Semper fidelis

Intotdeauna sfaturile cele mai bune cu si despre femei le-am primit de la persoana pe care o urasc cel mai mult; asta pentru ca regreta deciziile pe care le-a luat in ceea ce priveste relatia cu iubirea vietii lui, dar si in ceeea ce priveste comportamentul lui cu ea. Acum dupa 25 de ani, tot ce i-a mai ramas de facut e sa se asigure ca eu nu voi face aceleasi greseli. Ii multumesc pentru asta.
In ultima perioada, primesc multe replici si vad un comportament ciudat din partea unor prieteni. Unul din ei e acelasi care aproape m-a convins sa ma duc la tarfe anul trecut, pentru ca era cel mai indicat lucru de facut, el trecand, in perioada aia, printr-o pasa mai proasta. Se despartise de prietena lui, si trebuia oarecum sa compenseze, in sinea lui, cu niste raite la tarfe. Dupa asta a cunoscut pe altcineva, si de data asta femeia ii este potrivita, chiar el mi-a spus,  dar in vreun fel nici asta nu-i convine, pentru ca s-a dus la alta. Ceea ce mi s-a parut de cacat, e ca desi recunosti ca ti-ai gasit femeia potrivita, totusi te duci sa lingi alte buze verticale. Oi fi eu de moda veche si cred in fidelitate reciproca, dar daca esti prost si ahtiat dupa altele, mai bine taci. Celalalt prieten, e intr-o relatie de mai multi ani, si totusi cauta scorburi noi de explorat, si vorbeste cu alta, de pe telefoanele celor din jurul lui. Noi barbatii, speologi de pesteri ale muierilor. De ce pula mea iti place sa zici ca cauti si intr-un final gasesti o femeie cu care sa-ti petreci viata, si totusi tu umbli dupa alte pizde pe ascuns? De ce te ascunzi in pesterile alea? Fii barbat si spune. Si aici vine raspunsul suprem al ambilor: "Dar o iubesc pe asta, si o sa distrug tot!!!" Stati jos in pula mea, aveti 2! Si crapati-va capetele de zid. Tentatiile astea sunt ca tarfele, te ajuta sa scapi de cine esti, te ajuta sa tragi de timp.
In vreun fel, tot ce am blamat mai sus, se justifica, si chiar foarte bine. Traim intr-o era in care putem vorbi cu aproape toate colturile lumii, oricand si chiar foarte ieftin. Sa nu mai vorbesc ca putem calatori oriunde, cu o doza mica de efort. In vreo 10-15 ani povestile de dragoste neimplinite din cauza distantei vor fi istorie si poate vor fi niste scenarii de film de succes pline de melancolie si nostalgie. In felul asta cunosti alte persoane, alte caractere alte culturi, ajungand sa consideri rutina tot ce ai cunoscut pana atunci. Asa se nasc tentatiile, din curiozitate, nou si diferit. 
Mi s-a spus la un moment dat ca conceptiile mele erau perfecte pentru secolul trecut. Avand in vedere comunicarea indirecta si calatoria ca fiind facile, ar avea dreptate, si totusi mi s-a mai zis ca iubim o singura data, si tot inselam, ca e nou. De ce sunt considerat banal ca iubesc o singura femeie, toate celelalte fiind trecatoare? Daca sunt disponibil, sunt banal? Oamenii judeca alti oameni bazandu-se pe ce li s-a intamplat si pe neajunsurile lor.
Da, eu sunt fidel. De asemenea sunt egoist, orgolios si arogant. si tot ce am facut bun sau rau in viata, am facut pentru ca am fost asa, dar mai e ceva. Sunt nesigur, iar asta mi-a adus numai pierderi. Cea mai importanta pierdere e o femeie. Femeia de care unii isi bat joc, folosind-o ca pe o carpa, stergandu-si ranile, dupa care o arunca. Stiti ciresii aia care infloresc in toiul iernii fiindca e o perioada cu temperaturi ridicate, dupa care apare gerul si ingheata toate florile? Asa e dragostea mea pentru ea, o floare frumoasa sub un strat de gheata. Poate la mine nu e vorba de iarna, ci de o glaciatiune in toata regula. Nu stiu daca floarea iubirii mele inca mai traieste sau daca a murit...
 

Mcdreamy

Asternuturile erau pe podea, in surdina sunau acorduri de reggae, si de afara se auzea susurul oceanului. Ei obisnuiau sa stea in hamac inainte de zorii zilei.
"-Uite cum clipoceste ploaia in apa oceanului!! Ce frumos se vede!!
-Ma, unde vezi tu picurii de ploaie pe bezna asta, de aici de la etajul 10?
-Unii sunt pasari de noapte, draga mea, iar altii au nevoie de ochelari.
-Haha, mai toate ironiile tale nevinovate au o doza de aroganta. Stiai asta?"
El ramasese impasibil la spusele ei.
"-Pana si tacerea ta e aroganta. Nu te-ai dezminte nici in ruptul capului, chiar daca e vorba de mine."
El zambi cand o auzi.
"-Nu mai rade, ma!!
 -Asa deci. Nu vezi cum bate ploaia in ocean, dar vezi cum zambesc, desi e aceeasi bezna.
-Nu te-am vazut, prostutule. Te-am simtit cum te umfli in pene.
-Ah, ce bine ma cunosti tu!!
-Exact!!
-Apropos de ochelari! Mai tii minte cand mi-ai trimis prima ta poza cu ochelari si ti-am zis ca arati ca o baba?
-Nu mai tin minte."
El incepu sa rada cu pofta.
"-Vai, nesimtitule, ai facut-o intentionat. Stiai ca nu-mi amintesc, din cauza memoriei mele selective. Perfect!! Ia-te si de memoria mea! Ce urmeaza?? intreba ea dandu-se jos din hamac
-Poi, stai sa ma gandesc. Pana se ivesc zorii, am timp sa-ti zic."
Nici nu terminase bine propozitia ca se trezi cu o lovitura de perna in fata.
"-Buna tinta ai tu pe intureric si fara ochelari.
-Taci si ia si tu o perna, ca sa nu te simti dezavantajat, Mr, Perfect!!"
Incepu o bataie cu perne ca-n filme. Radeau, tipau, chicoteau. Erau fericiti. Un fulger cazu pe suprafata oceanului si lumina intreaga zona.
"-Acum sper ca ai vazut si tu cum clipoceste!!
-Nu nu,  imi pare rau! Am clipit!
-Smartass, huh??"
O prinse de mana, o trase langa el, si incepu sa o sarute...

One day

Acum cateva nopti, au pus stapanire pe mine nervii, frustrarile si dezamagirile. Formeaza o bestie care se trezeste in mine de fiecare data cand se umple paharul. In momentele alea nu se poate vorbi cu mine, nimic nu ma calmeaza. De-a lungul timpului, am invatat s-o controlez. Nu e bine s-o las sa se dezlantuie, ar face ravagii regretabile. Sunt trei momente pana acum, cand a fost foarte aproape sa scape. A fost nevoie de ajutor din exterior. Primul moment a fost la o varsta frageda. Era o persoana abuziva, care isi revarsa neputinta in violenta. Daca nu eram asa mic si daca nu ar fi venit un ajutor, probabil la varsta asta ieseam dintr-un centru de corectie. Al doilea moment a implicat aceeasi persoana, care din nou a fost salvata de gong. Al treilea moment a fost recent, gen un an doi. De data asta, a fost o persoana diferita, iar salvarea i-a venit dintr-o alta persoana. Facuse ceva ce numai psihopatii ar face. A fost impotriva principiilor mele, plus ca victima a fost femeia vietii mele. Mai este o persoana care ar trebui sa se fereasca de mine, pentru ca devine din ce in ce mai hulita. Cand vad aceste persoane, ma transform. Hulk ar fi mic copil. Le ocolesc, trec strada, ma urc in autobuz, orice sa nu dau ochii cu ele, pentru ca daca as trece pe langa ele, le-as zdrobi capetele. Daca n-as fi invatat controlul, eram campion mondial la box sau kickboxing de la 20 de ani. Daca puterea mea ar fi stat in pumni, le-as fi trimis pe alte lumi demult.
Scriu de mai mult de sase ani. Scriu cu adevarat de vreo patru, iar de aproape un an jumate, scriu despre o singura persoana. Am scris cu, despre, pentru si din cauza ei. Am scris multe scenarii, aluzii, iluzii despre ce as face si ce vreau sa fac. Mi-am cerut iertare, am vrut impacare de atatea ori prin cuvinte; am scris cat de mult o iubesc, dar niciodata nu i-am zis astea cu adevarat fata in fata. A trebuit s-o pierd ca sa-mi dau seama ce am pierdut. Ea imblanzeste bestia din mine, de parca ar fi un catelus. Chiar ea a fost ajutorul intr-unul din momentele alea.
Stiu ca ar suna prostesc, copilaresc sau naiv, dar vreau sa am puterea s-o fac sa intre in pielea mea, pentru o zi, si sa simta ce simt eu in fiecare zi cand ma gandesc la ea. Probabil ca stie, sau banuieste. Vreau sa-i vad reactiile, vreau sa-i aud parerile dupa ce se va sfarsi ziua aceea.
Ea e cea mai completa persoana pe care am intalnit-o vreodata. Frumusetea ei, inteligenta ei, caracterul ei, ma fac sa ma simt om. Un om fericit. pentru ca la urma urmei, asta e sensul vietii, fericirea alaturi de cel iubit si descoperirea de sine. Cand ai intalnit acea persoana, stii ca vei duce un razboi frumos, dar neincetat, cu tine. Vei stii daca merita inca de la inceput, vei stii ca merita sa lupti pana iti vei da ultima suflare...

A plecat...iar...

Imi imaginez viata ca pe un teatru cu o sala unde ne jucam rolurile de zi cu zi. E deschis non-stop, si in fiecare zi e cate o piesa. Comedie, drama, mister, suspans, horror. In fiecare zi e alta piesa cu cate o tema, cateodata mai multe teme combinate. Si suntem actorii principali performand pe scena vietii.
Unul dintre cele mai importante lucruri e publicul. El te judeca cu ura, dispret, el te aplauda cu pasiune. E format din mai multi critici. Cei mai importanti stau in primele randuri. Iubita, familia, prietenii ocupa primele cinci-sase randuri, iar amicii, cunostiintele si necunoscutii restul de randuri. Sunt persoane care isi schimba locurile intre ele in functie de ceea ce performezi tu. Unele intra in sala, se pun in ultimele randuri, si avanseaza pas cu pas pana in primele, altele nici nu intra in sala, si cateodata sunt persoane care vin si se pun direct in primul rand. Acele persoane sunt rare, poate niciodata n-ai ocazia sa intalnesti astfel de persoane. Sunt norocos pentru ca mi s-a intamplat, si mai mult de atat am fost o astfel de persoana pentru cineva, intotdeauna m-am considerat o persoana de primul rand. Cand am intrat in sala ei, m-a privit si am inteles ca locul meu nu poate fi decat in primul rand. Ca s-o primesc in sala mea, in primul rand, mi-a trebuit s-o vad mai intai. Ei bine, atunci am inteles. 
Urmarind-o indeaproape, urmarindu-i piesele, mi-am dat seama ca ei ii plac versurile. Ii plac cuvintele, chiar si alea de la distanta,  care sunt adesea inselatoare. Da impresia de nepasare, dar asta n-a oprit-o niciodata sa creada ce vrea. Isi lua doza zilnica din versuri, poeme, citate, si din cuvintele mele sau a altora. Ii erau necesare pentru a-si crapa scoarta aia care o avem toti pe suflet. Se simte vie prin tot ce inseamna scris sau vorbit. 
In cazut meu, ea nu s-a pus din prima in primele randuri. A fost rabdatoare, ma urmarea, ascultandu-ma. Nu-mi puteam lua ochii de la ea, inainta cu pasi usori, dar siguri spre primul rand. Cineva spunea ca cuceresti usor o femeie, dar s-o pastrezi e mai greu. Am crezut ca e invers pana am cunoscut-o pe ea. Ea era criticul principal, nu i-a placut ce vedea si a plecat. A venit inapoi, dar de data asta nu in primul rand. Chiar ea spunea ca idiotii nu primesc a doua sansa. Acel loc inca e gol, asteptand-o. S-a pus undeva in al doilea rand, ma urmareste de acolo,
Trebuie sa plece din nou. Are o piesa importanta pentru ea. Si nu-s invitat. Inainte sa plece, a trebuit sa cobor de pe scena in mijlocul piesei, si s-o iau in brate si s-o sarut pe frunte. A fost atat de bine, dar am simtit si cred ca a fost ultima oara cand am vazut-o, si nu stiu de ce. Tu, ala care o vei face fericita, asculta-i versurile.
Si-a plecat...
A plecat...iar...

Missing...

Asta e una din noptile alea interminabile cu Luna Plina in care mi-e dor de ea. Mi-e dor de ea de imi vine sa urlu de neputinta. N-am avut niciodata vreo iubita de ziua mea si mi se pare cam trist. Poate ca imi doresc sa mi se ureze lamultiani din tot sufletul, nu doar de complezenta. Stau si privesc Luna, cel mai bun lucru pe care l-as putea face in starea asta.
Stau si privesc unele poze cu ea, dar intotdeauna ma opresc la una. As scrie un roman bazat pe poza aia. Atatea de spus despre doar o clipa. Zambetul ei din poza aia ar opri timpul in loc. Poate chiar asta s-a intamplat atunci. Ceva divin ar spune cineva. Acelasi cineva care mi-a spus, cand i-am povestit de ea: "Fericirea o gasesti in Dumnezeu". Aproape ca am bufnit in ras de fata cu el: "Cum cacat sa gasesc fericirea in Dumnezeu, cand eu deja am gasit-o in ceva mai bun, o fiinta cu un suflet bland, care mi-a dat lumea peste cap?" Si atunci m-am gandit si am inceput sa cred ca Dumnezeu a fost creat din cauza unei femei, mascand-o intr-o entitate masculina, ca sa nu bata la ochi. Eu cred in fatuca asta cum cred altii in entitatea aia. Ti-as picta-o si ar iesi cea mai frumoasa pictura facuta vreodata. As gasi culoare in toate amintirile si gandurile intunecate, dar mai ales as gasi culoare din ochii aia verzui ca jadul, parul ala saten, atent dezordonat, pielea aia delicata, care iti arata drumul catre sufletul ei.
Vreau cateodata, cand ne mai vedem, s-o iau in brate, s-o sarut pe frunte si sa-i spun ca e cel mai bun lucru care nu mi s-a intamplat, pentru ca cel mai bun lucru care mi s-a intamplat a fost s-o cunosc si s-o intalnesc. As lua-o in brate, pentru ca atingerea ei ma face sa ma simt in siguranta. As saruta-o, pentru ca buzele ei ma trimit intr-un alt univers. Vreau, dar nu pot, pentru ca nu stiu cum sa ma comport, nu stiu cum sa rad cu ea, nu stiu cand sa rad cu ea, nu stiu cum sa stau langa ea in momentele alea, nu stiu nimic. Toate strategiile in lupta asta crunta a iubirii sunt inutile si necunoscute pentru mine. Ultima oara cand am imbratisat-o si sarutat-o a fost in ziua cand a plecat. Eram pe un peron de autogara, pe o semibezna. Nu trebuia s-o las sa plece pana nu gaseam o rezolvare. Impreuna. Noi, in schimb, am plans 2 zile ca doi prosti. Nu voiam sa-i dau drumul, atunci cand ne tineam in brate, dar odata ce-am facut-o, parca s-a rupt o bucata din suflet, si a cazut intr-un abis. Pur si simplu m-am tarat pana acasa in dimineata aia. Ziua aia nici nu mai stiu cum s-a terminat, dar cert e ca nu am mai intalnit asa ceva. Ultima oara cand ne-am intalnit, am evitat sa ma uit in ochii ei. Pentru prima data in viata mea, am evitat sa ma uit in ochii unei persoane. Nici nu stiu cum sa ma uit la ea, si vreau sa ma uit la ea non-stop.
Draga mea, oricat de naiv, oricat de obsesiv, oricat de inadecvat, oricat de "asa nu se face", oricat de distructiv ar fi, nu-mi pasa si iti spun ca mi-e dor de tine...

Clisee

Au trecut vremurile cand visam ca sunt urmarit de femei grase, agabaritice. Acum visele s-au complicat, s-au expandat. Visez frumos la familie, la o femeie, vise obisnuite pentru oameni, dar eu nu visez la orice femeie, ci visez la femeia aia, ideala. Ideala e sinonim cu perfecta, dar cu totii stim ca perfect exista numai in carti si filme. In realitate e mai greu. Daca femeile ar avea timpul barbatilor, ar conduce lumea. Le tinem ocupate cu machiajul, cu drama. Machiaj fara drama nu se poate, si nici viceversa.

Femeia ideala nu cred ca exista, ci doar aia potrivita. Cum imi dau seama care e aia potrivita? Simplu! Ma uit la toate fostele si incerc sa vad prin ele. Pare greu, dar nu-i dracu' asa negru. Ma uit unde am gresit, unde au gresit, ma uit la calitati, defecte, ma rup de cuvinte, si ma uit la fapte. Acumulez experienta si imi dau seama ce femeie mi s-ar potrivi. Si atunci ma loveste. Vad si astept pana cand o voi intalni. Am intalnit-o. N-am fost sigur ca ea e aia potrivita pana cand n-am vazut-o fata in fata. In acel moment am stiut. Ironia e ca omul e prost, in ciuda inteligentei sale, si isi fute singur existenta, gresind, actionand gresit in momentele cheie. Acum tanjesc dupa ea ca nebunul, dar totul e asa cliseic.

Prefectule, nu stiu cum cacat ai rezistat patru ani de zile cu gandul ca iubirea vietii tale e acolo, departe, si nu poti face nimic in legatura cu asta. Poate ai zice ca ignorance is bliss, dar eu as zice ca ignorance is stalling, e negarea sentimentelor. Chiar crezi ca prin negare, trece? Trece apa pe Somes, aia trece, nu poti nega femeia potrivita. Eu sunt neputincios, nerabdator, super agitat, as face orice pentru ea, dar tot ce spun, tot ce fac, nu ma ajuta cu nimic in incercarea mea de a o aduce inapoi. Totul e inutil, totul e cliseic. Daca eu as conduce-o pana in fata blocului, ar fi obisnuit, daca ar conduce-o altul, ar fi dragut si foarte atent din partea lui, desi amandoi am face acelasi lucru. Vezi, aceleasi lucruri, alta perspectiva. E dureros.

Am vazut-o recent cantand. Nu vocea ei m-a impresionat, ci frumusetea ei cand canta. Naturaletea ei, ochii ei, parul ei ma faceau sa ma gandesc cum naiba am putut s-o dezamagesc. Mi s-a spus ca timpul vindeca toate ranile, dar cicatricile pe care mi le-a lasat, nu le vreau pierdute. Daca nu pot s-o am, mai bine as sta singur. Cum sa-i dau dumul cand ea ma pastreaza rational, si in acelasi timp irational? Cum sa-i dau drumul cand sunt nopti cand ii respir numele in loc de aer???


Jungle

Intotdeauna am crezut ca cea mai cumplita noapte din viata mea va ramane aia in care am ramas inzapezit cu masina in mijlocul campului. Vedeam imaginea mortii in fiecare fulg care ma atingea. Totul era negru. Am reusit sa ies de acolo cumva si nu m-am mai uitat in spate. Am zis ca nimic nu se compara cu frica de moarte pana la un moment dat cand frica de moarte a fost inlocuita de dor. Si aici nu vorbesc de o singura noapte, ci de o multime.
Nopti in care o iubeam, urmate de dimineti pline de ura. Au fost nopti in care o uram, urmate de dimineti in care o iubeam. Nopti de dor improscate cu amintiri care mai de care. Nopti de frustrare si furie nebanuita, dar care nu era manifestata la exterior, ci in interior. Mi se face pielea de gaina cand ma gandesc la noptile astea, si imi dau seama ca frica de moarte e doar o pana in vant. Nimic nu se compara cu o noapte plina de ea

Niciodata nu e destul ceea ce facem, nici pentru noi, nici pentru altii, niciodata nu ne multumim. Face parte din natura umana sa ne plangem ca nimic nu ne ajunge, nici macar o persoana, un suflet nu e de ajuns. Asta pentru ca toti suntem diferiti, avem mai multa de aia, si mai putina de aia. Ati crede ca sunt naiv si idiot sa cred ca e lucru naspa daca as stii ca ea nu-mi mai spune nici macar fostul. O fi aberant, dar doare sa stiu ca am fost doar o furtuna in desertul ei amazonian. Cum spuneam, niciodata indeajuns. 
Cateodata ma gandesc ca sunt inutil pentru ea. Sunt inutil cand ii dau sfaturi de iubire. Tocmai eu ii dau sfaturi de iubire, idiotul ala care n-a fost in stare s-o iubeasca ca lumea! Acum imi dau seama cum cacat am tratat-o. Eu eram cu ochii bulbucati dupa o femeie prea sensibila pentru lumea asta. Lucrul asta e insensibil. Acum imi dau seama cum e sa fii in planul secund. Simt cum mi se crapa sufletul, ca din inima clar nu mai e nimic, cand imi zice de altii, asa cum si ea simtea cand ii ziceam de cealalta. Roata s-a intors.
Am zis ca nu mai scriu despre ea, dar nu pot sa ma abtin. Ea e basmul meu. ea nu e furtuna in desert, ea e jungla mea...

Void

"When my heart made that last cracking noise, I understood and accepted the fact that I'm gonna be completely alone for the rest of my life. It is ok though, after all these years I learned to be my best friend, my partner, my advisor and my confident..."


Everlasting ending

M-am trezit a doua zi dimineata cu un spatiu gol langa mine in pat. Inca il simteam cald de la atingerea ta. Asa au fost si urmatoarele nspe dimineti, si cu toate ca vorbeam cu tine, ma simteam singur, ma simteam in mijlocul unei furtuni pe mare, valuri de sentimente amestecate ma loveau din toate directiile. Ma gandeam la ce viata fara rost si fara viitor am in fata. Nu puteam sa-mi imaginez viata fara tine. Negam totul: "Nu, nu mi s-a intamplat mie asta".

M-am trezit intr-o dimineata fara vorbele tale, nici macar alea scrise. Incepusem sa fiu gelos in tacere pe toti barbatii noi pe care ii cunosteai, crezand ca toti vor sa te duca in patul lor, pentru ca cliseul "toti barbatii se gandesc numai la sex" devine adevarat chiar si pentru un barbat, doar atunci cand e gelos. Te gaseam vinovata pentru toate capetele de acuzare pe care le poate avea iubirea. Eram furios, frustrat. "Sub manie se ascunde durere. Durerea ta. Este normal sa te simti pustiit, gol si abandonat, insa traim intr-o societate care se teme de manie. Mania este putere si poate fi o speranta, dand structura temporara nimicniciei pierderii. Iar la inceput, simti durerea ca si cum te-ai ratacit pe mare: nu ai nicio legatura cu nimic. In momentul in care iti orientezi mania catre ceva sau cineva, brusc ai certitudinea unei structuri – mania ta catre acel ceva/ cineva. Mania devine un pod peste marea netarmuita, o conexiune intre tine si ei". Vorbeam deseori cu mine: "De ce tocmai mie, frate? "

Ma trezeam in multe dimineti intrebandu-ma daca e bine sa vorbim sau nu. Negociam cu tine prietenia dintre noi. Ma coplesise faptul ca erai fericita si fara mine. Prindeam sperante si iluzii ca daca am fi prieteni, am putea sa ne impacam. De data asta vinovatul eram eu, si nu realizam ca de fapt asta era adevarul. Adesea imi aminteam si ma gandeam la pielea ta catifelata, pictata cu tatuajul ala cu care sufletul tau ma intampina: "Bine ai venit!"

M-am trezit intr-o alta dimineata cu niste cuvinte de la tine, care mi-au ramas imprimate pe ganduri. Parca frustrarea era si mai mare, odata ce am realizat ca tu nu mai esti cu mine. Realitatea era crunta, miile de ganduri, visuri, planuri se facusera pulbere. Eram pierdut, alegand sa nu mai vorbesc cu tine, si plangandu-mi de mila. Locul de langa mine, in autobuzul vietii, era gol. Durerea era suportabila, obisnuindu-ma cu ea, deoarece cateodata chiar e bine si frumos sa fiu trist, avand o nevoie covarsitoare sa ma izbesc de pamant atat de puternic, incat sa ma fac praf de stele. "Draga mea, daca Rebreanu avea dreptate, ne vom vedea si in urmatoarele sase vieti!"

Ma trezesc intr-o dimineata mai detasat si mai lucid, facand lucruri noi si intalnind chipuri noi. Voi recunoaste despartirea ca pe o lectie. N-o sa uit niciodata momentele frumoase si nici pe alea mai putin frumoase. O sa ma doara mai putin, si mai tolerabil. Va trebui sa accept faptul ca tu ma vrei ca prieten, iar eu te vreau ca partener de viata. "Exista o diferenta intre resemnare si acceptare. Trebuie sa accepti pierderea, nu doar sa o suporti in mod tacut, linistit."

Red and green

Linistit, sedea in fotoliul lui, citind. Domn Prefect scrisese ceva interesant si trebuia sa citeasca. Din cand in cand sorbea si din vinul rosu demisec primit cadou acum o saptamana la deschiderea celui de-al doisprezecelea hotel din tara. Isi aprinsese si un J mic, ca doar era un amurg superb de vara timpurie. Absorbit de ceea ce citea, s-a speriat cand telefonul a inceput sa sune.
-Da! Raspunse el.
-Domnule R.T.I., avem o problema. 
-Ce problema? rastindu-se la interlocutor.
-Hotelul a ramas in bezna in urma unui scurtcircuit. Spuse cu o voce tremuranda persoana de la celalalt capat al firului.
-Ceeeeeeee? In 15 minute sunt acolo, si daca in hol nu-l gasesc pe electrician si pe reprezentatul constructorului, te ard pe rug ca pe Ioana D'Arc!!! Ai inteles???
-Am inteles!
Isi arunca in graba pe el o camasa, niste pantaloni; isi puse pantofii si iesi din casa. Deschise garajul, urca in masina si demara in tromba. In 5 minute ajunsese la hotel. Intr-adevar, nicio lumina aprinsa, arata de parca era parasit. Intra in hol, la receptie. Forfota mare, agitatie, toata lumea vorbea. Singura sursa de lumina era blitzul telefoanelor. Dadu peste Domn Prefect:
-Ba, ce hotel misto ai deschis, fara lumini dupa o saptamana. Imi place pentru ca suna a inceput de film horror. Imediat o sa incepi sa gasesti cadavre prin camere. 
-Taci dreacu'. Imediat o sa rezolv treaba asta. Apropos, superba postare, ba. Auzi la tine "Peronul garii, poate cel mai subestimat loc romantic." M-a uns pe suflet aia.
Iesi din hol si intra in Reception Room. Acolo gasi adjunctul, adica persoana cu care vorbise la telefon, si reprezentantul constructorului.
-Unde-i electrcianul?
-Imediat ajunge, domnule. 
-Vezi ca daca nu ajunge in 3 minute, rugul e pregatit in portbagaj. Domnule reprezentant, spuneti-mi ce s-a intamplat mai exact. 
-Ploaia de aseara a inundat un aer conditionat chiar de langa panoul electric. S-a scurs ceva apa si din motive de siguranta panoul, automat, a intrerupt alimentarea cu curent. Noi am curatat apa si aerul conditionat si acum asteptam electricianul sa vina sa reporneasca panoul.
-1 minut mai ai, si aduc rugul, se adresa adjunctului.
Prin cap ii zburau tot felul de ganduri. Ce scuze sa zica oamenilor si cum sa-i dezpagubeasca pentru timpul pierdut. Abia astepta sa se ia de electrician. De obicei, electricianul este un barbat, cu burta, trecut de 50 de ani, carunt sau aproape carunt, cu barba si mustata de tigan stilat, imbracat cu o salopeta.
-Am sosit, spuse o voce ce tocmai intrase in incapere. Se uita lung si urat la ea: "Cine naiba e fetiscana asta de 16 ani si unde pula mea e grasanul ala?" gandi el.
-Domnisoara, aici avem treburi de rezolvat, va rog sa stati in hol pana remediem situatia.
-Eu sunt electricianul. 
Era o femeie de aproape de 1,60, roscata, supla, si cu niste ochi verzi ce-i putea vede pe intuneric. Toti trei au ramas muti cand au auzit cine este. 
-Sunt manageul acetui hotel si vreau sa fie rezolvata treaba asta imediat. Am clienti care devin nervosi curand, spuse el pe o voce rastita si groasa.
-In primul rand, domnule manager, vreau sa nu mai tipati la mine, ca aud foarte bine ce spuneti. In al doilea rand, sunt singurul electrician care se descurca cu un panou ca al dumneavoastra si repornirea lui dureza un minut, deci ciocul mic, si in al treilea rand, unde este panoul?
El incepuse sa se inroseasca la fata dupa cuvintele pe care le auzise. Nimeni nu-l pusese la punct in halul ala de prea mult timp. Dupa cateva momente de tacere mormantala, adjunctul o lua pe domnisoara de mana si pornise spre camera panoului. Privirea managerului, o urmarea inflacarat.
Nu trecura 5 mintue, ca hotelul se lumina din nou. Domm Prefect se apropiase:
-Nu te-a mai pus cineva in halul ala la punct, de la mine incoace!
-Taci, si du-te si finiseaza-ti postarea. Si ghici ce?
-Ce?
-Mi-a placut enorm cum m-a pus la punct!!
-Ha, ha, jerk!!
-Bitch!!!