Birthday

25 si o saptamana. Initial a fost mai putin de o saptamana, dar m-am decis sa postez azi. Am mai scris de subiectul asta, dar insuficient, cred eu. De data asta chiar am implinit varsta de 25. Nu stiu, mi se pare mie sau chiar simt o maturizare in cifra asta? Unii ar spune ca da, e si normal sa fie asa. Au trecut asa de repede anii astia, ca un TGV printr-o halta; parca mai ieri terminam clasa a 8-a, parca mai ieri terminam liceul, parca mai ieri veneam la Cluj. Imi ziceam pe la 20 21 de ani ca pe la 27 28 o sa ma insor si/sau eventual copii. Mai sunt 2 3 ani pana atunci, dar cum au trecut anii astia, 2 3 o sa fie frectie la picior, si eu tot single o sa fiu. De fapt am fost single intotdeauna de ziua mea, putine au fost datile cand era sa nu fie asa.

Anul asta, sincer, am simtit ceva. Poate e vorba de chemarea paterna pe care o simt destul de des in ultimul an, sau poate e vorba nevoia de o jumatate, dupa atatea esecuri. Am simtit ceva, ceva ce n-am mai simtit pana acum, am simtit acel ceva de care avem nevoie toti. N-a fost pentru mult timp, din cvari motive, dar a fost.

Blocat intr-o cutie, pusa cine stie pe unde. Eram acolo in ea, pana la un moment dat cand cineva a fortat s-o deschida. Nu voiam sa ies. Acel cineva mi-a dat o hartie printr-o crapatura. Am citit-o. Era o poveste cu un el si o ea. N-am bagat-o in seama, dar zilele trecute cand am recitit-o, mi-am dat seama ca descrierea aceluia se potriveste si pentru mine. Nu conteaza asta, cat faptul ca am fost indiferent cand am citit-o prima oara. Povestea nu era completa, si as vrea sa stiu continuarea. Anyway, acel cineva a continuat sa deschida cutia, si a reusit, datorita perseverentei de care a dat dovada. In prima faza, nu am vrut sa ies. Cand a deschis cutia, a fost de asa natura incat am crezut ca mi-a deschis sufletul. A incercat sa ma scoata de acolo cu cateva incercari esuate. Ei bine, m-am decis sa ies singur, voind sa-i multumesc persoanei respective, pentru ca nu oricine incearca sa deschida o cutie in mijlocul neantului, nestiind ce e in ea. In felul asta mi-am dat seama ce fel de persoana e, atunci am simtit acel ceva. Am iesit. Surpriza…Acea persoana nu mai era acolo. Mi-am dat seama ca ma aflu intr-o gara. In departare, vad un TGV care tocmai plecase. Nu i-am distins ruta incotro se indrepta. Am fost incapatanat sa nu ies mai devreme…

Acum stau cu un picior afara si cu unul in cutie. M-am gandit la ce-ar fi putut fi daca ieseam mai devreme, asta face parte din procesul de vindecare. Sunt in faza in care gandesc. Ma intreb daca sa plec in urmatoarea gara si sa ma prinda urmatorul TGV din urma, sau ma intreb daca sa raman sa-l astept aici. Prima varianta e mai riscanta, mi-au placut riscurile si calatoriile intotdeauna. A doua are nevoie de rabdare si profunzime, sunt doua chestii pe care mi le-am dorit mai mult. Greu de ales, dar nu imposibil. Plec in urmatoare gara, sau stau in asta sa astept sa vina urmatorul TGV si sa ma urc in el cu cutie cu tot. Pana cand voi fi urcat in el, indiferent de varianta, poate voi fi altul.

Ma uit la ceasul de la laptop, si vad scris 2014. Din 2004, de cand am luat lumea in pept, s-a schimbat. S-a schimbat lumea, s-a schimbat el, m-am schimbat eu, s-a schimbat ea, s-a schimbat totul. Imi doresc ca de acum incolo sa iau tot ce am invatat, si sa dezvolt asta, incat sa ies castigator…