Investitie

Cand spui investitie, te gandesti ca dai ceva, ca mai tarziu sa-ti aduca profit; faci un stadion si in cativa ani iti recuperezi investitia, ba chiar faci profit de pe urma lui si te bucuri ca ai reusit si ca ai avut success. Cam asa faci si in dragoste, investesti sentimente, pui mult suflet si te astepti la profit; profitul aici inseamna de obicei fericirea alaturi de cel/cea iubita.

Incepi un an nou construind un castel pentru o printesa sa zicem, castelul aratand superb pe hartie, in imaginatia ta, cu curte interioara plina de flori, vie, atmosfera calda, iti vine sa te lasi de viata cotidiana si sa te muti acolo, in pace, doar cu printesa, tu fiind printul. La un moment dat, dupa ce castelul s-a construit dupa cum voiai, astepti profitul, profitul fiind printesa ingrijind castelul alaturi de tine, dar se produce o schimbare, printesa a mai avut grija de alt castel, mai vechi, la care a contribuit mai mult timp, al tau fiind poate mai mic, neincapator; asa ca printesa se hotaraste sa plece. Motivul construirii castelul lipseste, ferestrele se sparg, peretii se crapa, nefiind cineva acolo sa te ajute sa-l reabilitezi; azi rezolvi o crapatura in perete intr-o parte a castelului, in cealalta se crapa alt perete si mai mult, munca ta devenind aproape inutila, si in acelasi timp parca interminabila. Uneltele ce le ai la dispozitie (amintirile) sunt prea putine pentre a tine pasul cu crapaturile. Din exterior, castelul pare rigid, dar cand te apropii, vezi de fapt ca este aproape abandonat.

Intr-o zi, o alta printesa, pe care nu o cunosteai, te contacteaza, si iti spune ca ii place poza castelului, si ca ar dori sa ajute la reabilitarea lui. Negocierea ce urmeaza e cam dura, tu nu vrei sa pierzi castelul, pentru ca l-ai construit cu un scop anume. Iti lipseste motivatia de a face o reabilitare, cand nu era parasit, erai motivat sa-l repari dupa fiecare stricaciune, pentru ca aveai cu cine. Noua printesa asteapta o negociere fata in fata, pentru a te convinge sa ti se alature la reabilitare, si intr-un final te duci la discutie. Acolo, surpriza, nu te asteptai ca printesa sa doreasca sa faca un munte. Ideea iti surade nespus de mult si accepti. Castelul il abandonezi si incepi sa investesti pentru munte; sentimentele parca se creeaza din nimic si parca sunt din ce in ce mai multe. Muntele arata asa de bine, motivatia iti reapare, te ocupi numai de munte, si nu vrei sa te opresti pana nu ajungi in varf, acolo unde vei face o casa pentru tine si printesa ta cea noua. Numai ca printesa cea noua, cea care te-a scos din castel la aer curat de munte, este acum in dubii; dubiile devin din ce in ce mai proeminente. Acum dintr-o data in suflet ti se formeaza o avalansa care matura tot de pe munte, amintiri, momente, sentimente, si vezi cum tot ce ai investit, se duce practic la vale. Dubiile printesei devin certitudini, iar ea pleaca, ultimele stanci de pe munte se prabusesc zgomotos in sufletul tau, iar muntele devine sterp. Din nou motivatia dispare, ea era cea care te punea in miscare sa faci lucruri nefacute, sa planifici alte investiti pentru munte si beneficiul tau.

Acum ai in spate doua mari investitii, care pareau profitabile la inceput, au si fost, dar profitul a fost reinvestit si pana la urma nu te-ai ales cu nimic. Scheletele investitiilor raman, te uiti la ele, dar parca nu poti sa mai faci nimic, si te gandesti oare cu ce ai gresit si ajungi la concluzia ca: “Si in dragoste exista marketing si negociere, pentru ca trebuie sa stii cum sa-ti vinzi produsul”….

0 comentarii:

Post a Comment