Jungle

Intotdeauna am crezut ca cea mai cumplita noapte din viata mea va ramane aia in care am ramas inzapezit cu masina in mijlocul campului. Vedeam imaginea mortii in fiecare fulg care ma atingea. Totul era negru. Am reusit sa ies de acolo cumva si nu m-am mai uitat in spate. Am zis ca nimic nu se compara cu frica de moarte pana la un moment dat cand frica de moarte a fost inlocuita de dor. Si aici nu vorbesc de o singura noapte, ci de o multime.

Nopti in care o iubeam, urmate de dimineti pline de ura. Au fost nopti in care o uram, urmate de dimineti in care o iubeam. Nopti de dor improscate cu amintiri care mai de care. Nopti de frustrare si furie nebanuita, dar care nu era manifestata la exterior, ci in interior. Mi se face pielea de gaina cand ma gandesc la noptile astea, si imi dau seama ca frica de moarte e doar o pana in vant. Nimic nu se compara cu o noapte plina de ea

Niciodata nu e destul ceea ce facem, nici pentru noi, nici pentru altii, niciodata nu ne multumim. Face parte din natura umana sa ne plangem ca nimic nu ne ajunge, nici macar o persoana, un suflet nu e de ajuns. Asta pentru ca toti suntem diferiti, avem mai multa de aia, si mai putina de aia. Ati crede ca sunt naiv si idiot sa cred ca e lucru naspa daca as stii ca ea nu-mi mai spune nici macar fostul. O fi aberant, dar doare sa stiu ca am fost doar o furtuna in desertul ei amazonian. Cum spuneam, niciodata indeajuns. 

Cateodata ma gandesc ca sunt inutil pentru ea. Sunt inutil cand ii dau sfaturi de iubire. Tocmai eu ii dau sfaturi de iubire, idiotul ala care n-a fost in stare s-o iubeasca ca lumea! Acum imi dau seama cum cacat am tratat-o. Eu eram cu ochii bulbucati dupa o femeie prea sensibila pentru lumea asta. Lucrul asta e insensibil. Acum imi dau seama cum e sa fii in planul secund. Simt cum mi se crapa sufletul, ca din inima clar nu mai e nimic, cand imi zice de altii, asa cum si ea simtea cand ii ziceam de cealalta. Roata s-a intors.

Am zis ca nu mai scriu despre ea, dar nu pot sa ma abtin. Ea e basmul meu. ea nu e furtuna in desert, ea e jungla mea...

Void

"When my heart made that last cracking noise, I understood and accepted the fact that I'm gonna be completely alone for the rest of my life. It is ok though, after all these years I learned to be my best friend, my partner, my advisor and my confident..."

Everlasting ending

M-am trezit a doua zi dimineata cu un spatiu gol langa mine in pat. Inca il simteam cald de la atingerea ta. Asa au fost si urmatoarele nspe dimineti, si cu toate ca vorbeam cu tine, ma simteam singur, ma simteam in mijlocul unei furtuni pe mare, valuri de sentimente amestecate ma loveau din toate directiile. Ma gandeam la ce viata fara rost si fara viitor am in fata. Nu puteam sa-mi imaginez viata fara tine. Negam totul: "Nu, nu mi s-a intamplat mie asta".

M-am trezit intr-o dimineata fara vorbele tale, nici macar alea scrise. Incepusem sa fiu gelos in tacere pe toti barbatii noi pe care ii cunosteai, crezand ca toti vor sa te duca in patul lor, pentru ca cliseul "toti barbatii se gandesc numai la sex" devine adevarat chiar si pentru un barbat, doar atunci cand e gelos. Te gaseam vinovata pentru toate capetele de acuzare pe care le poate avea iubirea. Eram furios, frustrat. "Sub manie se ascunde durere. Durerea ta. Este normal sa te simti pustiit, gol si abandonat, insa traim intr-o societate care se teme de manie. Mania este putere si poate fi o speranta, dand structura temporara nimicniciei pierderii. Iar la inceput, simti durerea ca si cum te-ai ratacit pe mare: nu ai nicio legatura cu nimic. In momentul in care iti orientezi mania catre ceva sau cineva, brusc ai certitudinea unei structuri – mania ta catre acel ceva/ cineva. Mania devine un pod peste marea netarmuita, o conexiune intre tine si ei". Vorbeam deseori cu mine: "De ce tocmai mie, frate? "

Ma trezeam in multe dimineti intrebandu-ma daca e bine sa vorbim sau nu. Negociam cu tine prietenia dintre noi. Ma coplesise faptul ca erai fericita si fara mine. Prindeam sperante si iluzii ca daca am fi prieteni, am putea sa ne impacam. De data asta vinovatul eram eu, si nu realizam ca de fapt asta era adevarul. Adesea imi aminteam si ma gandeam la pielea ta catifelata, pictata cu tatuajul ala cu care sufletul tau ma intampina: "Bine ai venit!"

M-am trezit intr-o alta dimineata cu niste cuvinte de la tine, care mi-au ramas imprimate pe ganduri. Parca frustrarea era si mai mare, odata ce am realizat ca tu nu mai esti cu mine. Realitatea era crunta, miile de ganduri, visuri, planuri se facusera pulbere. Eram pierdut, alegand sa nu mai vorbesc cu tine, si plangandu-mi de mila. Locul de langa mine, in autobuzul vietii, era gol. Durerea era suportabila, obisnuindu-ma cu ea, deoarece cateodata chiar e bine si frumos sa fiu trist, avand o nevoie covarsitoare sa ma izbesc de pamant atat de puternic, incat sa ma fac praf de stele. "Draga mea, daca Rebreanu avea dreptate, ne vom vedea si in urmatoarele sase vieti!"

Ma trezesc intr-o dimineata mai detasat si mai lucid, facand lucruri noi si intalnind chipuri noi. Voi recunoaste despartirea ca pe o lectie. N-o sa uit niciodata momentele frumoase si nici pe alea mai putin frumoase. O sa ma doara mai putin, si mai tolerabil. Va trebui sa accept faptul ca tu ma vrei ca prieten, iar eu te vreau ca partener de viata. "Exista o diferenta intre resemnare si acceptare. Trebuie sa accepti pierderea, nu doar sa o suporti in mod tacut, linistit."

Red and green

Linistit, sedea in fotoliul lui, citind. Domn Prefect scrisese ceva interesant si trebuia sa citeasca. Din cand in cand sorbea si din vinul rosu demisec primit cadou acum o saptamana la deschiderea celui de-al doisprezecelea hotel din tara. Isi aprinsese si un J mic, ca doar era un amurg superb de vara timpurie. Absorbit de ceea ce citea, s-a speriat cand telefonul a inceput sa sune.

-Da! Raspunse el.

-Domnule R.T.I., avem o problema. 

-Ce problema? rastindu-se la interlocutor.

-Hotelul a ramas in bezna in urma unui scurtcircuit. Spuse cu o voce tremuranda persoana de la celalalt capat al firului.

-Ceeeeeeee? In 15 minute sunt acolo, si daca in hol nu-l gasesc pe electrician si pe reprezentatul constructorului, te ard pe rug ca pe Ioana D'Arc!!! Ai inteles???

-Am inteles!

Isi arunca in graba pe el o camasa, niste pantaloni; isi puse pantofii si iesi din casa. Deschise garajul, urca in masina si demara in tromba. In 5 minute ajunsese la hotel. Intr-adevar, nicio lumina aprinsa, arata de parca era parasit. Intra in hol, la receptie. Forfota mare, agitatie, toata lumea vorbea. Singura sursa de lumina era blitzul telefoanelor. Dadu peste Domn Prefect:

-Ba, ce hotel misto ai deschis, fara lumini dupa o saptamana. Imi place pentru ca suna a inceput de film horror. Imediat o sa incepi sa gasesti cadavre prin camere. 

-Taci dreacu'. Imediat o sa rezolv treaba asta. Apropos, superba postare, ba. Auzi la tine "Peronul garii, poate cel mai subestimat loc romantic." M-a uns pe suflet aia.

Iesi din hol si intra in Reception Room. Acolo gasi adjunctul, adica persoana cu care vorbise la telefon, si reprezentantul constructorului.

-Unde-i electrcianul?

-Imediat ajunge, domnule. 

-Vezi ca daca nu ajunge in 3 minute, rugul e pregatit in portbagaj. Domnule reprezentant, spuneti-mi ce s-a intamplat mai exact. 

-Ploaia de aseara a inundat un aer conditionat chiar de langa panoul electric. S-a scurs ceva apa si din motive de siguranta panoul, automat, a intrerupt alimentarea cu curent. Noi am curatat apa si aerul conditionat si acum asteptam electricianul sa vina sa reporneasca panoul.

-1 minut mai ai, si aduc rugul, se adresa adjunctului.

Prin cap ii zburau tot felul de ganduri. Ce scuze sa zica oamenilor si cum sa-i dezpagubeasca pentru timpul pierdut. Abia astepta sa se ia de electrician. De obicei, electricianul este un barbat, cu burta, trecut de 50 de ani, carunt sau aproape carunt, cu barba si mustata de tigan stilat, imbracat cu o salopeta.

-Am sosit, spuse o voce ce tocmai intrase in incapere. Se uita lung si urat la ea: "Cine naiba e fetiscana asta de 16 ani si unde pula mea e grasanul ala?" gandi el.

-Domnisoara, aici avem treburi de rezolvat, va rog sa stati in hol pana remediem situatia.

-Eu sunt electricianul. 

Era o femeie de aproape de 1,60, roscata, supla, si cu niste ochi verzi ce-i putea vede pe intuneric. Toti trei au ramas muti cand au auzit cine este. 

-Sunt manageul acetui hotel si vreau sa fie rezolvata treaba asta imediat. Am clienti care devin nervosi curand, spuse el pe o voce rastita si groasa.

-In primul rand, domnule manager, vreau sa nu mai tipati la mine, ca aud foarte bine ce spuneti. In al doilea rand, sunt singurul electrician care se descurca cu un panou ca al dumneavoastra si repornirea lui dureza un minut, deci ciocul mic, si in al treilea rand, unde este panoul?

El incepuse sa se inroseasca la fata dupa cuvintele pe care le auzise. Nimeni nu-l pusese la punct in halul ala de prea mult timp. Dupa cateva momente de tacere mormantala, adjunctul o lua pe domnisoara de mana si pornise spre camera panoului. Privirea managerului, o urmarea inflacarat.

Nu trecura 5 mintue, ca hotelul se lumina din nou. Domm Prefect se apropiase:

-Nu te-a mai pus cineva in halul ala la punct, de la mine incoace!

-Taci, si du-te si finiseaza-ti postarea. Si ghici ce?

-Ce?

-Mi-a placut enorm cum m-a pus la punct!!

-Ha, ha, jerk!!

-Bitch!!!

Fuck you

E o seara obisnuita pentru mine. Stau cu laptopul in brate si lenevesc. Scroll, scroll. Unde naibii mi-e cana? Ah uite-o. Fierbinte ca sufletul meu, ca privirea mea. Asa a spus el. Iar mi-a intrat in minte. Tot ce fac sau vad imi aduce aminte de el. De cand i-am vazut ochii aia azurii, ma bantuie. Sunt o bleaga. Acum, serios!!! Imi aduc aminte prima oara cand l-am vazut fata in fata. Stateam in frig si asteptam. Abia asteptam sa-l vad si sa-l aud in direct langa mine, dupa cate am vorbit la telefon si net. Se apropia tantos ca un cocos zburlit, iar primul lui cuvant a fost "Bau". Cine dracu' spune "Bau" prima oara cand se intalneste cu o femeie? Da, un copil. Dar stiu ca era emotionat, desi nu voia s-o arate, era emotionat ca ma vede. Asa e el cand e emotionat, tinde sa fie copilandru. Intr-un fel, salutul lui a fost diferit. Nu m-a deranjat absolut deloc. A fost dragut, m-am si incalzit stand langa el in bar. 

Las laptopul si pun niste muzica in casti. Ma ridic din pat si deschid geamul. Cer instelat si luna plina. Lumina difuza a lunii cade pasnic pe niste forme. Cu siguranta, daca ar fi aici, mi-ar spune ce munti sunt aia. Sunt asa de maiestuosi! Sincer nu-mi pasa. Nu-i aici. I-am zis sa nu se ataseze de mine, sa-l ia dracu'! De ce nu pot scapa de el?? Mi-am dat seama din prima ca el nu-i unul din aia normali, dar nici eu nu-s usa de biserica. Adica eu iau la pertu diavolul si mi-e frica de-o flacara? Ciudat. E un inger fara aripi, iar eu un demon fara coarne.

Vaccin

Aveam 17 ani la vremea aia. Eram la liceu. Ne durea in pula de tot. Liceul la care am fost era de baieti, prea putine fete. In clasa mea eram 27 de crai, unul mai rasarit ca celalalt. Ni se spunea clasa de elita. Noi eram, de fapt, elita belelelor.

Intr-o zi cu Soare, dirigintele ne aduna si ne spune ca trebuie sa facem un vaccin, si cum liceul nostru nu era dotat cu un cabinet medical demn de vaccinul ala, ni s-a spus ca mergem in alta parte, la alt liceu. Eram idiot de entuziasmati ca putem pleca de la ore. Orice zi fara ore, pentru noi era prilej de distractie. In oras, liceul nostru era etichetat ca fiind plin de badarani, tarani si scursuri ale societatii. Noi stiam, dar ne durea tot acolo si de asta. Inainte sa plecam, aflam si unde mergem. Era un liceu din top 5 din oras. Exclamatii gen: "wow, da ba, super, misto acolo" erau auzite de la fiecare. Era clar ca unii nu fusesera acolo nicioadata si se comportau ca niste armasari in calduri. Eu, unul, stiam. Facusem anii trecuti, lectii de box la liceul respectiv.

Ajungem la destinatie si intram in curte. Liniste. Se studia. Trag o geana la sala de sport unde facusem box. Era situata la vreo 20 de metri de cladirea liceului. Sala de sport cu podea verde, cocheta, imi amintea ce pumni imi luam in mufa la antrenamente. Noi eram mirati de faptul ca nu era nimeni afara, chiar si in timpul orelor, pentru ca eram obisnuiti sa fie cel putin 10 persoane in curtea noastra. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa jucam fotbal pe terenul de sport. Nu era minge, era un pet de 2 litri gol. Bineinteles ca se facea zgomot in linistea aia infernala. Apare si dirigintele si ne pune la punct aranjandu-ne. Cica urma sa iasa astia in pauza. "Vom intra in cabinet in ordine alfabetica". fiind printre ultimii, nu prea mi-a pasat. Un sunet de cioara fara gat pe moarte ne asurzeste urechile. "Ce cacat de sonerie au si astia aici". Nu trece mult timp si din cladire iese primul alien. Imbracat la costum, aranjat. Dupa el in sir indian, ieseau soarecii de biblioteca de parca scapasera  de la zoo. Se uitau urat la noi, noi ne uitam urat la ei, concurs de holbat. Ies din multimea noastra, si ma duc la o plimbare prin curte, stiind ca mai este ceva timp pana cand voi fi strigat. Observam ceva straniu. Era cineva care nu se holba la mine de parca am venit sa-i dau foc la casa ca in filmele cu Genghis Khan. Ci pur si simplu se uita la mine. Avea parul saten, prins intr-o coada mica, probabil ochii verzi-caprui, o silueta slabuta, exact ca la 16 ani. Am banuit ca are atata, pentru ca pe sacoul ei scria clasa a 10-a. Ma fastaceam, pentru ca avea privirea calda. Sincer imi placea, si din cand in cand mai aruncam si eu cate o ocheada spre ea. Cand ni se intalneau privirile, ma topeam. Mi se striga numele. Mi l-a auzit si a inceput sa zambeasca. La cum imi batea inima, si la cat sange pompa, cred ca asistenta imi gasea o vena si in unghie. Trec pe langa ea cu capul in pamant. Am vazut-o cu coada ochiului cum zambea. Ceva sublim.

Am terminat cu vaccinul si in timp ce coboram scarile ma speriu iar de cioara fara gat. Am accelerat pasul si am reusit sa ies afara. O cautam cu privirea. Nu mai era. Disparusera cand voiam sa-i zambesc si eu. In 2 minute nu mai era niciun indian in costum in curtea liceului. Se lasa linistea iar, se auzeau doar masinile din strada. Am iesit toti pe poarta, iar eu m-am oprit un moment la gard sa ma uit inca o data inspre locul unde am vazut-o.

Dupa vreo 6 ani, ma uitam la niste poze pe profilul unei prietene. Ma opresc la una in care ea era acompaniata de inca o fata. Stiam privirea aia de undeva. M-au luat toate transpiratiile cand mi-am adus aminte de unde stiam privirea. In poza avea parul vopsit la varfuri cu verde, de data asta nu era asa aranjat. Ochii imi sclipeau ca cepele de parca descoperisem Atlantida in ochii ei. Privirea-i nu mai era calda, era fierbinte. Si acelasi zambet scurt, cu liniile buzelor usor ridicate. Incepuse sa-mi bata inima ca in ziua aia. M-am uitat sa vad daca e taguita ca sa-i aflu numele. Un zambet malefic de dracusor indragostit mi-a cuprins fata: "Haha, acum iti stiu si eu numele!!! Trebuie sa te cunosc!"...

Future memories

Stateau pe fotolii si ascultau chicotelile, rasetele si vocile care veneau din camera alaturata. Era o seara linistita de sfarsit de saptamana in care s-au intalnit sa se relaxeze cu familiile lor. Sorbeau din cand in cand din paharele lor cu whiskey, uitandu-se unul la altul.

-Mai tii minte, ba, faza cand am dat gata o sticla de-asta de unul singur? sparse unul din ei linistea.

-Bineinteles. Mi-ai spus-o de atatea ori incat la 80 de ani o sa cred ca am fost acolo, uitand de fapt ca nu am fost.

-Mda. Ar fi o poveste buna de zis nepotilor ca poveste de noapte buna.

-Nu vreau sa-mi traumatizez nepotii cu faptul ca cea mai idioata cunostiinta a fost luata cu salvarea de la un examen. Restanta, scuza-ma. Dar de ce intrebi?

-Pentru ca ma gandeam.

-La ce? La cate miligrame de potasiu au bagat in tine ca sa-ti revii?

-Ha ha ha. Taci dracu'. Si nu. Ma gandeam la cat de idiot si la cat de nechibzuit eram. Cred ca dupa faza aia totul in viata mea a inceput sa se miste. 

-Si dupa un an m-am alaturat si eu sa contribui la miscarea asta de placi tectonice sentimentale si materiale.

-Probabil ai dreptate. Si din punct de vedere sentimental, si profesional si material. Amandurora au inceput sa ni se miste placile tectonice dupa ce mi te-ai alaturat.

-Intr-un fel iti sunt recunoscator ca m-ai primit, desi stii ca rare sunt momentele cand iti sunt recunoscator pentru ceva.

-Stiu. Cu placere, bitch. reciproca e valabila. 

-Jerk.

-Imi aduc aminte de perioada aia de parca ar fi fost ieri. Femei, facultate, distractie, nepasare, iar mintea  mi se blocheaza doar la un singur lucru.

-Mhm..

-De fapt la cineva.

-Parca n-ai mai vazut-o de 20 de ani.

-Am mai vazut-o. Sporadic. Acelasi par valvoi si parca nearanjat il are si acum. Aceeasi privire inflacarata. Aceeasi silueta ca in prima zi cand am vazut-o intr-o iarna.

-...

-Nu te uita asa la mine de parca iti vorbesc pakistaneza. Imi iubesc sotia si copii mai mult decat orice pe planeta asta, dar femeia aia avea ceva. Ma simteam de parca am fost un somnabul toata viata, si brusc ma trezisem, cand am vazut-o. Desigur ca a trebuit sa fiu nechibzuit, idiot si arogant, ca sa stric toata treaba. Cred ca e fericita, adica vreau sa cred chestia asta.

-Stiu povestea. De data asta eram cu tine, direct sau indirect. Am avut si eu una de-asta. Vorbim de ea cand veniti voi la noi.

-Uita-te la noi acum, spune sorbind din pahar. Amandoi cu sotie, copii, fericiti, puternici. Suntem asa pentru ca am invatat din perioada aia. Ne-am descoperit luciditatea si logica, iubirea. Ma bucur ca am reusit ceva amandoi, spuse asta ridicand paharul, si ciocnind amandoi.

-Pai si femeia asta. Te gandesti des la ea?

-Every fucking day, frate...

Closed

Mergeam spre statia de autobuz de la munca relaxat si linistit. Vedeam tot felul de masini si oameni trecand pe langa mine, zgomotul urban se amesteca cu gandurile mele. Imi aduc aminte ca trebuie sa cumpar bilet. Ma apropiam de casa de bilete si observ o silueta. O stiam de undeva, ii stiam miscarile, postura, si atunci m-a traznit, ea era; dar nu singura. Un tip o tinea de talie. Eram atat de absorbit sa-mi dau seama de unde o cunosc incat nici nu l-am vazut pe el. Acum se sarutau.
 

Ma tot gandeam daca sa-i intrerup, macar s-o salut pe ea, dar era prea concentrata asupra lui. Mi-am cumparat bilet, casa de bilete fiind la cinci metri de ei, iar eu ma holbam la ei ca un idiot. Nu m-a recunoscut, asa ca ma mut cativa metri mai incolo, asteptandu-mi autobuzul. Diferite intrebari imi cutreierau mintea “vin cu acelasi autobuz?” se duc cu altul? Care autobuz? pana cand imi zaresc autobuzul. Ca un cetatean civilizat las o doamna mai in varsta sa urce in fata mea, si urc si eu. Ma pun pe un scaun pe la mijlocul autobuzului. Ma intorc sa vad daca au urcat si ei, cautandu-i cu privirea, dar nu-mi dau seama din cauza aglomeratiei. Autobuzul porneste. Stiam ca ea ar putea avea pe cineva, stiam unde ar putea sa coboare, dar nu prea m-a interesat. Ma gandeam ca poate ma vede cand coboara. Ma intorc a doua sa ma uit dupa ei. Nimic.
 

Imi dau seama ca suntem aproape de statia ei, dau o privire prin tot autobuzul. Paream agitat. Un barbat se uita la mine, agitandu-l si pe el. Busul opreste si ma uit pe geam. Priveam fiecare persoana care cobora. Niciuna n-a fost ea sau el. “Unde au disparut?” Busul porneste. In acel moment mi-am dat seama ca tocmai am incheiat cartea ei. Fiecare sentiment, fiecare amintire, fiecare clipa avuta cu ea, au navalit in capul meu, mintea-mi oprindu-se la un singur moment, acela in care am vazut-o pentru prima oara. Avea parul valvoi, era imbracata mai gros, si o privire de-ti topea inima. M-a urmarit cu flacarile din ochii ei pana cand m-am apropiat de ea s-o salut. “Hello”…