Atunci, la inceput, au fost ochii
lui. Ma gandeam des la ei, pana intr-o zi cand l-am contactat. Trebuia sa-l
cunosc. A fost cea mai buna decizie, dar eram sceptica referitor la reactia lui.
Surprinzator, a reactionat exemplar, fiind o persoana foarte deschisa si
comunicativa. In doua saptamani mi-a intrat sub piele si m-am indragostit. Avea
o afinitate pentru jocuri ale mintii, mai ales alea de seductie. Eu una nu ma
dau in vant dupa ele, dar am intrat in jocurile lui. Il doream mai mult cu
fiecare zi care trecea, voiam sa-l vad. Nu stiu daca mi-a observat emotivitatea,
dar stia sa mi-o induca de fiecare data. Avea o anume balanta intre aroganta si
impulsivitate. In aparenta stia sa le echilibreze. Aroganta ii servea ca scut,
iar impulsivitatea ca sabie. Ceea ce nu mi-am dat seama e cum a reusit sa se
joace cu mintea mea, desi mintea lui era la altcineva. Poate mintea lui nu era
la altcineva, ci la mine, dar asta nu mi-a recunoscut-o niciodata. Cum spuneam,
arogant pana in maduva oaselor. Aroganta ii servea ca scut, iar dupa un timp
mi-am dat seama si pentru ce. Nesiguranta. Trecutul lui era negru. Am avut
cateva discutii in contradictoriu despre asta. Nu ma lasa sa-l ajut cu nimic.
Mi-a transmis si mie din nesiguranta lui. Ma gandeam si ma razgandeam in
privinta noastra. M-am dus la el, si am lasat mingea in terenul lui…
Acum, e el. Ma gandesc la el non
stop, si el face la fel. Se vede in ochii aia bulbucati si albastri. Din cand
in cand isi pune ochelarii si ii creaza o imagine aparte. Pare desprins din
filme, un actor desavarsit. Dar tot arogant. Cred e singura chestie pe care nu
pot sa i-o imblanzesc. Inca avem de lucru cu impulsivitatea, dar suntem pe
calea cea buna cu rezolvarea ei, sau macar diminuarea ei. Se gandeste de doua
ori inainte sa spuna sau sa faca ceva, si nu da verdictul pana nu-mi aude
parerea despre orice ar fi. Are nevoie de mine, de vocea mea. Sunt ingerul lui
pazitor. Asta ma face sa fiu implinita si fericita. Fiecare situatie o abordam
impreuna. El cu inteligenta fizica si mentala, eu cu inteligenta emotionala si spirituala.
Razbim impreuna, dar asta nu ne face perfecti, nici nu vrem sa fim. Nesiguranta
n-a disparut, nici la el, nici la mine, dar reusim s-o stapanim. Ne sprijinim
unul pe altul, e puternic si manipulativ, sunt puternica si matura, suntem
puternici si invincibili. Iubirea noastra e si mai completa cu cele doua
sufletele din preajmea noastra. Odata cu venirea lor pe lume, ne-am schimbat
amandoi, mai ales el. A decis sa inchida trecutul intr-o pivnita la care numai
el are cheie. Cand il vad ducandu-se acolo, mi se rupe sufletul, il trag
inapoi, si cand il vad viu si nevatamat, plang…plang de fericire. Il iubesc mai
mult decat orice, si cu toate ca inimile noastre nu bat in acelasi fel, dar sigur
bat in aceeasi directie…
