The book

Stau cu un pahar cu licoare de fericire langa mine. Mireasma de J. Tocmai ce l-am terminat. Fumul urca si parca il aud cum se loveste de tavan. Dau pagina. Fosnetul imi ridica parul pe spate. Mirosul de noapte tarzie imi cucereste simturile. Am in fata o pagina goala, semn ca un capitol s-a incheiat. Urmeaza altul la care voi incepe sa scriu de maine incolo.

25. 25 de capitole am scris. Ultimele doua au fost cele mai intense. Fiecare cu cate un personaj principal. Unul mai bun ca celalalt, dar atat de diferite. Ultimul capitol s-a terminat mai devreme, mai tumultos ca celelalte. Trebuia sa se incheie si mai devreme. Zgomotul produs de fosnetul de incheiere se asterne ca o patura de zapada pe sufletul meu. Pana la urma se va topi. Acum ascult cum ninge peste sufletul meu cu amintiri. Le-am scris, si vor ramane scrise pentru totdeauna.

Pagina goala. Capitol nou. Ceea ce voi scrie in el, sper ca va fi mai bun,  sper ca va fi cel mai cel. Inca nu stiu cine va fi personajul principal. Pana acum, eu am fost ala. Intr-un fel e bine, dar vreau sa impart asta cu cineva. Personajul sa nu fie format doar dintr-un singur suflet, ci din doua. Sper. Altfel de speranta. Ar trebui sa fie un miracol, pentru ca mi-e teama de mine. Mi-e teama ca nu voi imparte rolul de personaj principal cu nimeni… Miracle…

Enjoy the silence

Pana in fata microbuzului, nu ai scos niciun cuvant. “Are we ok?” indraznesti sa intrebi, asteptand da-ul izbavitor. I-ai spus ceva ce stiai ca nu se merita. Si totusi ai facut-o. Din cauza momentului, si acum iti dai seama pentru a n-spea oara ca esti impulsiv. Dorinta a invins lupta. Acum preferi sa nu fi spus nimic. “Nu!!! Si nu vom fi niciodata” vine raspunsul prompt. Parca ai simtit pumnale in piept pentru fiecare litera spusa din propozitia aia. Inghiti in sec, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Era cu totul alt sentiment fata de acum exact 5 luni, cand a plecat din exact acelasi loc,dar sentimentul poarta acelasi nume.

Iti pui castile in urechi. Nici macar o privire nu primesti. Microbuzul pleaca. Tu faci la fel, neprivind in spate, pornesti spre casa. Nu auzi nimic in jur, nici macar ce melodie canta in casti. Oameni trecand pe langa tine, le vezi fetele posomorate de dimineata, masinile trec pe langa tine ca pe langa un stalp in mijlocul strazii. Urci in tramvai. Primul si singurul moment din ziua aia cand ai avut un zambet sters. Te-ai gandit la celebrul tramvai 28 din Lisabona. Te-ai gandit, ca poate o sa fii in el peste vreo 2 luni. Te scoate din gandul asta smuceala tramvaiului, dand sa plece. Zambetul ti-a disparut subit. Privirea ti-e atintita inspre geam. Nu vezi nimic. Auzi doar ce canta in casti. Nu-ti vine sa crezi cat de incapabil esti sa poti scoate o singura litera macar. Nu din cauza a ceea ce ai auzit cu 20 de minute inainte, ci din cauza ta. Ai stiut ca nu se poate nimic altceva, dar suferi de speranta obsesiva. Gandul cu prezenta ei in camera in care a stat cu tine in brate, te-a taiat pe viu. Prezenta ei in orice alt loc te-ar incanta. Ai fi preferat s-o stii in spatele unui mesaj scris, sau din cand in cand la vorbitor, sau face to face la o plimbare. Orice loc, numai acolo nu, pentru ca locul ala e prea incarcat cu amintiri. Gandul asta a trezit ursul pe care ai reusit sa-l pui la somn acum ceva timp. Cauta de mancare, dar pana la urma renunta si merge inapoi la somn singur.

Cobori din tramvai si te indrepti spre casa. Acelasi nimic iti este aura pe care o simti numai tu. Intri in casa, deschizi usa camerei, isi arunci hainele pe jos si te trantesti in pat. Peste tot e atat de liniste, te iau fiorii. Ti-e incredibil de somn, dar nu poti inchide ochii. Sufletul tau e gol, tace, si e prea liniste…

Te trezeste un mesaj… Dupa ce ai terminat, nu mai simteai nimic si ai vrut sa scrii…

Lupta

Stateai in pat. Patul tau. Asternuturile tale albastre. Urmareai un film, dar privirea ta era intr-o alta directie. Priviri stinghere, rapide, de scurta durata. Voiai sa fii neobservat facand asta. Ti-a reusit de cele mai multe ori. “De ce te uiti la mine?” auzeai cand nu-ti reusea. Raspundeai parca speriat si sec: doar asa.

Te uitai in dreapta ta. Era cineva acolo. Chiar in pat. Acolo era ea. Cu parul ei valvoi in nuante inchise. Cret la varfuri. Proaspat spalat. I se prelingea pe umeri ca niste cascade din toate partile. I se prelingea pana aproape de sani. Si-l lua in mana sa-i simta mireasma. Mireasma aceea o simteai si tu. Mireasma de mar. Asa mirosea samponul ei preferat. Te simteai intr-o gradina inflorita, langa ea, adapostiti de arsita verii la umbra unui mar batran cu poame dulci. Iti surprindea privirea adanca, dar tu intorceai capul si nu scoteai niciun cuvant. Cand erai sigur ca nu te vede, reveneai la ea. Ochii ei sclipeau ca doua stele in intunericul camerei. Buzele-i micute, dar ravasitoare, creau zambete care luminau camera. Privirile voastre se intalneau iar. Aceeasi reactive ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat

Era la nici 10 centimetri de tine. Abia va atingeati. Atingeri neintentionate sau din greseala, iti faceau inima s-o ia la fuga. Erau momente cand iti puneai mana cat mai aproape de a ei, in speranta ca o vei atinge cumva. Voiai s-o mangai din nou, ca ultima oara cand ati fost amandoi in patul ala. O dorinta nestavilita iti da navale in trup. N-ai simtit niciodata asa ceva, desi te-ai mai intalnit cu alte fete. Dar ea era diferita. Sufletul vrea parca sa iasa sis a se duca s-o sarute patimas si s-o imbratiseze cum n-a mai facut nimeni pana acum. Ti-ai dat dovada de un autocontrol incredibil. Voiai s-o tii in brate in timp ce va uitati la filmul care v-a induiosat pe amandoi. Nu vrei altceva decat s-o tii in brate strans, pentru ca ai nevoie.

Te priveste nedumerita, nestiind ca in tine se da o lupta zguduitoare. Te “loveste” cu sarcasmul ei amuzant, care te linisteste pentru o fractiune de secunda. Ti-e teama. Ti-e teama sa nu faci ceva gresit. Dorinta de a o saruta apare din nou, si zdrobeste orice ezitare. Nu-ti poti explica de unde dorinta asta, nu stii ce va face. Lupta se da intre dorinta si teama. Dorinta de a fi a ta si teama de a nu o pierde.

Filmul s-a terminat, a inchis laptopul. Bezna. Iti ia perna si se pune aproape de tine. Te ridici incet, o atingi pe umar usor, te apleci si o saruti pe crestet, zicandu-i noapte buna….Pleci. In tine, lupta crancena continua…

Dor

Un singur cuvant din care poti crea alte o mie. Sentiment sau stare? Sigur ai trait ambele ipostaze. Esti intr-una din ele acum. Stai pe veranda, tolanit intr-un hamac, cu ceva in mana, datator de euforie. Sau cel putin asa crezi.

E noapte. Perioada ta preferata din cele 24 de ore. Singur. Asa preferi acum. Intuneric. Racoare. Te gandesti cum asternuturile sunt reci. Fara voi doi. Esti pierdut in ochii ei verzi. Esti pierdut intre picioarele ei, dar e asa de bine. Deschizi ochii si tot nimic simti. Nu simti nimic de ceva vreme, te multumesti cu amintirile si gandurile. Iti amintesti cand vorbeati despre mari si Soare.

E luna plina. Noptile cu luna plina sunt noptile tale preferate. Esti fata in fata cu ea, Simti nevoia nastrusnica s-o saruti. Te apropii, isi intoarce capul si pleaca. Strangi din pumn. Frustrat, iti pleci capul. Iti amintesti cat de incapatanata si increzatoare e. Te-ai lasa legat de ea  la ochi si la maini, n-ai lasa pe nimeni sa faca asta, dar in ea ai incredere. Si iti place asta. Chiar si doza zilnica de ras si zambete e asigurata de ea. Si asta iti place.

E vara. Anotimpul tau preferat. Fiecare vara are hitul ei. Hitul tau preferat e beat-ul ei. Tot ce zice devine beat-ul asta. Iti amintesti melodia pe care o ascultai incontinuu cand vorbeai cu ea. Ea n-o stie. Cand auzi versurile, iti dai seama cat de bine se potrivea…

The G.O.A.T.

Pleca furibund din apartament…Telefonul ii suna in buzunar. Primul gand ea, dar nu. Era Domn P.

-Ba, astia m-au chemat la jobul ala de care iti ziceam in tarile calde, zise Domn P.

-OK.

-Esti spart, asa-i? rase ironic.

-Da, bine ca stii tu atatea. Oi fi spart, dar ma bucur pentru tine. Oricum acum ma grabesc, vorbim dupa si stabilim sa sarbatorim pana pleci.

-Ok, unde te grabesti? Voleibalista?

-Deja stii prea multe. Hai ca ne auzim.

Amandoi au ras. Inchise telefonul. Isi aminti ca nu si-a luat arma defensiva cu el. O purta oriunde. Nu si acum. Chiar in momentul ala trece pe langa restaurantul cel nou, si observa ca de fapt e un bar. Brusc i se face pofta de ceva, manat si de curiozitate, sa vada cum e inauntru. Avea o pofta nebuna de tequila. Un shot si atat, isi zise si intra in bar.

In spatele tejghelei a doua, spala cateva cesti de cafea tocmai aduse de la mese. Vede un barbat cum intra in bar si se indreapta spre prima tejghea. A mai vazut fata aia undeva, acum foarte mult timp. Il fulgera. Era fata omului care i-a ucis tatal cand el avea doar 10 ani. A asistat la toata scena. Singura problema a criminalului a fost ca nu s-a asigurat sa nu-l vada cineva. Cand i-a vazut fata, acea privire aroganta, cu ochii aia deschisi. Avea sa tina minte toata viata acea fata. A jurat ca se va razbuna. Dinte pentru dinte. Acum avea acea fata chiar in barul lui pe care l-a obtinut foarte greu. Ceea ce nu a stiut el niciodata e ca tatal lui a fost un om periculos. In acea noapte a fost prima misiune a tanarului agent, trebuia sa iasa bine. Toata scena i se repeta in cap si simtea cum adrenalina pune stapanire pe corpul lui. Acum a venit momentul pentru razbunare. Lua un cutit dintr-un sertar, il baga la spate, apuca o tava goala si porni spre prima tejghea.

De cum a intrat in bar, i-a placut instant. Erau doua tejghele, se duse spre cea mai mare. Un shot de tequila te rog, silver sa fie, fara lamaie, doar cu sare. Se uita atent la cum o prepara in fata lui, isi spune sarea pe mana si astepta paharul. Se grabea. Spre moarte. Primeste paharul. Linge sarea si dadu lichidul mirific pe gat. Nu apuca sa puna paharul pe tejghea pentru ca simti niste intepaturi in spate. Parca au fost 100. Aproape instant simti o durere ingrozitoare. Scapa paharul din mana, genunchii i se inmuiasera si apuca sa se prinda cu ambele maini de tejghea. Se intoarse cu greu si atunci il vede. Avea o memorie geniala, toti stiau asta. Recunoscu fata instantaneu.  Vedea copilul caruia i-a zambit arogant acum 20 de ani dupa ce ii daramase singurul stalp pe care-l poate avea un pui de om. Ii omorase singura fiinta pe care o pretuia cu tot sufletul, facandu-si planuri de viitor, si pe care avea sa nu le duca la bun sfarsit. Atunci nu si-a dat seama ce a facut. Acum, cu tot ce s-a intamplat recent, isi dadu seama. In fata mortii iti dai seama de tot ce ai facut, bun sau rau, indiferent ce om esti. Simti cum genunchii si mainile il lasa. Cazu cu fata in sus. Era prea putina lume in bar, stia ca nimeni n-a vazut ce s-a intamplat, nici macar omul care l-a servit. Isi intoarse privirea spre barbatul care l-a injunghiat. A zambit cand i-a intalnit ochii. Avusese acelasi zambet arogant ca acum 20 de ani.

-De ce zambesti iar, nenorocitule? Mi-ai distrus viata in noaptea aia. Pana acum am patimit ce mi-ai facut atunci. Am stiut ca va veni ziua asta. Tu stii care e cel mai puternic lucru? il intreba cu ochii plini de razbunare si satisfactie.

-Da, sa stii ca totul poate merge prost, pentru oricine, oricand. Tu stiai asta? Taica-tu sigur nu stia.

Sangele ii invada organele interne, inclusiv plamanii. Tusea sange, abia respira, dar el nu inceta sa zambeasca. Isi dadu ultima suflare cu zambetul pe buze. Nu regreta nimic din ce a facut atunci si nici pana acum. Stia ca si-a primit rasplata. A avut sansa sa renunte la tot si sa plece cu ea. Sa ramana cu ea. A riscat, a ales si acum platea, pentru ca totul are un pret si nimeni nu ramane dator…

Chill

Deja statea pe balcon de doua ore. Privea noaptea si admira privelistea. Un nou restaurant se deschide in apropiere, si vedea camioanele cu marfa cum veneau unul dupa altul. Era la al doilea j. Fizic n-a fost niciodata asa de relaxat, dar psihic niciodata asa de agitat. Schimba starile, schimba gandurile, era talmes balmes in capul lui. Din camera rasuna acordurile unei melodii dintr-un chillmix de vreo cinci ore.

I like it when we go to extremes

I like it when you enter my dreams

I like it when I feel your touch

I like it.. I like it so much

I like it when we're one on one

I like it when we come undone

I like it when we go to extremes

You let me, let me live my dream

Refrenul asta i se repeta de mai multe ori in cap, mai ales ultimele trei versuri. Gandul i-a ajuns din nou la ea. Ii omorase tatal fara scrupule. Ea nu stie ca el a fost. Niciodata nu s-a gandit atat de mult la o misiune ce a fost indeplinita. Bineinteles ca din cauza ei. De la ultima lor intalnire au trecut destule luni. A mai vorbit cu ea de atunci, desi si-a spus ca n-o s-o mai faca niciodata. “I like it when we come undone”, aude din nou. Un vers atat de simplu, dar care reprezinta atat de multe. Stia cum reactioneaza la vorbele lui, ii stia expresia fetei pentru fiecare sentiment, ii stia trupul pe de rost, formele lui curbate,  pielea fina, ii stia toate sertarele secrete. I se ridica parul pe maini de fiecare data cand se gandeste la ea. Acum in mintea lui sta doar un mesaj primit de la ea: tu inca nu ai habar ce insemni pentru mine. Chiar asa e, nu stie, dar nici ea nu stie ce reprezinta ea pentru el. Ce fiinta a putut sa cunoasca. Nu-si poate stapani cateva lacrimi care ii aluneca pe fata. Lacrimi de frustrare. Stie ca nimeni si nimic nu i-o mai aduce inapoi. De-a lungul timpului a dat vina pe timing, a dat vina pe el, si nu i-a folosit la absolut nimic. Unii spun ca e slabiciune daca inca te mai gandesti la o fosta. Tot aia spun ca cel mai bun remediu e sa-ti gasesti o noua partenera. El a cunoscut alta femeie. Cei mai frumosi ochi, dar cu o floare nu se face primavara.

Isi aprinde al treilea j. Il luase demult. Inca de la refren. Statea pe scaunul ce trona in balcon. Isi ridica picioarele pe marginea balconului. Racoarea noptii il relaxa si mai tare. In pozitia asta a citit o carte, acum cateva saptamani. Se ridica si se uita pe pervazul geamului sa vada daca cartea mai era acolo. Era acolo. Era un bookmark in carte. O deschide. Bookmarkul era de fapt o hartie galbena cu scrisul ei de mana. Chiar si ala il fascineaza la ea. Gandul ii sari de la ea, cand incepu sa citeasca pagina la care pusese bookmarkul. Citi primul paragraf:

“Exista contraste pe care avem tendinta sa le uitam, dar ele revin ca un elastic rupt pe neasteptate. Unul dintre ele este frumusetea apusului de soare vazut pe fereastra in timp ce sotia iti vorbeste despre divort. Mirosul marii si al tigarilor este altul. Intre cele doua, o viata de detalii pe care incercam sa le uitam – sau mai degraba, pe care am vrea sa le uitam. Si cand in sfarsit reusim, absenta lor ne mira. Viata mea e formata din aceste absente. Viata mea nu inceteaza sa ma uimeasca.”

Cuvintele il facu sa lase capul pe spate, inchizand ochii. Se imagina pe malul marii, simtindu-i mirosul, si cu un j in mana. Lua hartia galbena si indoi coltul paginii unde era scris paragraful. Inchise cartea zgomotos, o arunca pe pervaz. S-a ridicat rapid, cu gandul ca acum merge la ea, la acea floare. Asa spart cum era. Pleca furibund din apartament…

One night stand...

Mai. Oarecum a inceput vara. Afara e cald. Imi iau doar tricoul si hanoracul si niste pantaloni scurti de schimb. Imi pun cheile in buzunar, setez playlistul si tuleo pe usa. E o incalzire inainte de partida de volei. Ajung in sala. La fel de cald ca afara, inaintea noastra au jucat altii badmington. Deocamdata, stau si astept sa vina ceilalti, sa putem incepe joaca.

Ajung si ei. Ma duc in vestiar, schimbandu-mi pantalonii cu aia scurti. Vin inapoi si observ persoane noi. Ma duc sa fac cunostiinta cu ele. Privindu-i in ochi le intind mana si le zic Radu, imi pare bine; Radu, imi pare bine; Radu, imi pare… Raman blocat. Am vazut cei mai frumosi ochi din viata mea. Albastri…Iti pare bine, asa-i? Mi-a luat 5 secunde sa procesez raspunsul: Da!!! Doamne ce ochi ai!!! Un zambet scurt, drept raspuns, dupa care se intoarce si pleaca. Avea parul brunet, si realizez ca e prima femeie bruneta cu ochii albastri pe care o cunosc. Sunt strigat sa ajut la ridicarea fileului, dar tot ce vad sunt ochii aia. Ai de plm ce ochi, gandesc in timp ce agat fileul de ultimul carlig. Se fac echipele, doua a cate sase oameni. Fiecare se pune pozitii, si ce sa vezi, frate, eram in aceeasi echipa. Ii zambesc si ma intorc la joc.

Aruncari, serve, tipete, rasete, voie buna. 1-0 la seturi pentru noi. Se face 2-0. In sala e si mai cald si se cere pauza. Eu ma duc sa ud trandafirii. Ma spal pe maini si imi arunc apa pe fata pentru racorire. Intru in vestiar, sa ma duc sa iau banii ca sa pot plati la sfarsit. Iau banii si aud cum usa vestiarului se inchide cu un clinchet. Au chef de glume astia acum, imi zic si ma intorc spre usa. Cei doi ochi incredibil de albastri se uitau la mine. Abia am intrebat ce cauti aici? Un raspuns sec il urmeaza: Pe tine. In secunda urmatoare ma trezesc fata in fata cu ea spunandu-mi: Am vazut cum te-ai uitat la mine, sa stii ca si eu simt acelasi lucru, doamne ce ochi ai!!! Eu buimac, nici sa dau raspunsuri nu mai stiam. Chestia e ca n-am apucat sa-i raspund, pentru ca nu aveam cum. Buzele ei erau peste ale mele. Asa ceva n-am trait in viata mea. Cu greu, ne dezlipim buzele si o intreb: Ai innebunit? A fost bine, dar…Dar continuam mai tarziu, zice ea prompt. Cu banii in mana, stau si ma uit cum deschide usa si pleaca. Treaba asta n-a durat decat doua minute, exact cat sa nu dea de banuit. Ma duc inca o data la baie, si ma stropesc cu apa din nou. Sa-ti bagi pula, Radule, uitandu-ma in oglinda.

2-1 la seturi, 2-2. Ma agitam destul de bine in teren. Se face 3-2 pentru noi. Joc intens in setul al saselea si se termina 4-2. Superba seara de volei, transpirat, sarutat si vesel. Cred ca m-am uitat la ea pe parcursul meciului de vreo 50 de ori, zambete de vreo doua ori mai multe, si am schimbat trei cuvinte. Se fac doua gasti. Una merge intr-o directie, iar cealalta intr-o alta directie. Am nimerit cu ea in gasca cu care mergeam de obicei, dandu-mi seama ca nu sta departe de mine. Fiecare se imprastie, si raman eu, ea si un cuplu. Pe drum am intrebat-o cele uzuale, facand misto si razand. Cuplul a fost cu noi pana la un moment dat. Ultima oara cand am ramas singur cu ea, nu s-au intamplat lucruri firesti. I-am propus s-o conduc pana la bloc, ca oricum nu stau departe. Primesc ca raspuns acelasi zambet scurt. Ajungem la un bloc inalt de vreo 10 etaje, renovat recent. Cunosteam bine zona. Lucrasem aici cu un an in urma la un supermarket. Ne oprim si nu apuca sa zica nimic, pentru ca am tras-o langa mine, incepand s-o sarut. Wooow. Cea mai buna decizie din seara aia. Cand ne-am dezlipit, ne-am departat usor unul de altul, uitandu-ne fiecare in ochii celuilalt. Ma prinde de mana. Hai sus… Ezit pentru o fractiune de secunda. Ma trage si mai tare si cedez. Am incercat in lift, dar m-am speriat, fiind pentru prima oara in ipostaza aia. Am urcat 5 etaje, am iesit din lift si am mers in stanga pe un culoar. Al treilea apartament pe stanga, nu avea nici numar, nici nume, dar avea usa de metal. O deschide, aprinde lumina si wow din nou. Super spatios apartamentul. Hai sa facem dus, zic eu rapid. Acelasi zambet incredibil si scurt. Atunci mi-am dat seama ca acel zambet e unul prevestitor, aducator de situatii pline de mister si care avea sa ma innebuneasca. Goi in baie, si in cada. Ce trup are, omule!!! Iesim, imi da un prosop, pe care il pun in jurul taliei, in timp ce ea isi pune un halat. Mergem intr-o camera, trecand printr-un living. Ajunsi in dormitor, cred; ma pun pe pat. Vreau sa vorbim…Nu nu, acum nu vorbim, nu avem de ce. Just go with the flow. Cuvintele astea m-au uns pe suflet, pentru ca e o deviza de-a mea. Ma prinde de mana, ma ridica, imi desface prosopul de la talie, si ma impinge in pat. Se urca pe mine, desfacandu-si halatul…

Ora 5:52. Atat scria pe ecranul telefonului meu cand m-am trezit pentru un moment. Ea era acolo, incolacita peste mine. Pun alarma la 7:57 si ma pun la loc.

7:57. Ma trezesc, inchid alarma si cu greu ma descolacesc de ea, netrezind-o. Mi-am permis sa fac un dus rapid. Ea era tot acolo, semn ca nu a auzit nimic. Era deja soare afara, lumina in apartament, il vedeam mai bine, si era superb, semn de bun trai. Ma hotarasc sa pregatesc micul dejun pentru doi  si sa plec in graba fara sa stie. Mananc, iau o foaie si un pix si incep sa scriu. Incredibila noapte. Ii las numarul meu, ma scuz pentru plecare, nu inainte sa-i spun de breakfast. Ma schimb in hainele mele si plec fara sa auda. Pe tot drumul pana acasa, m-am gandit la noaptea ce a trecut. Am ajuns acasa, m-am schimbat din nou si am plecat la work.

It was just one of those crazy moments when two people decided to ignore the consequences of all life's rights and wrongs and aloud themselves, for one night, to live a forbidden fantasy…

Birthday

25 si o saptamana. Initial a fost mai putin de o saptamana, dar m-am decis sa postez azi. Am mai scris de subiectul asta, dar insuficient, cred eu. De data asta chiar am implinit varsta de 25. Nu stiu, mi se pare mie sau chiar simt o maturizare in cifra asta? Unii ar spune ca da, e si normal sa fie asa. Au trecut asa de repede anii astia, ca un TGV printr-o halta; parca mai ieri terminam clasa a 8-a, parca mai ieri terminam liceul, parca mai ieri veneam la Cluj. Imi ziceam pe la 20 21 de ani ca pe la 27 28 o sa ma insor si/sau eventual copii. Mai sunt 2 3 ani pana atunci, dar cum au trecut anii astia, 2 3 o sa fie frectie la picior, si eu tot single o sa fiu. De fapt am fost single intotdeauna de ziua mea, putine au fost datile cand era sa nu fie asa.

Anul asta, sincer, am simtit ceva. Poate e vorba de chemarea paterna pe care o simt destul de des in ultimul an, sau poate e vorba nevoia de o jumatate, dupa atatea esecuri. Am simtit ceva, ceva ce n-am mai simtit pana acum, am simtit acel ceva de care avem nevoie toti. N-a fost pentru mult timp, din cvari motive, dar a fost.

Blocat intr-o cutie, pusa cine stie pe unde. Eram acolo in ea, pana la un moment dat cand cineva a fortat s-o deschida. Nu voiam sa ies. Acel cineva mi-a dat o hartie printr-o crapatura. Am citit-o. Era o poveste cu un el si o ea. N-am bagat-o in seama, dar zilele trecute cand am recitit-o, mi-am dat seama ca descrierea aceluia se potriveste si pentru mine. Nu conteaza asta, cat faptul ca am fost indiferent cand am citit-o prima oara. Povestea nu era completa, si as vrea sa stiu continuarea. Anyway, acel cineva a continuat sa deschida cutia, si a reusit, datorita perseverentei de care a dat dovada. In prima faza, nu am vrut sa ies. Cand a deschis cutia, a fost de asa natura incat am crezut ca mi-a deschis sufletul. A incercat sa ma scoata de acolo cu cateva incercari esuate. Ei bine, m-am decis sa ies singur, voind sa-i multumesc persoanei respective, pentru ca nu oricine incearca sa deschida o cutie in mijlocul neantului, nestiind ce e in ea. In felul asta mi-am dat seama ce fel de persoana e, atunci am simtit acel ceva. Am iesit. Surpriza…Acea persoana nu mai era acolo. Mi-am dat seama ca ma aflu intr-o gara. In departare, vad un TGV care tocmai plecase. Nu i-am distins ruta incotro se indrepta. Am fost incapatanat sa nu ies mai devreme…

Acum stau cu un picior afara si cu unul in cutie. M-am gandit la ce-ar fi putut fi daca ieseam mai devreme, asta face parte din procesul de vindecare. Sunt in faza in care gandesc. Ma intreb daca sa plec in urmatoarea gara si sa ma prinda urmatorul TGV din urma, sau ma intreb daca sa raman sa-l astept aici. Prima varianta e mai riscanta, mi-au placut riscurile si calatoriile intotdeauna. A doua are nevoie de rabdare si profunzime, sunt doua chestii pe care mi le-am dorit mai mult. Greu de ales, dar nu imposibil. Plec in urmatoare gara, sau stau in asta sa astept sa vina urmatorul TGV si sa ma urc in el cu cutie cu tot. Pana cand voi fi urcat in el, indiferent de varianta, poate voi fi altul.

Ma uit la ceasul de la laptop, si vad scris 2014. Din 2004, de cand am luat lumea in pept, s-a schimbat. S-a schimbat lumea, s-a schimbat el, m-am schimbat eu, s-a schimbat ea, s-a schimbat totul. Imi doresc ca de acum incolo sa iau tot ce am invatat, si sa dezvolt asta, incat sa ies castigator…

Runaway

Vrei sa pleci si sa fugi. Sentimentul asta de a fugi dupa ce te-ai resemnat. Vrei sa scapi, vrei persoane noi, dar te izolezi. Te vezi pe autostrada singur, si incepi sa-ti amintesti, bune si rele. Nu vrei sa te mai intorci. Mama si tata n-au fost prezenti niciodata, deci nu te duci la ei, nu te cunosc deloc si nici tu pe ei.

Iti iei niste melodii cu care sa te imbraci pe drum. Unele le arunci in geanta, si o inchizi. Te-ai urcat in masina si ai plecat. Acum gonesti pe autostrada. Fugi de prabusirea muntelui din inima ta. Fugi de un dezastru. Iti mai bate si ploaia in fata, ca scenariul de film sa fie complet. Acum unde mergi? Unde o sa te ascunzi? Ai pierdut o batalie cu lumea, mai ai pana castigi razboiul cu tine. Ai trecut mereu limite, neatinse de altii, pentru ca nu te multumesti cu putin, stii ca nimeni si nimic nu te poate opri, si ai trecut limitele alea cu zambetul pe buze. Acum nu poti trece de ceva, pentru ca nu vrei. Nu poti trece de o altfel de limita, cea a sentimentului suprem. Vrei sa renunti, dar asta niciodata nu va fi destul. Te gandesti la o zi mai buna. Iti urli in minte ca esti good enough, si ca va fi greu. Pentru tine inca nu exista acasa. Pana atunci esti forever roam, esti de capul tau, all alone.

Toti iti spun ca gresesti, fugind. Te gandesti ca intr-o zi ca te vei intoarce sa fii chit cu toti. Unii mai batrani iti spun ca esti prea tanar sa simti asta. Dupa ce vei trece limita aia, si castigi razboiul cu tine, urmeaza altul, frumos, pe care nimeni nu-l va castiga vreodata. Daca ti-ai dat seama ca a fost prea devreme, e prea tarziu…

Tata din plastelina

Numele ei era Ana. Nu era Ana aceea din abecedar, care avea mere, era Ana aceea care avea tot, tot ce voia el. Aflase despre ea doar din gesturile parintelui ei.

Era o fata simpla, fiica de om dur, disciplinat, care nu lasa nimic la voia intamplarii. Isi iubea tatal, era fata tatii, vorbele lui cantareau extrem de mult in decizile ei. Poate ca in esenta nimeni nu observa asta, dar in abisul sufletului ei, vorbele astea erau totul, erau radacina gandurilor ei, erau trunchiul faptelor ei, si erau coroana vietii ei. I-a cunoscut tatal la o intalnire pe care nici el n-o anticipase. Ei doi trecusera prin fata parintilor ei cand nu avea la el masca de mister. L-a surprins, tocmai pe el l-a surprins, faptul ca in viata normala, soarta iti poate rezerva surprize. L-a surprins cu garda jos, dar tinand-o de mana, care a fost un punct de sprijin;  tot secretul lui nu s-a prabusit in momentul ala, tocmai pentru ca o tinea de mana. S-a intalnit cu ea, sa afle cat mai multe despre cel care ii daduse viata ei. A crezut ca atunci cand l-a surprins, totul s-a terminat. Si-a pastrat calmul lui, mostenit de la mama lui, si-a trecut momentul. Avea misiune bine planuita, dar Eros nu a fost de acord. Il tradase tocmai zeul lui preferat. Tatal ei a stiut. A stiut ce-l asteapta. A stiut ca urma sa moara. A vazut in privirea lui fixa. A mai vazut privirea aia undeva. Era adanc ingropata in sertarele prafuite ale trecutului lui. Mai vazuse privirea la tatal lui. Si-a dat seama ca ea avea tatal pe care el l-a dorit toata viata. Un tata care l-ar fi putut invata atat de multe. S-au privit ochi in ochi. A fost prima si ultima oara cand seniorul il vedea. El l-a mai vazut dupa, dar prin luneta. 

Un mare om se stinse odata cu el. Era ca o statuie ridicata in sufletul ei. Statuia aceea s-a prabusit, facandu-se bucati. El stia asta, stia ca a daramat un fel de zid al Berlinului, iar odata cu ea, a pierdut ceva. In timp ce ea a pierdut un punct de sprijin, el a pierdut inca o sansa sa-si gaseasca macar vorba parinteasca pe care o cauta de mic. Pana acum el luase lectii de la un suplinitor bun, si o invidia pentru tot ce insemna tatal ei pentru ea. Vazuse in tinta lui, ceea ce ce nu vazuse la nimeni, toate faptele lui nu erau de plastelina, asa cum era obisnuit. Vazuse ceva real, instinctiv, ce numai pentru urmasii putea sa simta...