Mergeam spre statia de autobuz de la munca relaxat si linistit. Vedeam tot felul de masini si oameni trecand pe langa mine, zgomotul urban se amesteca cu gandurile mele. Imi aduc aminte ca trebuie sa cumpar bilet. Ma apropiam de casa de bilete si observ o silueta. O stiam de undeva, ii stiam miscarile, postura, si atunci m-a traznit, ea era; dar nu singura. Un tip o tinea de talie. Eram atat de absorbit sa-mi dau seama de unde o cunosc incat nici nu l-am vazut pe el. Acum se sarutau.
Ma tot gandeam daca sa-i intrerup, macar s-o salut pe ea, dar era prea concentrata asupra lui. Mi-am cumparat bilet, casa de bilete fiind la cinci metri de ei, iar eu ma holbam la ei ca un idiot. Nu m-a recunoscut, asa ca ma mut cativa metri mai incolo, asteptandu-mi autobuzul. Diferite intrebari imi cutreierau mintea “vin cu acelasi autobuz?” se duc cu altul? Care autobuz? pana cand imi zaresc autobuzul. Ca un cetatean civilizat las o doamna mai in varsta sa urce in fata mea, si urc si eu. Ma pun pe un scaun pe la mijlocul autobuzului. Ma intorc sa vad daca au urcat si ei, cautandu-i cu privirea, dar nu-mi dau seama din cauza aglomeratiei. Autobuzul porneste. Stiam ca ea ar putea avea pe cineva, stiam unde ar putea sa coboare, dar nu prea m-a interesat. Ma gandeam ca poate ma vede cand coboara. Ma intorc a doua sa ma uit dupa ei. Nimic.
Imi dau seama ca suntem aproape de statia ei, dau o privire prin tot autobuzul. Paream agitat. Un barbat se uita la mine, agitandu-l si pe el. Busul opreste si ma uit pe geam. Priveam fiecare persoana care cobora. Niciuna n-a fost ea sau el. “Unde au disparut?” Busul porneste. In acel moment mi-am dat seama ca tocmai am incheiat cartea ei. Fiecare sentiment, fiecare amintire, fiecare clipa avuta cu ea, au navalit in capul meu, mintea-mi oprindu-se la un singur moment, acela in care am vazut-o pentru prima oara. Avea parul valvoi, era imbracata mai gros, si o privire de-ti topea inima. M-a urmarit cu flacarile din ochii ei pana cand m-am apropiat de ea s-o salut. “Hello”…
