Lovember

Atunci, la inceput, au fost ochii lui. Ma gandeam des la ei, pana intr-o zi cand l-am contactat. Trebuia sa-l cunosc. A fost cea mai buna decizie, dar eram sceptica referitor la reactia lui. Surprinzator, a reactionat exemplar, fiind o persoana foarte deschisa si comunicativa. In doua saptamani mi-a intrat sub piele si m-am indragostit. Avea o afinitate pentru jocuri ale mintii, mai ales alea de seductie. Eu una nu ma dau in vant dupa ele, dar am intrat in jocurile lui. Il doream mai mult cu fiecare zi care trecea, voiam sa-l vad. Nu stiu daca mi-a observat emotivitatea, dar stia sa mi-o induca de fiecare data. Avea o anume balanta intre aroganta si impulsivitate. In aparenta stia sa le echilibreze. Aroganta ii servea ca scut, iar impulsivitatea ca sabie. Ceea ce nu mi-am dat seama e cum a reusit sa se joace cu mintea mea, desi mintea lui era la altcineva. Poate mintea lui nu era la altcineva, ci la mine, dar asta nu mi-a recunoscut-o niciodata. Cum spuneam, arogant pana in maduva oaselor. Aroganta ii servea ca scut, iar dupa un timp mi-am dat seama si pentru ce. Nesiguranta. Trecutul lui era negru. Am avut cateva discutii in contradictoriu despre asta. Nu ma lasa sa-l ajut cu nimic. Mi-a transmis si mie din nesiguranta lui. Ma gandeam si ma razgandeam in privinta noastra. M-am dus la el, si am lasat mingea in terenul lui…
Acum, e el. Ma gandesc la el non stop, si el face la fel. Se vede in ochii aia bulbucati si albastri. Din cand in cand isi pune ochelarii si ii creaza o imagine aparte. Pare desprins din filme, un actor desavarsit. Dar tot arogant. Cred e singura chestie pe care nu pot sa i-o imblanzesc. Inca avem de lucru cu impulsivitatea, dar suntem pe calea cea buna cu rezolvarea ei, sau macar diminuarea ei. Se gandeste de doua ori inainte sa spuna sau sa faca ceva, si nu da verdictul pana nu-mi aude parerea despre orice ar fi. Are nevoie de mine, de vocea mea. Sunt ingerul lui pazitor. Asta ma face sa fiu implinita si fericita. Fiecare situatie o abordam impreuna. El cu inteligenta fizica si mentala, eu cu inteligenta emotionala si spirituala. Razbim impreuna, dar asta nu ne face perfecti, nici nu vrem sa fim. Nesiguranta n-a disparut, nici la el, nici la mine, dar reusim s-o stapanim. Ne sprijinim unul pe altul, e puternic si manipulativ, sunt puternica si matura, suntem puternici si invincibili. Iubirea noastra e si mai completa cu cele doua sufletele din preajmea noastra. Odata cu venirea lor pe lume, ne-am schimbat amandoi, mai ales el. A decis sa inchida trecutul intr-o pivnita la care numai el are cheie. Cand il vad ducandu-se acolo, mi se rupe sufletul, il trag inapoi, si cand il vad viu si nevatamat, plang…plang de fericire. Il iubesc mai mult decat orice, si cu toate ca inimile noastre nu bat in acelasi fel, dar sigur bat in aceeasi directie…

The real thing

Eram in holul teatrului dupa o piesa superba. Toata lumea vorbea despre asta, despre actori, si despre decor. Piesa asta a strans foarte multa lume. Eu in schimb, ma bucuram in interior, vazusem pentru prima data o piesa de teatru. Aveam prieteni in echipa de voluntari, care m-au invitat la cocktail-ul de dupa piesa, care se tinea la etajul unu. In timp ce toata lumea cobora scarile, eu le urcam. Intreb de cocktail si unul dintre voluntari imi arata pe unde trebuie sa merg. Urc din nou niste scari, dupa care ma intampina o draguta domnisoara cu un pahar de sampanie. Alesesem o tinuta demna de statutul pe care il aveam. Puternica. Ce-i drept, personal nu cunosteam niciun actor, dar se pare ca ei ma stiau. Unul din ei ma acompaniaza la bar. Imi povestea de noptile petrecute la hotelurile mele din toata tara. Sincer, ma plictisea. Cautam din priviri o persoana cunoscuta care voiam sa ma salveze de noul meu amic. Si, uite-o. Salvat de o prietena din echipa de volutari. M-a luat de acolo, spunandu-mi ca urmeaza un moment artistic de dans modern. Actorii. Oamenii cu o mie de fete. Nu am incredere in ei. Poti vedea in ochii lor, in acelasi timp, dragoste si ura. Cred ca sunt singurii care reusesc asta.

Priveam cu atata atentie spectacolul, sa nu-mi scape nimic. M-am oprit la un moment dat asupra unei mese. Eram absorbit de locul acela, parca imi era imposibil sa-mi misc capul. O zeita statea la masa aceea. Si ma privea direct in ochi. Ochii ei verzi-caprui erau absolut incredibili; se vedeau perfect in lumina difuza. Nu auzeam muzica, dansul, auzeam doar sunetul privirilor ei lovindu-se de diferite parti ale trupului meu. Realizasem ca ma uitam la ea deja de prea mult timp si ma intorc la spectacolul de dans, iar cand m-am intors cu privirea spre ea, nu mai era acolo. Plecase. Voiam atat de mult sa stiu unde. Purta o rochie neagra. “Zeita intunericului”, imi ziceam in minte, indreptandu-ma spre bar. Comand un vin demisec alb. Asteptand comanda, imi intorc privirea in stanga. Uite-o din nou. Absorbindu-ma din priviri. Era atat de frumoasa. Imi iau inima in dinti si ma apropii de ea. Comandase aceeasi bautura ca mine. “Buna. Numele meu este R.T.I.”, ii zic. “Stiu cine esti”, imi raspunde ea. “Esti proprietarul lantului de hoteluri Phoenix”. Eram foarte suprins ca ma stia. Eu nu prea ies in evidenta. Ieseam, dar in prima parte a tineretii. Conversatia care a urmat s-a terminat in patul meu.
Nu foarte des ma trezesc in mijlocul noptii, dar cand o fac, ma pun in fotoliu si o privesc cum doarme. Curbele si liniile trupului ei gol ma fascineaza. Chiar si cum respira goala e sexy. E intuneric in camera, dar lumina lunii pline bate direct in pat. Mi-am dorit special chestia asta, pentru ca luna mi-a fost inger pazitor in multe nopti. Acum eu sunt ingerul pazitor. Pentru ea. O priveam si imi dau seama ca dormea pe burta. E a treia oara cand o vad dormind asa, si atunci m-a traznit.

Am avut o noapte incredibila. Rolurile pe care le-am jucat saptamana asta ne-au descarcat de tensiunea acumulata de saptamana trecuta. Atunci am ales sa fim seful si secretara. Am exagerat eu, uitand cuvantul de siguranta si ne-am certat foarte rau. Nu avem o camera rosie, unde putem sa ne destindem imaginatia, pentru ca Alessia si Matei, ar putea sa ne descopere micul secret, si asa am inchiriat un birou, unde ne-am facut de cap, chiar daca n-a iesit bine. Saptamana asta am ales fantezia cu cei doi complet straini care se intalnesc la un eveniment, ajungand la un one night stand. A fost ideea ei. Cea mai buna idee.

Cu siguranta e o zeita. Ma intelege, ma cunoaste. Nu stiu cum o face. Eu nu pot sa fac asta, pentru ca sa intelegi si sa cunosti o femeie iti trebuie ani, poate vieti, dar nu doua luni. E perfecta. Ma citeste foarte bine si stie cand sa intervina cu orice vorba sau sfat. O iubesc pentru asta. Ma face un om mai calm, in ciuda caracterului meu impulsiv. Stie ce sa zica, cand sa zica, cum sa zica, reusind sa echilibreze lupta dintre demonul si ingerul din mine. Un barbat ca mine, care traieste din moment in moment, iar ea care parca stie viitorul. Stie ca sunt un om puternic si manipulativ, si stie sa le opreasca. Stiu ca ma iubeste, mi-o spun ochii ei. Mi-au spus asta din prima clipa cand am vazut-o, intr-o zi de iarna. Stiu ca iubeste si cele doua suflete mici de langa noi. Si-ar da viata pentru ei. Drace, ce femeie am langa mine!!! Ea reprezinta tot, lumea mea.

Se trezeste pentru o clipa. M-a auzit mergand la baie. Ma intorc in camera si o vad stand in fund, urmarindu-ma cu privirea, exact ca la cocktail. “Dragule, sunt insarcinata, s-a intamplat saptamana trecuta, cand ne-am certat”, cuvintele cu care a spart linistea camerei. “Stiu, iubito. Ai dormit pe burta pentru a treia oara, celelalte doua momente cand ai facut asta, erai insarcinata cu Matei si Alessia”. Fara niciun cuvant se apropie de mine si ma saruta. Era sarutul ei divin, cu care m-a cucerit. “Te iubesc, iubitule”. “Si eu te iubesc!!!” Era dovada clara ca dintr-un rau se poate naste un miracol…

That night

Cand am plecat de acasa nu ploua, dar era rece. O marti rece de noiembrie. Imi pun ceva lejer pe mine si plec. Ajung in statia de tramvai si astept. Ma gandeam ca astept celebrul tramvai 28 din Lisabona, unde briza oceanului iti bate in fata. Dezamagita mi-a fost privirea cand in statie apare 101 de Cluj, si in fata imi batea doar o briza rece, aducatoare de ploaie. Sosesc la cursuri. Fete noi, posomorate, poate din cauza vremii, lipsite de chef.

Deja cunosteam itinerariul cursului. Acelasi discurs al profesorului ma facea sa plec inapoi acasa dupa primele 5 minute, dar am ramas. Intre timp ploaia batea in geam. “La naiba, n-am gluga, pana acasa ma fac leoarca”. Eroic, ma sustrag de la gandul asta si ma fac atent la curs, doar sa treaca timpul mai repede. Dupa 3 ore si o mica pauza intre, in sfarsit se termina. Aveam in cap acordurile unei noi melodii ce o descoperisem chiar inainte sa plec, imi placea la nebunie. Imi doream sa ajung acasa, sa stau in pat si sa o ascult. Cu gandul asta ma urc in tramvai. Nu ma mai interesa ploaia, voiam doar sa ajung acasa.

Intru pe usa, ma dezbrac si deschid laptopul. Primul lucru, intru pe Facebook. Un mesaj si o cerere de prietenie noi. De la aceeeasi persoana necunoscuta. Am citit mesajul si dupa incep sa ma uit la pozele ei, sa vad cine e si ce e de capul ei. Ma schimb in hainele de casa si continui verificarea. Intre timp, acasa ajunge Domn Prefect. Ca orice om normal, cer o parere. “Da, frate, e ok, go for it.” Venise raspunsul din partea lui, nu-mi mai trebuia decat sa accept prietenia si sa raspund la mesaj. Am dat drumul la melodia care m-a condus acasa si m-am cufundat in Facebook. La inceput, nu am bagat de seama versurile melodiei, abia dupa cateva luni mai tarziu, am realizat cat de mult se potriveau cu noaptea aia.

Muzica mergea pe repeat. Nu ma mai saturam de melodie. Si nici de conversatia cu ea, persoana cea noua care imi daduse mesaj. Vorbeam deja de cateva ore. Nu se mai termina, era atat de intens, incat uitasem de lumina aprinsa, nu percepeam nimic in jur, doar acea conversatie, timpul trecea incredibil de repede. Ma intrebam daca ea simtea la fel, ma intrebam daca ea simtea acelasi freamat pe care eu incepeam sa-l simt. Era cald si bine, era un inceput…

La un an si cateva zile dupa acea noapte, simt ca n-am inaintat cu niciun pas, desi atunci credeam ca zburasem sute de kilometri, cat mai aproape de ea. N-am evoluat. Hai, poate doar profesional, dar emotional, acelasi ghinionist incurabil. Cateodata stau si ma mutilez cu mustrari. In ciuda faptului ca freamatul era adevarat, eu priveam prin el, priveam prin ea…Ce greseala…