Clisee

Au trecut vremurile cand visam ca sunt urmarit de femei grase, agabaritice. Acum visele s-au complicat, s-au expandat. Visez frumos la familie, la o femeie, vise obisnuite pentru oameni, dar eu nu visez la orice femeie, ci visez la femeia aia, ideala. Ideala e sinonim cu perfecta, dar cu totii stim ca perfect exista numai in carti si filme. In realitate e mai greu. Daca femeile ar avea timpul barbatilor, ar conduce lumea. Le tinem ocupate cu machiajul, cu drama. Machiaj fara drama nu se poate, si nici viceversa.

Femeia ideala nu cred ca exista, ci doar aia potrivita. Cum imi dau seama care e aia potrivita? Simplu! Ma uit la toate fostele si incerc sa vad prin ele. Pare greu, dar nu-i dracu' asa negru. Ma uit unde am gresit, unde au gresit, ma uit la calitati, defecte, ma rup de cuvinte, si ma uit la fapte. Acumulez experienta si imi dau seama ce femeie mi s-ar potrivi. Si atunci ma loveste. Vad si astept pana cand o voi intalni. Am intalnit-o. N-am fost sigur ca ea e aia potrivita pana cand n-am vazut-o fata in fata. In acel moment am stiut. Ironia e ca omul e prost, in ciuda inteligentei sale, si isi fute singur existenta, gresind, actionand gresit in momentele cheie. Acum tanjesc dupa ea ca nebunul, dar totul e asa cliseic.

Prefectule, nu stiu cum cacat ai rezistat patru ani de zile cu gandul ca iubirea vietii tale e acolo, departe, si nu poti face nimic in legatura cu asta. Poate ai zice ca ignorance is bliss, dar eu as zice ca ignorance is stalling, e negarea sentimentelor. Chiar crezi ca prin negare, trece? Trece apa pe Somes, aia trece, nu poti nega femeia potrivita. Eu sunt neputincios, nerabdator, super agitat, as face orice pentru ea, dar tot ce spun, tot ce fac, nu ma ajuta cu nimic in incercarea mea de a o aduce inapoi. Totul e inutil, totul e cliseic. Daca eu as conduce-o pana in fata blocului, ar fi obisnuit, daca ar conduce-o altul, ar fi dragut si foarte atent din partea lui, desi amandoi am face acelasi lucru. Vezi, aceleasi lucruri, alta perspectiva. E dureros.

Am vazut-o recent cantand. Nu vocea ei m-a impresionat, ci frumusetea ei cand canta. Naturaletea ei, ochii ei, parul ei ma faceau sa ma gandesc cum naiba am putut s-o dezamagesc. Mi s-a spus ca timpul vindeca toate ranile, dar cicatricile pe care mi le-a lasat, nu le vreau pierdute. Daca nu pot s-o am, mai bine as sta singur. Cum sa-i dau dumul cand ea ma pastreaza rational, si in acelasi timp irational? Cum sa-i dau drumul cand sunt nopti cand ii respir numele in loc de aer???

Jungle

Intotdeauna am crezut ca cea mai cumplita noapte din viata mea va ramane aia in care am ramas inzapezit cu masina in mijlocul campului. Vedeam imaginea mortii in fiecare fulg care ma atingea. Totul era negru. Am reusit sa ies de acolo cumva si nu m-am mai uitat in spate. Am zis ca nimic nu se compara cu frica de moarte pana la un moment dat cand frica de moarte a fost inlocuita de dor. Si aici nu vorbesc de o singura noapte, ci de o multime.

Nopti in care o iubeam, urmate de dimineti pline de ura. Au fost nopti in care o uram, urmate de dimineti in care o iubeam. Nopti de dor improscate cu amintiri care mai de care. Nopti de frustrare si furie nebanuita, dar care nu era manifestata la exterior, ci in interior. Mi se face pielea de gaina cand ma gandesc la noptile astea, si imi dau seama ca frica de moarte e doar o pana in vant. Nimic nu se compara cu o noapte plina de ea

Niciodata nu e destul ceea ce facem, nici pentru noi, nici pentru altii, niciodata nu ne multumim. Face parte din natura umana sa ne plangem ca nimic nu ne ajunge, nici macar o persoana, un suflet nu e de ajuns. Asta pentru ca toti suntem diferiti, avem mai multa de aia, si mai putina de aia. Ati crede ca sunt naiv si idiot sa cred ca e lucru naspa daca as stii ca ea nu-mi mai spune nici macar fostul. O fi aberant, dar doare sa stiu ca am fost doar o furtuna in desertul ei amazonian. Cum spuneam, niciodata indeajuns. 

Cateodata ma gandesc ca sunt inutil pentru ea. Sunt inutil cand ii dau sfaturi de iubire. Tocmai eu ii dau sfaturi de iubire, idiotul ala care n-a fost in stare s-o iubeasca ca lumea! Acum imi dau seama cum cacat am tratat-o. Eu eram cu ochii bulbucati dupa o femeie prea sensibila pentru lumea asta. Lucrul asta e insensibil. Acum imi dau seama cum e sa fii in planul secund. Simt cum mi se crapa sufletul, ca din inima clar nu mai e nimic, cand imi zice de altii, asa cum si ea simtea cand ii ziceam de cealalta. Roata s-a intors.

Am zis ca nu mai scriu despre ea, dar nu pot sa ma abtin. Ea e basmul meu. ea nu e furtuna in desert, ea e jungla mea...

Void

"When my heart made that last cracking noise, I understood and accepted the fact that I'm gonna be completely alone for the rest of my life. It is ok though, after all these years I learned to be my best friend, my partner, my advisor and my confident..."

Everlasting ending

M-am trezit a doua zi dimineata cu un spatiu gol langa mine in pat. Inca il simteam cald de la atingerea ta. Asa au fost si urmatoarele nspe dimineti, si cu toate ca vorbeam cu tine, ma simteam singur, ma simteam in mijlocul unei furtuni pe mare, valuri de sentimente amestecate ma loveau din toate directiile. Ma gandeam la ce viata fara rost si fara viitor am in fata. Nu puteam sa-mi imaginez viata fara tine. Negam totul: "Nu, nu mi s-a intamplat mie asta".

M-am trezit intr-o dimineata fara vorbele tale, nici macar alea scrise. Incepusem sa fiu gelos in tacere pe toti barbatii noi pe care ii cunosteai, crezand ca toti vor sa te duca in patul lor, pentru ca cliseul "toti barbatii se gandesc numai la sex" devine adevarat chiar si pentru un barbat, doar atunci cand e gelos. Te gaseam vinovata pentru toate capetele de acuzare pe care le poate avea iubirea. Eram furios, frustrat. "Sub manie se ascunde durere. Durerea ta. Este normal sa te simti pustiit, gol si abandonat, insa traim intr-o societate care se teme de manie. Mania este putere si poate fi o speranta, dand structura temporara nimicniciei pierderii. Iar la inceput, simti durerea ca si cum te-ai ratacit pe mare: nu ai nicio legatura cu nimic. In momentul in care iti orientezi mania catre ceva sau cineva, brusc ai certitudinea unei structuri – mania ta catre acel ceva/ cineva. Mania devine un pod peste marea netarmuita, o conexiune intre tine si ei". Vorbeam deseori cu mine: "De ce tocmai mie, frate? "

Ma trezeam in multe dimineti intrebandu-ma daca e bine sa vorbim sau nu. Negociam cu tine prietenia dintre noi. Ma coplesise faptul ca erai fericita si fara mine. Prindeam sperante si iluzii ca daca am fi prieteni, am putea sa ne impacam. De data asta vinovatul eram eu, si nu realizam ca de fapt asta era adevarul. Adesea imi aminteam si ma gandeam la pielea ta catifelata, pictata cu tatuajul ala cu care sufletul tau ma intampina: "Bine ai venit!"

M-am trezit intr-o alta dimineata cu niste cuvinte de la tine, care mi-au ramas imprimate pe ganduri. Parca frustrarea era si mai mare, odata ce am realizat ca tu nu mai esti cu mine. Realitatea era crunta, miile de ganduri, visuri, planuri se facusera pulbere. Eram pierdut, alegand sa nu mai vorbesc cu tine, si plangandu-mi de mila. Locul de langa mine, in autobuzul vietii, era gol. Durerea era suportabila, obisnuindu-ma cu ea, deoarece cateodata chiar e bine si frumos sa fiu trist, avand o nevoie covarsitoare sa ma izbesc de pamant atat de puternic, incat sa ma fac praf de stele. "Draga mea, daca Rebreanu avea dreptate, ne vom vedea si in urmatoarele sase vieti!"

Ma trezesc intr-o dimineata mai detasat si mai lucid, facand lucruri noi si intalnind chipuri noi. Voi recunoaste despartirea ca pe o lectie. N-o sa uit niciodata momentele frumoase si nici pe alea mai putin frumoase. O sa ma doara mai putin, si mai tolerabil. Va trebui sa accept faptul ca tu ma vrei ca prieten, iar eu te vreau ca partener de viata. "Exista o diferenta intre resemnare si acceptare. Trebuie sa accepti pierderea, nu doar sa o suporti in mod tacut, linistit."

Red and green

Linistit, sedea in fotoliul lui, citind. Domn Prefect scrisese ceva interesant si trebuia sa citeasca. Din cand in cand sorbea si din vinul rosu demisec primit cadou acum o saptamana la deschiderea celui de-al doisprezecelea hotel din tara. Isi aprinsese si un J mic, ca doar era un amurg superb de vara timpurie. Absorbit de ceea ce citea, s-a speriat cand telefonul a inceput sa sune.

-Da! Raspunse el.

-Domnule R.T.I., avem o problema. 

-Ce problema? rastindu-se la interlocutor.

-Hotelul a ramas in bezna in urma unui scurtcircuit. Spuse cu o voce tremuranda persoana de la celalalt capat al firului.

-Ceeeeeeee? In 15 minute sunt acolo, si daca in hol nu-l gasesc pe electrician si pe reprezentatul constructorului, te ard pe rug ca pe Ioana D'Arc!!! Ai inteles???

-Am inteles!

Isi arunca in graba pe el o camasa, niste pantaloni; isi puse pantofii si iesi din casa. Deschise garajul, urca in masina si demara in tromba. In 5 minute ajunsese la hotel. Intr-adevar, nicio lumina aprinsa, arata de parca era parasit. Intra in hol, la receptie. Forfota mare, agitatie, toata lumea vorbea. Singura sursa de lumina era blitzul telefoanelor. Dadu peste Domn Prefect:

-Ba, ce hotel misto ai deschis, fara lumini dupa o saptamana. Imi place pentru ca suna a inceput de film horror. Imediat o sa incepi sa gasesti cadavre prin camere. 

-Taci dreacu'. Imediat o sa rezolv treaba asta. Apropos, superba postare, ba. Auzi la tine "Peronul garii, poate cel mai subestimat loc romantic." M-a uns pe suflet aia.

Iesi din hol si intra in Reception Room. Acolo gasi adjunctul, adica persoana cu care vorbise la telefon, si reprezentantul constructorului.

-Unde-i electrcianul?

-Imediat ajunge, domnule. 

-Vezi ca daca nu ajunge in 3 minute, rugul e pregatit in portbagaj. Domnule reprezentant, spuneti-mi ce s-a intamplat mai exact. 

-Ploaia de aseara a inundat un aer conditionat chiar de langa panoul electric. S-a scurs ceva apa si din motive de siguranta panoul, automat, a intrerupt alimentarea cu curent. Noi am curatat apa si aerul conditionat si acum asteptam electricianul sa vina sa reporneasca panoul.

-1 minut mai ai, si aduc rugul, se adresa adjunctului.

Prin cap ii zburau tot felul de ganduri. Ce scuze sa zica oamenilor si cum sa-i dezpagubeasca pentru timpul pierdut. Abia astepta sa se ia de electrician. De obicei, electricianul este un barbat, cu burta, trecut de 50 de ani, carunt sau aproape carunt, cu barba si mustata de tigan stilat, imbracat cu o salopeta.

-Am sosit, spuse o voce ce tocmai intrase in incapere. Se uita lung si urat la ea: "Cine naiba e fetiscana asta de 16 ani si unde pula mea e grasanul ala?" gandi el.

-Domnisoara, aici avem treburi de rezolvat, va rog sa stati in hol pana remediem situatia.

-Eu sunt electricianul. 

Era o femeie de aproape de 1,60, roscata, supla, si cu niste ochi verzi ce-i putea vede pe intuneric. Toti trei au ramas muti cand au auzit cine este. 

-Sunt manageul acetui hotel si vreau sa fie rezolvata treaba asta imediat. Am clienti care devin nervosi curand, spuse el pe o voce rastita si groasa.

-In primul rand, domnule manager, vreau sa nu mai tipati la mine, ca aud foarte bine ce spuneti. In al doilea rand, sunt singurul electrician care se descurca cu un panou ca al dumneavoastra si repornirea lui dureza un minut, deci ciocul mic, si in al treilea rand, unde este panoul?

El incepuse sa se inroseasca la fata dupa cuvintele pe care le auzise. Nimeni nu-l pusese la punct in halul ala de prea mult timp. Dupa cateva momente de tacere mormantala, adjunctul o lua pe domnisoara de mana si pornise spre camera panoului. Privirea managerului, o urmarea inflacarat.

Nu trecura 5 mintue, ca hotelul se lumina din nou. Domm Prefect se apropiase:

-Nu te-a mai pus cineva in halul ala la punct, de la mine incoace!

-Taci, si du-te si finiseaza-ti postarea. Si ghici ce?

-Ce?

-Mi-a placut enorm cum m-a pus la punct!!

-Ha, ha, jerk!!

-Bitch!!!

Fuck you

E o seara obisnuita pentru mine. Stau cu laptopul in brate si lenevesc. Scroll, scroll. Unde naibii mi-e cana? Ah uite-o. Fierbinte ca sufletul meu, ca privirea mea. Asa a spus el. Iar mi-a intrat in minte. Tot ce fac sau vad imi aduce aminte de el. De cand i-am vazut ochii aia azurii, ma bantuie. Sunt o bleaga. Acum, serios!!! Imi aduc aminte prima oara cand l-am vazut fata in fata. Stateam in frig si asteptam. Abia asteptam sa-l vad si sa-l aud in direct langa mine, dupa cate am vorbit la telefon si net. Se apropia tantos ca un cocos zburlit, iar primul lui cuvant a fost "Bau". Cine dracu' spune "Bau" prima oara cand se intalneste cu o femeie? Da, un copil. Dar stiu ca era emotionat, desi nu voia s-o arate, era emotionat ca ma vede. Asa e el cand e emotionat, tinde sa fie copilandru. Intr-un fel, salutul lui a fost diferit. Nu m-a deranjat absolut deloc. A fost dragut, m-am si incalzit stand langa el in bar. 

Las laptopul si pun niste muzica in casti. Ma ridic din pat si deschid geamul. Cer instelat si luna plina. Lumina difuza a lunii cade pasnic pe niste forme. Cu siguranta, daca ar fi aici, mi-ar spune ce munti sunt aia. Sunt asa de maiestuosi! Sincer nu-mi pasa. Nu-i aici. I-am zis sa nu se ataseze de mine, sa-l ia dracu'! De ce nu pot scapa de el?? Mi-am dat seama din prima ca el nu-i unul din aia normali, dar nici eu nu-s usa de biserica. Adica eu iau la pertu diavolul si mi-e frica de-o flacara? Ciudat. E un inger fara aripi, iar eu un demon fara coarne.

Vaccin

Aveam 17 ani la vremea aia. Eram la liceu. Ne durea in pula de tot. Liceul la care am fost era de baieti, prea putine fete. In clasa mea eram 27 de crai, unul mai rasarit ca celalalt. Ni se spunea clasa de elita. Noi eram, de fapt, elita belelelor.

Intr-o zi cu Soare, dirigintele ne aduna si ne spune ca trebuie sa facem un vaccin, si cum liceul nostru nu era dotat cu un cabinet medical demn de vaccinul ala, ni s-a spus ca mergem in alta parte, la alt liceu. Eram idiot de entuziasmati ca putem pleca de la ore. Orice zi fara ore, pentru noi era prilej de distractie. In oras, liceul nostru era etichetat ca fiind plin de badarani, tarani si scursuri ale societatii. Noi stiam, dar ne durea tot acolo si de asta. Inainte sa plecam, aflam si unde mergem. Era un liceu din top 5 din oras. Exclamatii gen: "wow, da ba, super, misto acolo" erau auzite de la fiecare. Era clar ca unii nu fusesera acolo nicioadata si se comportau ca niste armasari in calduri. Eu, unul, stiam. Facusem anii trecuti, lectii de box la liceul respectiv.

Ajungem la destinatie si intram in curte. Liniste. Se studia. Trag o geana la sala de sport unde facusem box. Era situata la vreo 20 de metri de cladirea liceului. Sala de sport cu podea verde, cocheta, imi amintea ce pumni imi luam in mufa la antrenamente. Noi eram mirati de faptul ca nu era nimeni afara, chiar si in timpul orelor, pentru ca eram obisnuiti sa fie cel putin 10 persoane in curtea noastra. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa jucam fotbal pe terenul de sport. Nu era minge, era un pet de 2 litri gol. Bineinteles ca se facea zgomot in linistea aia infernala. Apare si dirigintele si ne pune la punct aranjandu-ne. Cica urma sa iasa astia in pauza. "Vom intra in cabinet in ordine alfabetica". fiind printre ultimii, nu prea mi-a pasat. Un sunet de cioara fara gat pe moarte ne asurzeste urechile. "Ce cacat de sonerie au si astia aici". Nu trece mult timp si din cladire iese primul alien. Imbracat la costum, aranjat. Dupa el in sir indian, ieseau soarecii de biblioteca de parca scapasera  de la zoo. Se uitau urat la noi, noi ne uitam urat la ei, concurs de holbat. Ies din multimea noastra, si ma duc la o plimbare prin curte, stiind ca mai este ceva timp pana cand voi fi strigat. Observam ceva straniu. Era cineva care nu se holba la mine de parca am venit sa-i dau foc la casa ca in filmele cu Genghis Khan. Ci pur si simplu se uita la mine. Avea parul saten, prins intr-o coada mica, probabil ochii verzi-caprui, o silueta slabuta, exact ca la 16 ani. Am banuit ca are atata, pentru ca pe sacoul ei scria clasa a 10-a. Ma fastaceam, pentru ca avea privirea calda. Sincer imi placea, si din cand in cand mai aruncam si eu cate o ocheada spre ea. Cand ni se intalneau privirile, ma topeam. Mi se striga numele. Mi l-a auzit si a inceput sa zambeasca. La cum imi batea inima, si la cat sange pompa, cred ca asistenta imi gasea o vena si in unghie. Trec pe langa ea cu capul in pamant. Am vazut-o cu coada ochiului cum zambea. Ceva sublim.

Am terminat cu vaccinul si in timp ce coboram scarile ma speriu iar de cioara fara gat. Am accelerat pasul si am reusit sa ies afara. O cautam cu privirea. Nu mai era. Disparusera cand voiam sa-i zambesc si eu. In 2 minute nu mai era niciun indian in costum in curtea liceului. Se lasa linistea iar, se auzeau doar masinile din strada. Am iesit toti pe poarta, iar eu m-am oprit un moment la gard sa ma uit inca o data inspre locul unde am vazut-o.

Dupa vreo 6 ani, ma uitam la niste poze pe profilul unei prietene. Ma opresc la una in care ea era acompaniata de inca o fata. Stiam privirea aia de undeva. M-au luat toate transpiratiile cand mi-am adus aminte de unde stiam privirea. In poza avea parul vopsit la varfuri cu verde, de data asta nu era asa aranjat. Ochii imi sclipeau ca cepele de parca descoperisem Atlantida in ochii ei. Privirea-i nu mai era calda, era fierbinte. Si acelasi zambet scurt, cu liniile buzelor usor ridicate. Incepuse sa-mi bata inima ca in ziua aia. M-am uitat sa vad daca e taguita ca sa-i aflu numele. Un zambet malefic de dracusor indragostit mi-a cuprins fata: "Haha, acum iti stiu si eu numele!!! Trebuie sa te cunosc!"...

Future memories

Stateau pe fotolii si ascultau chicotelile, rasetele si vocile care veneau din camera alaturata. Era o seara linistita de sfarsit de saptamana in care s-au intalnit sa se relaxeze cu familiile lor. Sorbeau din cand in cand din paharele lor cu whiskey, uitandu-se unul la altul.

-Mai tii minte, ba, faza cand am dat gata o sticla de-asta de unul singur? sparse unul din ei linistea.

-Bineinteles. Mi-ai spus-o de atatea ori incat la 80 de ani o sa cred ca am fost acolo, uitand de fapt ca nu am fost.

-Mda. Ar fi o poveste buna de zis nepotilor ca poveste de noapte buna.

-Nu vreau sa-mi traumatizez nepotii cu faptul ca cea mai idioata cunostiinta a fost luata cu salvarea de la un examen. Restanta, scuza-ma. Dar de ce intrebi?

-Pentru ca ma gandeam.

-La ce? La cate miligrame de potasiu au bagat in tine ca sa-ti revii?

-Ha ha ha. Taci dracu'. Si nu. Ma gandeam la cat de idiot si la cat de nechibzuit eram. Cred ca dupa faza aia totul in viata mea a inceput sa se miste. 

-Si dupa un an m-am alaturat si eu sa contribui la miscarea asta de placi tectonice sentimentale si materiale.

-Probabil ai dreptate. Si din punct de vedere sentimental, si profesional si material. Amandurora au inceput sa ni se miste placile tectonice dupa ce mi te-ai alaturat.

-Intr-un fel iti sunt recunoscator ca m-ai primit, desi stii ca rare sunt momentele cand iti sunt recunoscator pentru ceva.

-Stiu. Cu placere, bitch. reciproca e valabila. 

-Jerk.

-Imi aduc aminte de perioada aia de parca ar fi fost ieri. Femei, facultate, distractie, nepasare, iar mintea  mi se blocheaza doar la un singur lucru.

-Mhm..

-De fapt la cineva.

-Parca n-ai mai vazut-o de 20 de ani.

-Am mai vazut-o. Sporadic. Acelasi par valvoi si parca nearanjat il are si acum. Aceeasi privire inflacarata. Aceeasi silueta ca in prima zi cand am vazut-o intr-o iarna.

-...

-Nu te uita asa la mine de parca iti vorbesc pakistaneza. Imi iubesc sotia si copii mai mult decat orice pe planeta asta, dar femeia aia avea ceva. Ma simteam de parca am fost un somnabul toata viata, si brusc ma trezisem, cand am vazut-o. Desigur ca a trebuit sa fiu nechibzuit, idiot si arogant, ca sa stric toata treaba. Cred ca e fericita, adica vreau sa cred chestia asta.

-Stiu povestea. De data asta eram cu tine, direct sau indirect. Am avut si eu una de-asta. Vorbim de ea cand veniti voi la noi.

-Uita-te la noi acum, spune sorbind din pahar. Amandoi cu sotie, copii, fericiti, puternici. Suntem asa pentru ca am invatat din perioada aia. Ne-am descoperit luciditatea si logica, iubirea. Ma bucur ca am reusit ceva amandoi, spuse asta ridicand paharul, si ciocnind amandoi.

-Pai si femeia asta. Te gandesti des la ea?

-Every fucking day, frate...

Closed

Mergeam spre statia de autobuz de la munca relaxat si linistit. Vedeam tot felul de masini si oameni trecand pe langa mine, zgomotul urban se amesteca cu gandurile mele. Imi aduc aminte ca trebuie sa cumpar bilet. Ma apropiam de casa de bilete si observ o silueta. O stiam de undeva, ii stiam miscarile, postura, si atunci m-a traznit, ea era; dar nu singura. Un tip o tinea de talie. Eram atat de absorbit sa-mi dau seama de unde o cunosc incat nici nu l-am vazut pe el. Acum se sarutau.
 

Ma tot gandeam daca sa-i intrerup, macar s-o salut pe ea, dar era prea concentrata asupra lui. Mi-am cumparat bilet, casa de bilete fiind la cinci metri de ei, iar eu ma holbam la ei ca un idiot. Nu m-a recunoscut, asa ca ma mut cativa metri mai incolo, asteptandu-mi autobuzul. Diferite intrebari imi cutreierau mintea “vin cu acelasi autobuz?” se duc cu altul? Care autobuz? pana cand imi zaresc autobuzul. Ca un cetatean civilizat las o doamna mai in varsta sa urce in fata mea, si urc si eu. Ma pun pe un scaun pe la mijlocul autobuzului. Ma intorc sa vad daca au urcat si ei, cautandu-i cu privirea, dar nu-mi dau seama din cauza aglomeratiei. Autobuzul porneste. Stiam ca ea ar putea avea pe cineva, stiam unde ar putea sa coboare, dar nu prea m-a interesat. Ma gandeam ca poate ma vede cand coboara. Ma intorc a doua sa ma uit dupa ei. Nimic.
 

Imi dau seama ca suntem aproape de statia ei, dau o privire prin tot autobuzul. Paream agitat. Un barbat se uita la mine, agitandu-l si pe el. Busul opreste si ma uit pe geam. Priveam fiecare persoana care cobora. Niciuna n-a fost ea sau el. “Unde au disparut?” Busul porneste. In acel moment mi-am dat seama ca tocmai am incheiat cartea ei. Fiecare sentiment, fiecare amintire, fiecare clipa avuta cu ea, au navalit in capul meu, mintea-mi oprindu-se la un singur moment, acela in care am vazut-o pentru prima oara. Avea parul valvoi, era imbracata mai gros, si o privire de-ti topea inima. M-a urmarit cu flacarile din ochii ei pana cand m-am apropiat de ea s-o salut. “Hello”…