Pacat

Mi-a fost de ajuns o noapte ca aia. Ma intorc acolo de fiecare data cand inchid ochii. Cateva ore de cuvinte se transforma in secunde de imagini, dar nu noaptea aia e cel mai important lucru, ci ceea ce a urmat. Nici in ziua de azi nu stiu cum s-o cataloghez. O fi fost o zeita? O fi fost un inger? Cert e ca nu-i vedeam chipul. Flacarile unui foc m-au cuprins. Nu cred ca exista un foc ca ala pe lumea asta, dar ne-a ars pe amandoi. N-am stiut ca ma arsesem. Cred ca ea stia, cred ca era obisnuita cu asa ceva.


Timpul a zburat, aia e meseria lui. Prea repede a zburat, iar focul nu a rezistat. Fumul lui se ridica in aer ca vaporii unei sticlute de parfum bun, lasata in soare pentru cateva luni. Mirosul intens l-am simtit pana la ultima molecula. S-a evaporat; il mai simt, uneori, doar in mintea mea.

Acum, dupa mult timp, cand ma uit la ea, ca-i fericita fara mine, cu zambetul ei care ar trebui sa vindece cancerul, ma face sa realizez ca nu aveam nicio sansa in fata ei. Eu in clasa mijlocie a iubirii, ea in clasa superioara. Eu pe picior de plecare intotdeauna, cu niciun gand de vreun compromis, asta impiedicandu-ma sa fac si alte lucruri, considerand ca neimplicandu-ma in nimic, mi se va deschide un drum pavat cu optiuni, iar ea gata pentru a se stabili. In ceea ce ma priveste pe mine, iubirea s-a sinucis, pas cu pas, in timp ce la ea, iubirea e vie.

Traiesc intr-o lume fantezista. Fantezie e in camera a cincea de la etajul doi, fantezie e intr-o farfurie de paste, fantezie e intr-o pereche de bocanci, sunt chiar grozave, dar m-am saturat de ele, pentru ca nu au pic de mister. Sunt idiot, si e pacat…

Pumni

Vestiarul era gol. Doar el si o forfota de fundal. Forfota facuta de multimea care il astepta sa faca spectacol. Simtea ca ceva nu e in regula. Ceva ii lipsea, dar nu stia exact ce. Gandurile ii sunt spulberate de o bataie in usa. Cineva deschise usa si o voce groasa sparge linistea din incapere: “Gata!!!” Era antrenorul lui., mai mic de inaltime, un pic cocosat, aproape chel si cu ochelari. Ii era ca un tata, ii era mentor si idol. L-a scos din multe cacaturi, dar nu si din asta care urma. Nimic nu prevestea cosmarul.

Isi puse gluga in cap si iesi din vestiar. Il intampina antrenorul. Ii baga in gura proteza protectoare. In minte ii reveni sentimentul de lipsa si dor. Odata cu apropierea de gura tunelului care duce in sala, gandul i se risipeste din nou. Crainicul deja i-a anuntat oponentul. Urma el. “In coltul albastru, doamnelor si domnilor…” si 20 de mii de voci ii striga la unison numele. Pe culoarul pana la ring a dat mana cu toti. Le zambea tamp. Urca in ring si incepu miscarile de incalzire. Era pregatit.

Se auzi gongul si meciul incepu. Era perioada de inceput a meciului specifica pentru tatonari si sicane. Isi analizase adversarul prin lungi inregistrari. Ii stia potentialul, ii stia loviturile preferate, ii stia tot. Aproape tot. Ceva nou se intampla. Tactica adversarului era mult modificata. Zburda nestingherit in jurul lui, si asta il deruta. O directa de stanga ii strapunge garda. Total descoperit. Rumoarea din sala si strigatele antrenorului il trezesc un pic. Reactioneaza imediat cu o combinatie de crosee. Parca dadea in zid. Nimic nu-i clintea rivalul. Parea extrem de surprins. Se trezeste cu doua lovituri la stomac, abia a reusit sa se incordeze. Era in corzi. Adversarul tabarase pe el si nu se mai oprea din lovituri. Stia sa si incaseze destul de mult, iar gongul rasuna salvator. Sala era agitata, lumea ii striga numele. Toti credeau ca isi va reveni. Antrenorul ii dadea indicatii, dar el parca nu asculta, voia sa termine cu meciul asta. Incepu repriza a doua hotarat. A dat startul loviturilor lui obisnuite, sala exulta, eroul lor se intorsese. Nici acum, vedea ca nimic nu-i doboara oponentul. Deja era nervos. Din nimic, o lovitura puternica ii intalni plexul. Respiratia i s-a blocat, ramanand fara reactie. Primi inca o lovitura in ficat. I-a fost aproape fatala. Cazu in genunchi si toata sala amuti. Auzea doar numaratoarea arbitrului, si cu un efort supraomenesc se ridica. Din nou, gongul il salva. Antrenorul intra in ring, il apuca de mana si-l tranti pe scaun: “Trezeste-te, ca ti-o iei rau.” I-a intrat pe o ureche si i-a iesit pe cealalta. Era pornit sa-si sfasie rivalul. Repriza a treia lua startul in aplauzele publicului. Nu l-au ajutat deloc. Nu l-au impulsionat in directia care trebuie. Era din ce in ce mai nervos. Arunca haotic cu lovituri. Concurentul lui se apara foarte bine si contracara si mai bine. O lovitura fulger, parca de nicaieri, ii nimeri barbia si cazu lat. N-a vazut-o venind. In sala era liniste totala. Lumea era uluita de ceea ce s-a intamplat. Invincibilul era invins. El se uita pe tavanul salii printre medicii care au venit sa-i acorde primul ajutor. Isi dadu seama care a fost cauza. Nu s-a gandit la ea niciodata inaintea unui meci. Azi s-a gandit si i-a dat peste cap toate gandurile. Era primul meci pierdut, primul razboi pierdut, invins cu propria arma, neprevazutul. Inauntrul lui rageau dorinta de a continua lupta si umilinta, dar nu se putea misca. Incapabil sa schiteze ceva, simtea cum il dureau toate, pentru prima data…