Invingatorul este intotdeauna singur

La inceput, dupa noaptea aia, avea cosmaruri. Se trezea brusc in mijlocul somnului plin de sudoare. Nu era nimeni acolo sa-l intrebe de sanatate. Se consola singur cu un citat: “Invingatorul este intotdeauna singur.” Era singur, dar nu era invingator. Era doar un tigru in cusca, lingandu-si ranile. Se ducea la sala de antrenament in fiecare zi, dar nu mai era in centrul atentiei, mai toata lumea il evita, si asta il sfasia pe dinauntru. A fost retrogradat de societate in liga oamenilor normali, unde toti se ignora unul pe celelalt, pana intervine dragostea.

Intrase in sala de parca era a ei. Asta i-a atras atentia. Acea postura aroganta ii era cunoscuta, dar ea era altfel. A intrat in vorba cu ea, sa-i ofere ajutor. Mai draguta decat se astepta, il uimea in continuare. O ajuta cu un abonament la sala la pret redus. Isi lasa datele personale si pleca. Aceeasi postura. Sala se onduia dupa miscarile coapselor ei. Se uita lung la ea cum se indeparta. Trebuia cumva sa o mai vada. Ii lua numarul de telefon care abia il lasase si si-a zis ca o va suna zilele urmatoare. Zis si facut.

Au trecut deja doua saptamani ca o pocnitura de degete. Cosmarurile disparusera si avea un zambet vizibil de pe Marte. Pana acum numai la telefon vorbisera si se gandea ca voia o intalnire fata in fata. Si-a devorat gandurile pana si-a facut curaj sa o invite in oras, dar nu se astepta la raspuns. “Nu” Nu intelegea ce se intamplase. Nu multa lume il refuza. Fusesera doua saptamani de telefoane, degeaba? Chiar nu intelegea motivul pentru care l-a refuzat. Plin de frustrare, se motiva cu acelasi citat.

Totul i se parea aiurea. Orasul, sala, oamenii. Ducea o lipsa acuta de motivatie. Antrenorul i-a zis intr-o zi sa rareasca aparitiile la sala. Aproape o viata de om a trait in sala aia. Ii cazuse cerul in cap. Atunci se trezise. Motivatia isi facuse simtita prezenta de nicaieri, sangele ii ardea in vene, totul incepea sa trepideze pentru el, decis sa nu mai cada in capcana arogantei, isi stabilise o limita. A inceput sa-si faca un plan, pas cu pas.

Acum sta in fotoliul lui preferat, cu luminile de sarbatoare licarind in camera, gandindu-se si fiindu-i dor de anumite perioade. Asta-i nostalgie, dar nu are timp de asta. Planul incepe sa prinda contur. Increzator in fortele proprii, stie care este urmatorul pas. Isi pregateste minutios urmatoarea miscare. Acum e singur, dar e aproape invingator…

Classic

E frumos sa te plimbi in oras singur, dimineata la ora 7 intr-o ceata parca-i fum. Ma gandeam ca e perioada aia a anului in care toata lumea e sau “ar trebui” sa fie buna. Nu toata lumea poate sa faca asta. Anul trecut Mos Nicolae n-a venit cu nuiele sau portocale, a venit cu tine. A fost singurul moment in care te-am vazut clacand, si am si eu vina mea la asta. Am stat treaz pana cand am vazut ca nu mai zici nimic, iar a doua zi m-am trezit inaintea ta ca sa-ti vad reactia. Vazandu-te vulnerabila, am stat si am mestecat-o. Continuarea o stii si tu. Poate anul asta, Nicu vine cu o tiza de-a lui, dar nu-s sigur de asta. Capitala e departe...

 

In orasul asta minunat de haotic, sunt locuri in care te vad, strada X, magazinul Y, autobuzul Z, fata cu unghiile albastre. Sunt locuri in care n-am apucat sa mergem, locuri fara nume, pe care le puteam numi noi. In orasul nostru, te vad peste tot, in zapada, in bar, in parc, pe banca. Uneori ma intreb ca prostul daca tu atunci cand treci printr-un loc cunoscut de noi, iti aduci aminte de ceea ce a fost in locul respectiv? Iti aduci aminte?Eu inghit in sec si pun privirea in pamant, in timp ce mi se furnica tot corpul. De fiecare data. Ma astept sa te vad intr-unul din locurile astea, dar stiu ca o sa te vad cand nici dracu’ nu se gandeste.

 

De ce esti nesuferita? Stiu, pentru ca asa e mai bine. Te ajuta. E una din armele tale bine ascutite. Cine sunt eu sa te judec? Amandoi apelam la tacere, sau macar unul din noi. Totul a fost asa de subit, ultima oara cand ne-am vazut, cu o zi inainte, nimic nu prevestea tacerea asta.

 

Ajung seara acasa, si ma pun in pat, te vad si pe perete din cand in cand. Vorbesc despre tine cand am ocazia pana cand somnul, ca si moartea, pune pe spate chiar si cei mai puternici oameni.

Lovember

Atunci, la inceput, au fost ochii lui. Ma gandeam des la ei, pana intr-o zi cand l-am contactat. Trebuia sa-l cunosc. A fost cea mai buna decizie, dar eram sceptica referitor la reactia lui. Surprinzator, a reactionat exemplar, fiind o persoana foarte deschisa si comunicativa. In doua saptamani mi-a intrat sub piele si m-am indragostit. Avea o afinitate pentru jocuri ale mintii, mai ales alea de seductie. Eu una nu ma dau in vant dupa ele, dar am intrat in jocurile lui. Il doream mai mult cu fiecare zi care trecea, voiam sa-l vad. Nu stiu daca mi-a observat emotivitatea, dar stia sa mi-o induca de fiecare data. Avea o anume balanta intre aroganta si impulsivitate. In aparenta stia sa le echilibreze. Aroganta ii servea ca scut, iar impulsivitatea ca sabie. Ceea ce nu mi-am dat seama e cum a reusit sa se joace cu mintea mea, desi mintea lui era la altcineva. Poate mintea lui nu era la altcineva, ci la mine, dar asta nu mi-a recunoscut-o niciodata. Cum spuneam, arogant pana in maduva oaselor. Aroganta ii servea ca scut, iar dupa un timp mi-am dat seama si pentru ce. Nesiguranta. Trecutul lui era negru. Am avut cateva discutii in contradictoriu despre asta. Nu ma lasa sa-l ajut cu nimic. Mi-a transmis si mie din nesiguranta lui. Ma gandeam si ma razgandeam in privinta noastra. M-am dus la el, si am lasat mingea in terenul lui…

Acum, e el. Ma gandesc la el non stop, si el face la fel. Se vede in ochii aia bulbucati si albastri. Din cand in cand isi pune ochelarii si ii creaza o imagine aparte. Pare desprins din filme, un actor desavarsit. Dar tot arogant. Cred e singura chestie pe care nu pot sa i-o imblanzesc. Inca avem de lucru cu impulsivitatea, dar suntem pe calea cea buna cu rezolvarea ei, sau macar diminuarea ei. Se gandeste de doua ori inainte sa spuna sau sa faca ceva, si nu da verdictul pana nu-mi aude parerea despre orice ar fi. Are nevoie de mine, de vocea mea. Sunt ingerul lui pazitor. Asta ma face sa fiu implinita si fericita. Fiecare situatie o abordam impreuna. El cu inteligenta fizica si mentala, eu cu inteligenta emotionala si spirituala. Razbim impreuna, dar asta nu ne face perfecti, nici nu vrem sa fim. Nesiguranta n-a disparut, nici la el, nici la mine, dar reusim s-o stapanim. Ne sprijinim unul pe altul, e puternic si manipulativ, sunt puternica si matura, suntem puternici si invincibili. Iubirea noastra e si mai completa cu cele doua sufletele din preajmea noastra. Odata cu venirea lor pe lume, ne-am schimbat amandoi, mai ales el. A decis sa inchida trecutul intr-o pivnita la care numai el are cheie. Cand il vad ducandu-se acolo, mi se rupe sufletul, il trag inapoi, si cand il vad viu si nevatamat, plang…plang de fericire. Il iubesc mai mult decat orice, si cu toate ca inimile noastre nu bat in acelasi fel, dar sigur bat in aceeasi directie…

The real thing

Eram in holul teatrului dupa o piesa superba. Toata lumea vorbea despre asta, despre actori, si despre decor. Piesa asta a strans foarte multa lume. Eu in schimb, ma bucuram in interior, vazusem pentru prima data o piesa de teatru. Aveam prieteni in echipa de voluntari, care m-au invitat la cocktail-ul de dupa piesa, care se tinea la etajul unu. In timp ce toata lumea cobora scarile, eu le urcam. Intreb de cocktail si unul dintre voluntari imi arata pe unde trebuie sa merg. Urc din nou niste scari, dupa care ma intampina o draguta domnisoara cu un pahar de sampanie. Alesesem o tinuta demna de statutul pe care il aveam. Puternica. Ce-i drept, personal nu cunosteam niciun actor, dar se pare ca ei ma stiau. Unul din ei ma acompaniaza la bar. Imi povestea de noptile petrecute la hotelurile mele din toata tara. Sincer, ma plictisea. Cautam din priviri o persoana cunoscuta care voiam sa ma salveze de noul meu amic. Si, uite-o. Salvat de o prietena din echipa de volutari. M-a luat de acolo, spunandu-mi ca urmeaza un moment artistic de dans modern. Actorii. Oamenii cu o mie de fete. Nu am incredere in ei. Poti vedea in ochii lor, in acelasi timp, dragoste si ura. Cred ca sunt singurii care reusesc asta.

Priveam cu atata atentie spectacolul, sa nu-mi scape nimic. M-am oprit la un moment dat asupra unei mese. Eram absorbit de locul acela, parca imi era imposibil sa-mi misc capul. O zeita statea la masa aceea. Si ma privea direct in ochi. Ochii ei verzi-caprui erau absolut incredibili; se vedeau perfect in lumina difuza. Nu auzeam muzica, dansul, auzeam doar sunetul privirilor ei lovindu-se de diferite parti ale trupului meu. Realizasem ca ma uitam la ea deja de prea mult timp si ma intorc la spectacolul de dans, iar cand m-am intors cu privirea spre ea, nu mai era acolo. Plecase. Voiam atat de mult sa stiu unde. Purta o rochie neagra. “Zeita intunericului”, imi ziceam in minte, indreptandu-ma spre bar. Comand un vin demisec alb. Asteptand comanda, imi intorc privirea in stanga. Uite-o din nou. Absorbindu-ma din priviri. Era atat de frumoasa. Imi iau inima in dinti si ma apropii de ea. Comandase aceeasi bautura ca mine. “Buna. Numele meu este R.T.I.”, ii zic. “Stiu cine esti”, imi raspunde ea. “Esti proprietarul lantului de hoteluri Phoenix”. Eram foarte suprins ca ma stia. Eu nu prea ies in evidenta. Ieseam, dar in prima parte a tineretii. Conversatia care a urmat s-a terminat in patul meu.

Nu foarte des ma trezesc in mijlocul noptii, dar cand o fac, ma pun in fotoliu si o privesc cum doarme. Curbele si liniile trupului ei gol ma fascineaza. Chiar si cum respira goala e sexy. E intuneric in camera, dar lumina lunii pline bate direct in pat. Mi-am dorit special chestia asta, pentru ca luna mi-a fost inger pazitor in multe nopti. Acum eu sunt ingerul pazitor. Pentru ea. O priveam si imi dau seama ca dormea pe burta. E a treia oara cand o vad dormind asa, si atunci m-a traznit.

Am avut o noapte incredibila. Rolurile pe care le-am jucat saptamana asta ne-au descarcat de tensiunea acumulata de saptamana trecuta. Atunci am ales sa fim seful si secretara. Am exagerat eu, uitand cuvantul de siguranta si ne-am certat foarte rau. Nu avem o camera rosie, unde putem sa ne destindem imaginatia, pentru ca Alessia si Matei, ar putea sa ne descopere micul secret, si asa am inchiriat un birou, unde ne-am facut de cap, chiar daca n-a iesit bine. Saptamana asta am ales fantezia cu cei doi complet straini care se intalnesc la un eveniment, ajungand la un one night stand. A fost ideea ei. Cea mai buna idee.

Cu siguranta e o zeita. Ma intelege, ma cunoaste. Nu stiu cum o face. Eu nu pot sa fac asta, pentru ca sa intelegi si sa cunosti o femeie iti trebuie ani, poate vieti, dar nu doua luni. E perfecta. Ma citeste foarte bine si stie cand sa intervina cu orice vorba sau sfat. O iubesc pentru asta. Ma face un om mai calm, in ciuda caracterului meu impulsiv. Stie ce sa zica, cand sa zica, cum sa zica, reusind sa echilibreze lupta dintre demonul si ingerul din mine. Un barbat ca mine, care traieste din moment in moment, iar ea care parca stie viitorul. Stie ca sunt un om puternic si manipulativ, si stie sa le opreasca. Stiu ca ma iubeste, mi-o spun ochii ei. Mi-au spus asta din prima clipa cand am vazut-o, intr-o zi de iarna. Stiu ca iubeste si cele doua suflete mici de langa noi. Si-ar da viata pentru ei. Drace, ce femeie am langa mine!!! Ea reprezinta tot, lumea mea.

Se trezeste pentru o clipa. M-a auzit mergand la baie. Ma intorc in camera si o vad stand in fund, urmarindu-ma cu privirea, exact ca la cocktail. “Dragule, sunt insarcinata, s-a intamplat saptamana trecuta, cand ne-am certat”, cuvintele cu care a spart linistea camerei. “Stiu, iubito. Ai dormit pe burta pentru a treia oara, celelalte doua momente cand ai facut asta, erai insarcinata cu Matei si Alessia”. Fara niciun cuvant se apropie de mine si ma saruta. Era sarutul ei divin, cu care m-a cucerit. “Te iubesc, iubitule”. “Si eu te iubesc!!!” Era dovada clara ca dintr-un rau se poate naste un miracol…

That night

Cand am plecat de acasa nu ploua, dar era rece. O marti rece de noiembrie. Imi pun ceva lejer pe mine si plec. Ajung in statia de tramvai si astept. Ma gandeam ca astept celebrul tramvai 28 din Lisabona, unde briza oceanului iti bate in fata. Dezamagita mi-a fost privirea cand in statie apare 101 de Cluj, si in fata imi batea doar o briza rece, aducatoare de ploaie. Sosesc la cursuri. Fete noi, posomorate, poate din cauza vremii, lipsite de chef.

Deja cunosteam itinerariul cursului. Acelasi discurs al profesorului ma facea sa plec inapoi acasa dupa primele 5 minute, dar am ramas. Intre timp ploaia batea in geam. “La naiba, n-am gluga, pana acasa ma fac leoarca”. Eroic, ma sustrag de la gandul asta si ma fac atent la curs, doar sa treaca timpul mai repede. Dupa 3 ore si o mica pauza intre, in sfarsit se termina. Aveam in cap acordurile unei noi melodii ce o descoperisem chiar inainte sa plec, imi placea la nebunie. Imi doream sa ajung acasa, sa stau in pat si sa o ascult. Cu gandul asta ma urc in tramvai. Nu ma mai interesa ploaia, voiam doar sa ajung acasa.

Intru pe usa, ma dezbrac si deschid laptopul. Primul lucru, intru pe Facebook. Un mesaj si o cerere de prietenie noi. De la aceeeasi persoana necunoscuta. Am citit mesajul si dupa incep sa ma uit la pozele ei, sa vad cine e si ce e de capul ei. Ma schimb in hainele de casa si continui verificarea. Intre timp, acasa ajunge Domn Prefect. Ca orice om normal, cer o parere. “Da, frate, e ok, go for it.” Venise raspunsul din partea lui, nu-mi mai trebuia decat sa accept prietenia si sa raspund la mesaj. Am dat drumul la melodia care m-a condus acasa si m-am cufundat in Facebook. La inceput, nu am bagat de seama versurile melodiei, abia dupa cateva luni mai tarziu, am realizat cat de mult se potriveau cu noaptea aia.

Muzica mergea pe repeat. Nu ma mai saturam de melodie. Si nici de conversatia cu ea, persoana cea noua care imi daduse mesaj. Vorbeam deja de cateva ore. Nu se mai termina, era atat de intens, incat uitasem de lumina aprinsa, nu percepeam nimic in jur, doar acea conversatie, timpul trecea incredibil de repede. Ma intrebam daca ea simtea la fel, ma intrebam daca ea simtea acelasi freamat pe care eu incepeam sa-l simt. Era cald si bine, era un inceput…

La un an si cateva zile dupa acea noapte, simt ca n-am inaintat cu niciun pas, desi atunci credeam ca zburasem sute de kilometri, cat mai aproape de ea. N-am evoluat. Hai, poate doar profesional, dar emotional, acelasi ghinionist incurabil. Cateodata stau si ma mutilez cu mustrari. In ciuda faptului ca freamatul era adevarat, eu priveam prin el, priveam prin ea…Ce greseala…

Pacat

Mi-a fost de ajuns o noapte ca aia. Ma intorc acolo de fiecare data cand inchid ochii. Cateva ore de cuvinte se transforma in secunde de imagini, dar nu noaptea aia e cel mai important lucru, ci ceea ce a urmat. Nici in ziua de azi nu stiu cum s-o cataloghez. O fi fost o zeita? O fi fost un inger? Cert e ca nu-i vedeam chipul. Flacarile unui foc m-au cuprins. Nu cred ca exista un foc ca ala pe lumea asta, dar ne-a ars pe amandoi. N-am stiut ca ma arsesem. Cred ca ea stia, cred ca era obisnuita cu asa ceva.


Timpul a zburat, aia e meseria lui. Prea repede a zburat, iar focul nu a rezistat. Fumul lui se ridica in aer ca vaporii unei sticlute de parfum bun, lasata in soare pentru cateva luni. Mirosul intens l-am simtit pana la ultima molecula. S-a evaporat; il mai simt, uneori, doar in mintea mea.

Acum, dupa mult timp, cand ma uit la ea, ca-i fericita fara mine, cu zambetul ei care ar trebui sa vindece cancerul, ma face sa realizez ca nu aveam nicio sansa in fata ei. Eu in clasa mijlocie a iubirii, ea in clasa superioara. Eu pe picior de plecare intotdeauna, cu niciun gand de vreun compromis, asta impiedicandu-ma sa fac si alte lucruri, considerand ca neimplicandu-ma in nimic, mi se va deschide un drum pavat cu optiuni, iar ea gata pentru a se stabili. In ceea ce ma priveste pe mine, iubirea s-a sinucis, pas cu pas, in timp ce la ea, iubirea e vie.

Traiesc intr-o lume fantezista. Fantezie e in camera a cincea de la etajul doi, fantezie e intr-o farfurie de paste, fantezie e intr-o pereche de bocanci, sunt chiar grozave, dar m-am saturat de ele, pentru ca nu au pic de mister. Sunt idiot, si e pacat…

Pumni

Vestiarul era gol. Doar el si o forfota de fundal. Forfota facuta de multimea care il astepta sa faca spectacol. Simtea ca ceva nu e in regula. Ceva ii lipsea, dar nu stia exact ce. Gandurile ii sunt spulberate de o bataie in usa. Cineva deschise usa si o voce groasa sparge linistea din incapere: “Gata!!!” Era antrenorul lui., mai mic de inaltime, un pic cocosat, aproape chel si cu ochelari. Ii era ca un tata, ii era mentor si idol. L-a scos din multe cacaturi, dar nu si din asta care urma. Nimic nu prevestea cosmarul.

Isi puse gluga in cap si iesi din vestiar. Il intampina antrenorul. Ii baga in gura proteza protectoare. In minte ii reveni sentimentul de lipsa si dor. Odata cu apropierea de gura tunelului care duce in sala, gandul i se risipeste din nou. Crainicul deja i-a anuntat oponentul. Urma el. “In coltul albastru, doamnelor si domnilor…” si 20 de mii de voci ii striga la unison numele. Pe culoarul pana la ring a dat mana cu toti. Le zambea tamp. Urca in ring si incepu miscarile de incalzire. Era pregatit.

Se auzi gongul si meciul incepu. Era perioada de inceput a meciului specifica pentru tatonari si sicane. Isi analizase adversarul prin lungi inregistrari. Ii stia potentialul, ii stia loviturile preferate, ii stia tot. Aproape tot. Ceva nou se intampla. Tactica adversarului era mult modificata. Zburda nestingherit in jurul lui, si asta il deruta. O directa de stanga ii strapunge garda. Total descoperit. Rumoarea din sala si strigatele antrenorului il trezesc un pic. Reactioneaza imediat cu o combinatie de crosee. Parca dadea in zid. Nimic nu-i clintea rivalul. Parea extrem de surprins. Se trezeste cu doua lovituri la stomac, abia a reusit sa se incordeze. Era in corzi. Adversarul tabarase pe el si nu se mai oprea din lovituri. Stia sa si incaseze destul de mult, iar gongul rasuna salvator. Sala era agitata, lumea ii striga numele. Toti credeau ca isi va reveni. Antrenorul ii dadea indicatii, dar el parca nu asculta, voia sa termine cu meciul asta. Incepu repriza a doua hotarat. A dat startul loviturilor lui obisnuite, sala exulta, eroul lor se intorsese. Nici acum, vedea ca nimic nu-i doboara oponentul. Deja era nervos. Din nimic, o lovitura puternica ii intalni plexul. Respiratia i s-a blocat, ramanand fara reactie. Primi inca o lovitura in ficat. I-a fost aproape fatala. Cazu in genunchi si toata sala amuti. Auzea doar numaratoarea arbitrului, si cu un efort supraomenesc se ridica. Din nou, gongul il salva. Antrenorul intra in ring, il apuca de mana si-l tranti pe scaun: “Trezeste-te, ca ti-o iei rau.” I-a intrat pe o ureche si i-a iesit pe cealalta. Era pornit sa-si sfasie rivalul. Repriza a treia lua startul in aplauzele publicului. Nu l-au ajutat deloc. Nu l-au impulsionat in directia care trebuie. Era din ce in ce mai nervos. Arunca haotic cu lovituri. Concurentul lui se apara foarte bine si contracara si mai bine. O lovitura fulger, parca de nicaieri, ii nimeri barbia si cazu lat. N-a vazut-o venind. In sala era liniste totala. Lumea era uluita de ceea ce s-a intamplat. Invincibilul era invins. El se uita pe tavanul salii printre medicii care au venit sa-i acorde primul ajutor. Isi dadu seama care a fost cauza. Nu s-a gandit la ea niciodata inaintea unui meci. Azi s-a gandit si i-a dat peste cap toate gandurile. Era primul meci pierdut, primul razboi pierdut, invins cu propria arma, neprevazutul. Inauntrul lui rageau dorinta de a continua lupta si umilinta, dar nu se putea misca. Incapabil sa schiteze ceva, simtea cum il dureau toate, pentru prima data…

Just be

Stiu ca esti obosita. Esti obosita sa iubesti fara nimeni de iubit. Esti obosita de mine. Cunosc sentimentul, si eu sunt obosit de mine cateodata. Ma cunosti suficient de bine ca sa-ti dai seama ce fel de om sunt. Pierdut. Asta e cuvantul. Am fost si inca sunt pierdut cu un potential enorm care se dizolva pe parcurs ca Mentosu’ in Cola. Ii poti spune o cauza pierduta.

Caut adevarul, caut fericirea, care mi-au lipsit cu desavarsire in copilarie. Cautam unde nu trebuie. Trebuie sa ne uitam in oglinda, si sa dam sens a ceea ce vedem. Cand ma uit eu in oglinda vad un om. Lasand la o parte narcisismul meu, vad un om care vrea. Ce vrea? Vrea afectiune si rabdare. Bestia din mine nu lasa nimic la voia intamplarii. Cateodata vreau prea mult si altadata, vreau prea putin. Calea de mijloc nu e pentru mine. Ti-e greu sa te obisnuiesti cu asta. Si mie, de aceea fug. Fug sa vad lumea toata. Nu toti vrem asta? Nu pot sa fug de persoana care sunt in inima mea. Nimeni nu poate. Vazand alte locuri noi, exotice sau interesante nu ma invata cum sa simt cu adevarat. Trebuie sa accept ca sunt cine sunt si ceea ce sunt. Asa cum ai facut tu cu mine. Si stii ce mai vrea omul din oglinda? Vrea sa fie real. Primul pas l-am facut deja, acela de a ma iubi pe mine insumi. Inca sunt la pasul ala, blocat in trafic. Cred ca ma iubesc prea mult. Stiu ca nu-s departe de tine, de redemption. Partea cea mai grea e inauntrul meu, e o lupta pe care o dau cu mine. I need to just be…just be loved. I deserve to just be loved.

Tu asisti neputincioasa la lupta asta surda si invizibila. Macar tu ai ramas, cu toate, nu ca altele care au plecat. Inseamna ca m-ai inteles. Ai acea rabdare, dupa care tanjesc si eu atat de mult, ea te face si mai speciala. Ma lupt si cu aroganta mea. Ea ma rupe de lume, ma evidentiaza, ma recomanda. Stiu ca exagerez. E nevoie de una ca tine sa-mi arate ca nu aroganta e raspunsul. Stiu ca esti obosita…

Impuls

Se uita la ceas. Era ora 0:53. I se inchideau ochii, fusese ocupat mai toata ziua. Inchide ochii si isi spuse “Doar pentru un minut.”

Intra in bar. Era o seara de vineri aglomerat, dar vede o masa libera si se duse inspre ea. Comanda berea lui obsinuita. Avea nevoie sa fie singur. In timp ce bea, uitandu-se in jur, ochii i se oprise asupra unei mese. Era ea cu un tip. Fara sa gandeasca, lasa banii de bere pe masa, se ridica si merse inspre masa lor. Ea il vede, facu ochii mari si aproape ca se ineaca. Stia ce va urma. Nici nu apuca sa schiteze vreun gest, ca parternerul ei de la masa era traznit cu un croseu direct in barbie, ridicat sa dea mana cu el. Somn direct. Cel mai bun remediu pentru insomnii. Masa facuta praf, pahare si sticle facute tandari. Rumoarea din bar parca se oprise. O privi rece in ochi, dupa care pleca. Ii simtea privirea arzatoare pe ceafa, dar nu-i pasa. Nu-i pasa ca tot barul il privea cum pleaca. Ii pasa doar de monturile de la mana. Pareau in regula, fara rani grave.

Ajuns in fata usii, baga cheia si intra in apartament. Aproape ca s-a crapat peretele de la izbitura usii. Nu-i pasa. A intrat in camera, aprinzand lumina. Primul lucru pe care l-a vazut a fost masa cu veioza si cu niste carti pe ea. Se napusti asupra mesei, apucand scaunul. Incepu sa loveasca masa cu scaunul, arunca obiectele de perete, cartile rupte in doua. Nu se opri timp de 10 secunde. Plus cele 5 din bar. 15  secunde de nebunie, 15 secunde de furie, 15 secunde de descarcare, 15 secunde incontrolabile, 15 secunde de cel mai bun mix de sentimente intr-o perioada atat de scurta, 15 secunde in care bestia din el s-a trezit, 15 secunde in care inima i s-a inchis, 15 secunde de uragan. Acum cauta Soarele. Isi tranti laptopul in brate, aprinse boxele si dadu drumul la 2Pac. La maxim. Cica muzica tare te destreseaza. Deschise geamul. Perdeaua incepu sa se miste de la briza oceanului. Se calma in felul lui. Voia sa scrie sa se calmeze de tot. Privi in jur dezordinea ce o facuse. Pagini facute bucatele, masa dezmembrata, scaunul rupt, veioza sparta.

Se trezi brusc. Sunetul mesajului primit il trezi din visare. Privi ceasul. 1:13. Fusesera 20 de minute, nu unul. Isi dadu seama ca a fost doar un vis. Citi mesajul…

Letter to my unborn

Catre copilul meu,

Iti scriu randurile astea fara sa te cunosc, inainte sa te nasti, pentru ca simt ca te am inca de pe acum. Simt un fior cand ma gandesc la tine, care ma cuprinde intru totul si ma face fericit.

Cand am aflat ca vei veni pe lume, totul s-a schimbat. De fiecare data cand dadeai din picioare in pantece, tresaream, parca eram gemeni. Ma impacientam. Dupa ce te-ai nascut, scancetele din miez de noapte, nu erau enervante, ba dimpotriva, tinandu-te in brate, linistandu-te, la 4 dimineata, a fost cel mai intens lucru pe care l-am facut in viata mea. Fiind un parinte, e greu, dar avandu-te aproape, a devenit usor. Eu n-am avut ce ai tu acum, doi parinti minunati. Neavand asa ceva, a fost dureros. Ei nu realizau ca ma ranesc profund, cu cicatrici care au ramas pentru totdeauna. Pentru unii, a fi parinte inseamna numai cuvinte. Pentru ei e de neinteles altceva decat cuvinte din receptorul unui telefon nenorocit. Dar cu un mic ajutor, am razbit. Si am jurat ca eu nu-mi voi parasi copilul, indiferent de situatie. Pentru tine si mama ta, as lua in piept o armata intreaga. E datoria mea, ca tata si sot, sa va protejez de lumea asta cruda.

Daca poti citi asta, inseamna ca esti la o varsta la care ai devenit un copil minunat, cu multiple calitati, de care sunt extrem de mandru. Chiar daca in unele momente nu-ti arat asta, sa stii ca eu sunt intotdeauna in spatele tau. In mine gasesti cel mai bun prieten, caruia poti sa-i spui tot ce ai pe suflet. Chiar si cand esti la marginea prapastiei, voi fi acolo sa te prind de mana, inainte sa cazi. Esti la o varsta la care intelegi mai multe. Tatal tau a fost si este un suflet de copil intr-un trup de barbat. Tu trebuie sa fii nobil in gandire si puternic in a actiona. Fugi liber, dar fii intelept. Sa nu-ti pese de nimic si sa-ti pese de tot in acelasi timp. E poate cel mai greu lucru de facut, dar nu imposibil, si am incredere in tine ca vei reusi.

Prin cuvintele astea, vreau sa stii ca tati si mami te iubesc. Enorm de mult, nespus de mult. Tu si mama ta sunteti cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in viata. Sa ai grija de tine si de cei dragi in continuare, sa ma faci si mai mandru.

Al tau, Tati

Tarfa

Cand doi oameni iti spun ca esti beat, du-te si culca-te. Asta am auzit in ultimele zile de la diverse persoane din viata mea. Persoane importante sau mai putin importante. Fiind un mitocan, nu ma ajuta cu nimic. Asa ca am cautat si alte solutii. Ar fi cineva nou. E flirt sau doar politete? De ceva vreme nici nu stiu care e diferenta si e destul de evidenta.

Un prieten a avut recent o despartire. Cred ca o iubea. In felul lui posesiv. Ea era prea libertina. Chestia e ca el a incercat o solutie, pe care a spus-o fara rusine. In fond, cred ca nu ar fi nicio rusine. S-a dus la cele mai mincinoase persoane de pe pamant care practica cea mai veche meserie din lume. Tarfele. Sunt ceea ce sunt, nimic de blamat. Castiga bani mintind. Nu zic ca e un lucru rau. E alegerea lor. In timp ce-mi povestea de ce a mers la ele, eu ma intrebam de ce s-a dus acolo. Am realizat fara sa-l intreb. Nu e numai futut si plecat. E ceva mai complex. Numai ducandu-te la tarfe, denota faptul ca iti lipseste ceva. Si nu vorbesc despre sex in sine. Ai un gol, si ele stiu al dracu’ de bine sa ti-l umple. Esti bun, arati bine, esti puternic, esti cel mai bun in pat. Si te simti bine. Nu-ti pasa ca esti un ratat, si ca nu se lipeste nicio relatie de tine,  pentru ca te simti bine. Ele mint. E ceea ce vrei sa auzi si ceea ce-ti trebuie la momentul respectiv. E dragut si util. Te-ai dus la ele sa scapi de ceea ce esti. Acolo nu mai conteaza cine esti. Pentru ele esti doar un client care vine sa scape de probleme, ducand ratusca la lac, iar tu te eliberezi. Si ajungi acasa. Esti acelasi.

Eu unul nu as merge cu solutia asta, dar nu am limite. Asta e problema mea. “Cineva” a avut grija ca asta sa-mi bubuie in fata in perioada asta.

Du-te si culca-te…

Punct ochit, punct lovit

6:32.

El era treaz deja de jumatate de ora. Cu ochii tintuiti pe tavan opreste alarma care te trezeste si din coma. Se ridica si se duse sa faca un dus rapid. E o zi de luni ca oricare alta, precedata de o saptamana in care isi alege urmatoarea victima. O saptamana in care cauta, gaseste si asigura prada. Apoi gaseste cel mai bun loc de unde s-o elimine. In cazul asta, statea la o casa dintr-o suburbie. Cea mai inalta cladire din zona, brusc, in ziua de luni, are nevoie de reparatii la acoperis. E o misiune de rutina, uzuala, ca intre doua mari misiuni.

Iese de la dus, si in camera, pe fotoliul lui preferat, il asteptau hainele. Ceasul, ciorapii, camasa, pantalonii, cravata, pantofii si eventual sacoul. Ordinea perfecta de a te imbraca. Si nu in ultimul rand geanta cu jucarii letale. Isi lua ochelarii de soare de pe minibarul din bucatarie, arunca o ultima privire in oglinda, si pleca trantind usa in urma lui. Afara il astepta o masina neagra. Pe bancheta din spate gasi costumul de lucrator. Costumul cu care va insela oamenii. Masca pe care o va arunca in tomberon dupa ce va pleca de la locul faptei.

Ajuns la cladirea cu pricina, suna la usa, un barbat il intampina si ii inmaneaza cheile. Era proprietarul. Era relaxat. Nu stia ca de pe cladirea lui, cineva ii va elimina vecina intr-o zi senina, de primavara timpurie, nici calda, nici rece. Urca pe acoperis. Gasi cel mai bun loc. Isi instaleaza jucaria. A mai folosit-o de atatea ori pentru ca era cea mai silentioasa. Se aseza langa ea s-o verifice sa nu aiba vreo defectiune si sa-i strice tot planul. Din spatele lunetei se uita in zona casei vecine.

Ora 7:55. In 5 minute victima va iesi din casa pentru a lua micul dejun in curte. Facea asta in fiecare zi frumoasa. Stia de lucrul asta din analiza de saptamana trecuta. 5 minute a stat sa astepte ca vecina sa iasa. In curte era o masa mare, cat pentru 10 persoane care vin pentru un gratar de weekend. Era atent acum la usa care dadea in curte. Nu a asteptat 30 de secunde si usa se deschide. Iat-o. Caprioara a iesit din boscheti nestiind ca o asteapta moartea. Se simtea ca un tigru care a pregatit o ambuscada perfecta, gata sa sara la gatu-i dulceag si s-o ucida instant. O analiza din cap pana in picioare prin obiectivul lunetei. Mica de inaltime, par saten vopsit, probabil din roscat, bine dotata. Nu conta infatisarea. O lasa sa se aseze la masa sa-si puna farfuria. Cauta unghiul perfect din care va trage, sa nu fie vreun obstacol, gen o creanga, sau un stalp. Statea acum asteptand momentul potrivit. Isi duse degetul pe tragaci. Se auzi numai o pocnitura mica, insezizabila. Ea cazu cu capul in farfurie. Facu un zgomot mai mare decat impuscatura in sine. Glontul rece ca inima lui, nimeri direct intre ochi. Fara resentimente pentru victima. Pana cand se va descoperi crima, el va fi demult disparut.

“Femeile sunt nesigure”, gandi el in masina. Niciodata nu stii care e urmatoarea lor miscare. Pe casa aia, putea fi vazut si de victima. O privire satisfacatoare catre cer a ei, il putea trada. Sosi acasa, isi aprinde un j si se tranti zgomotos in fotoliu, asa cum face dupa fiecare misiune. Asta a fost o misiune simpla, ca multe altele in perioada asta. Intre doua misiuni mari, dobori multe tinte care iti aduc doar satisfactie vizuala. Le analizezi toate detaliile, toate miscarile si ataci cand le e lumea mai draga. Si pleci. Fara resentimente. Si speri ca urmatoare misiune mare va fi ultima…

Still here

A spus da. Cred ca era singura persoana care credeam ca va spune da cam in aceeasi perioada cu mine. Amandoi eram aproape siguri ca va trece mult timp pana vom spune da. Mi-a luat-o inainte, si ma simt intr-un fel, nici nu stiu daca bine sau rau. E ceva in mine care s-a declansat sau s-a autosesizat.

A avut si ea perioadele ei naspa incarcate cu prostii si prosti. Acum le-a depasit. Le-a depasit cu el. Isi vor pune curand cele mai frumoase catuse. Catusele care sunt acceptate de toata lumea. Prin ele se va forma legatura pe care pana atunci numai ei o vedeau. Legatura spirituala o au deja. Va deveni vizibila pentru toti. Tind sa cred ca inca nu sunt pregatit pentru asta, oricat as da de inteles ca sunt si ca vreau. Vazand-o pe ea spunand da, mi-a deschis o usa la care n-am batut pana acum. Stau in fata usii, si nu pot sa fac altceva decat sa ma bucur pentru ei.

Ei se inteleg din priviri. Se mai cearta, dar asa trebuie. Se inteleg, frate. Eu credeam ca ma inteleg. Acum e prea tarziu cand imi dau seama ce zicea de fapt si ce voia de fapt. Nesiguranta mea a coplesit-o. Frustrarea e mare. Cateodata imi vine sa sparg chestii, si avea dreptate cand mi-a zis ca voi deveni mai rau cu altele. Ziua ma doare in pula cand le joc pe degete, dar cand se lasa noaptea, parca ma lumineaza.

Vorbeam cu o prietena despre relatii. Era nedumerita, oarecum in aceeasi oala cu mine. Si i-am dat anumite sfaturi. Am recitit conversatia cand am terminat de vorbit. Acele sfaturi imi erau utile. Parca dadeam sfaturi pentru mine. Alta frustrare. E ironic cand iti dai seama de anumite chestii acum, dupa atata vreme. Poate daca imi dadeam seama mai devreme, sentimentele nu ar fi fost adevarate, ci doar niste vrajeli cu mireasma de iubire.

Am crezut ca am si eu o legatura sprituala ca ei. Ei si-o arata de fiecare cand au ocazia. Ii invidiez. Vreau si eu legatura aia. Pana acum au fost iluzii imbracate in realitati obscure. Pana cand gasesc legatura aia, tot in fata usii voi sta...

Dor calator

Decorul e schimbat. Veranda te ducea cu gandul la altceva. Acum esti in cada. Nu mai e racoare si intuneric. E fierbinte si aburit, iar aburii dau senzatia de ceata. N-ai mai stat in cada cu aburi de ani de zile. Singurul lucru rece din incapere e o blonda din Belgia. E poate singurul tip de blonda care iti place. Rece ca gheata.

Te gandesti ce sa scrii in seara asta. Iti vine in minte o seara de ciresar. O noapte de gustat. Degustare de vin intr-un atelier la etajul unu. Mese de lemn si scaune aproape din paie. Va puneti langa ferestrele scandurate, vopsite intr-un visiniu straniu. “Intreaba-ma ceva inteligent!” spune ea, surazand. E pauza dintre primul si al doilea pahar din licoarea lui Bachus. Vorbind si razand, asta facea numai sa amanati ceea ce urma. Licoarea e recunoscuta ca afrodisiac. Dupa al treilea pahar, ati spus la unison ca e timpul sa plecati. Ora nu mai conta. Ii spui ca o conduci pana in complex. Situat pe deal, a trebuit sa urcati trepte fugind unul de altul. Cati ani aveati? Nu conta nici asta. Ajunsi in fata cladirii, pe o banca sezand continuati harjoneala simpatica. Vorbind si razand ajungeti la subiecte diverse. Capul ei se odihnea in poala ta. “Acum e timpul!!!” O intrerupi din firul narativ cu un sarut lung si apasat. Atat i-a trebuit. Se ridica si se infasoara pe tine ca un koala. Nu se mai satura sa te sarute. Mana ta ii mangaie spatele. Aluneca in jos, si tresari dandu-ti seama ca nu are lenjerie. Ai vrut s-o dezbraci acolo. Ti-a permis doar sa-I dezgolesti sanii fermi si sa-i dezmierzi sfarcurile perfecte. Atata pasiune, dorinta, erotism……Apoi te razgandesti. Asta nu-i subiect de scris. Deocamdata. Poate alta data.

Sorbi nectarul blondei cu atata pofta. Te gandesti cum ai ajuns acum 5 ani in orasul asta care te-a adoptat. Nu stiai pe nimeni. Te-ai descurcat. Acum simti altceva. Parca ai mai simtit asta cand ai vrut sa pleci si  sa vii aici. Dorinta de nou. Iti dai seama din gandurile din ultima vreme. Vrei sa te muti. E o sarcina grea. Ai mai facut-o, si te imbarbatesti spunandu-ti ca nu e prima oara, dar de data asta nu e aproape la nici 500 de km de casa, ci e la aproape de 10 ori mai mare. Limba noua, ti se pare usoara, dar nu asta e problema. Problema e ca lasi o bucata de viata vopsita pe peretii camerei in care ai locuit. O sa azvarlesti amintiri in cutii si le vei lua cu tine. Cine stie cand mai deschizi cutiile alea. Lasi prieteni buni in orasul adoptiv. Ti-e teama de mutat, dar ti-e dor…calator.

Tattoo

Cauti imagini, cauti in carti, intrebi in stanga si-n dreapta, vrei sa fie unic, numai al tau, cauti tatuajul ideal. Esti tanar. Dupa primul vrei mai multe, poate mai mici, aproape invizibile, dar tu stii ca sunt acolo. Simboluri, citate, desene. Vrei poate mai mari, cu siguranta ultimul va fi cel mai mare si cel mai vizibil.

Il gasesti pe ultimul. “In sfarsit” iti zici. Te-a atras din prima fractiune de secunda. Liniile lui te calmau, iti dadeau o stare de bine. Culoarea calda din spatele conturului te facea sa-l doresti. Te hotarasti ca asta e ultimul, si te duci la studio. Ambianta te imbie sa ramai sa-ti desenezi tot corpul. Vrei asta. Intri in camera. Imaginea e pregatita deja. Te pui pe masa. Emotiile iti suiera prin vene. Esti asa de entuziasmat ca e cel mai mare si frumos de pana acum. 50 de mii de intepaturi iti strapung pielea. Nicio durere. Stii ca nu are rost, pentru ca esti fericit. Cerneala curgand prin ac se asterne pe pielea ta ca un covor de amintiri peste un suflet sensibil. Abia astepti sa-l vada lumea, sa-si doreasca si ei ceea ce ai tu. Prietenii tai sunt incantati. Pentru ca te vad fericit. Pentru ca esti fericit, nu mai conteaza nimic. Adesea iti ineci tristetea in melodiile preferate. Cu totii facem asta. Toti avem melodii preferate doar cand suntem tristi. Dar tu nu mai esti trist, pentru ca l-ai gasit. Intr-un final…

Dupa o vreme, a inceput sa se toceasca un pic. Numai cat sa vezi tu. Iti dadea o stare de nesiguranta ca ar putea sa se stearga. Dar nu se sterge. Va ramane acolo pentru tot restul vietii. Ai incercat sa-l retusezi, dar nu mai era acelasi entuziasm. Inca iti da o stare de bine cand il vezi. Acum ai multe si mici. Pe langa asta, toate sunt nesemnificative. A durat prea putin fericirea. Acum ca il ai, stii cum e cu unul mare. Te-ai obisnuit. Vrei unul si mai mare. Nu stii inca cum va fii. Nu stii cum va arata. Il atingi pe asta, si il simti. Te apuca nostalgia. Te apuca si nebunia si ambitia pentru urmatorul. Urmatorul tatuaj pe suflet…

The book

Stau cu un pahar cu licoare de fericire langa mine. Mireasma de J. Tocmai ce l-am terminat. Fumul urca si parca il aud cum se loveste de tavan. Dau pagina. Fosnetul imi ridica parul pe spate. Mirosul de noapte tarzie imi cucereste simturile. Am in fata o pagina goala, semn ca un capitol s-a incheiat. Urmeaza altul la care voi incepe sa scriu de maine incolo.

25. 25 de capitole am scris. Ultimele doua au fost cele mai intense. Fiecare cu cate un personaj principal. Unul mai bun ca celalalt, dar atat de diferite. Ultimul capitol s-a terminat mai devreme, mai tumultos ca celelalte. Trebuia sa se incheie si mai devreme. Zgomotul produs de fosnetul de incheiere se asterne ca o patura de zapada pe sufletul meu. Pana la urma se va topi. Acum ascult cum ninge peste sufletul meu cu amintiri. Le-am scris, si vor ramane scrise pentru totdeauna.

Pagina goala. Capitol nou. Ceea ce voi scrie in el, sper ca va fi mai bun,  sper ca va fi cel mai cel. Inca nu stiu cine va fi personajul principal. Pana acum, eu am fost ala. Intr-un fel e bine, dar vreau sa impart asta cu cineva. Personajul sa nu fie format doar dintr-un singur suflet, ci din doua. Sper. Altfel de speranta. Ar trebui sa fie un miracol, pentru ca mi-e teama de mine. Mi-e teama ca nu voi imparte rolul de personaj principal cu nimeni… Miracle…

Enjoy the silence

Pana in fata microbuzului, nu ai scos niciun cuvant. “Are we ok?” indraznesti sa intrebi, asteptand da-ul izbavitor. I-ai spus ceva ce stiai ca nu se merita. Si totusi ai facut-o. Din cauza momentului, si acum iti dai seama pentru a n-spea oara ca esti impulsiv. Dorinta a invins lupta. Acum preferi sa nu fi spus nimic. “Nu!!! Si nu vom fi niciodata” vine raspunsul prompt. Parca ai simtit pumnale in piept pentru fiecare litera spusa din propozitia aia. Inghiti in sec, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Era cu totul alt sentiment fata de acum exact 5 luni, cand a plecat din exact acelasi loc,dar sentimentul poarta acelasi nume.

Iti pui castile in urechi. Nici macar o privire nu primesti. Microbuzul pleaca. Tu faci la fel, neprivind in spate, pornesti spre casa. Nu auzi nimic in jur, nici macar ce melodie canta in casti. Oameni trecand pe langa tine, le vezi fetele posomorate de dimineata, masinile trec pe langa tine ca pe langa un stalp in mijlocul strazii. Urci in tramvai. Primul si singurul moment din ziua aia cand ai avut un zambet sters. Te-ai gandit la celebrul tramvai 28 din Lisabona. Te-ai gandit, ca poate o sa fii in el peste vreo 2 luni. Te scoate din gandul asta smuceala tramvaiului, dand sa plece. Zambetul ti-a disparut subit. Privirea ti-e atintita inspre geam. Nu vezi nimic. Auzi doar ce canta in casti. Nu-ti vine sa crezi cat de incapabil esti sa poti scoate o singura litera macar. Nu din cauza a ceea ce ai auzit cu 20 de minute inainte, ci din cauza ta. Ai stiut ca nu se poate nimic altceva, dar suferi de speranta obsesiva. Gandul cu prezenta ei in camera in care a stat cu tine in brate, te-a taiat pe viu. Prezenta ei in orice alt loc te-ar incanta. Ai fi preferat s-o stii in spatele unui mesaj scris, sau din cand in cand la vorbitor, sau face to face la o plimbare. Orice loc, numai acolo nu, pentru ca locul ala e prea incarcat cu amintiri. Gandul asta a trezit ursul pe care ai reusit sa-l pui la somn acum ceva timp. Cauta de mancare, dar pana la urma renunta si merge inapoi la somn singur.

Cobori din tramvai si te indrepti spre casa. Acelasi nimic iti este aura pe care o simti numai tu. Intri in casa, deschizi usa camerei, isi arunci hainele pe jos si te trantesti in pat. Peste tot e atat de liniste, te iau fiorii. Ti-e incredibil de somn, dar nu poti inchide ochii. Sufletul tau e gol, tace, si e prea liniste…

Te trezeste un mesaj… Dupa ce ai terminat, nu mai simteai nimic si ai vrut sa scrii…