The morning after...

Camera se lumineaza din ce in ce mai mult. Geamurile aburinde isi recapata claritatea odata cu intalnirea cu razele Soarelui. El isi trimite fasiile invizibile de caldura ca niste porumbei voiajori pentru a anunta caderea noptii. Luna, zeita noptii. insuficient de inflacarata pentru a lupta cu razele mai stralucitorului sau frate, se zareste din ce in ce mai putin, parca voind cu orice pret sa prelungeasca noaptea ce a trecut, fiind martora la dovada ca dragostea este cel mai puternic sentiment.
 

Doua pahare aproape goale stau pe o masa asezata in mijlocul camerei, cu doua scaune la un capat si la altul. Sunt aproape goale pentru ca inca mai au pe fundul lor licoarea rosie a lui Ovidiu. In camera se simte o usoara mireasma de trandafir, vine de la lumanarile micute asezate in fiecare colt al mesei, dar si al camerei; mai sunt cateva pe birou si pe capetele patului. Pe unul din ele, este o lumanare care inca mai fumega, semn ca nu demult s-a stins pentru a face loc miresmei diminetii.
 

Adăugaţi o legendă

Soarele urca pe bolta cereasca, razele lui ating cu mai multa caldura si putere tot ce intalnesc in cale. Pasarile ciripesc, se bucura de venirea diminetii. Aceleasi raze mistuiesc camera pana ajung sa atinga patul, iar apoi fetele lor, mai intai a ei si dupa a lui. El statea lipit cu pieptul de spatele ei, bratul stang o acoperea pe ea ca un scut, gata sa infrunte orice primejdie, in timp bratul drept era sub capul ei, ca o perna care emana caldura permanent. Deschide un ochi, o strange in brate usor pe iubita lui, zambind cand vede toate faptele aducatoare de dimineata. Ea se foieste cand ii simte bratul acoperind-o. Se intoarce incet inspre el si il vede zambind. Zambetul ei din acel moment devine cel mai frumos lucru care l-a vazut el vreodata.  Se duce incetisor spre urechea ei si ii sopteste: “Buna dimineata, iubita mea. Te iubesc!!” Ea se intoarce cu fata inspre el, bratul ei drept ducandu-se pe spatele lui, tragandu-l usor, sarutandu-l, dupa care spunandu-i: “Buna dimineata. Si eu te iubesc, dragul meu!!” Amandoi zambesc copilareste, iar buzele lor infocate se ating din nou, de data asta cu mai mult patos; bratul lui drept o cuprinde in totalitate, facand-o prizoniera buzelor lui….Pielea ei catifelata e dezmierdata de mainile si degetele lui atente….Saruturile lor sunt cele mai dulci modalitati de relaxare intr-o dimineata atat de incantatoare…
 

Ambianta sclipitoare si erotismul intens fac lucrurile sa decurga exact cum decurgeau cand doar Luna plina si lumanarile arzatoare erau martore la dragostea neconditionata care era numai a lor….

Muse

Muza… Esentiala pentru fiecare artist, greu o gaseste, usor o pierde. Este o zeita, o sirena care inspira artistul prin simpla prezenta, prin caracter, prin frumusete si prin erotismul debordant. Orice artist  gaseste o muza in mama sa, sotia sa, iubita sa, prietena sa…Dupa cum se observa muza nu poate fi decat o femeie, o femeie ideala, o femeie perfecta, plina de senzualitate; este idealul artistic intruchipat de o forma feminina, dar poate fi  si o femeie inexistenta, niciodata intalnita.

Nevoia de muza vine din lupta surda a artistului pentru un trup-suflet de femeie frumoasa, el nu poate face minuni in arta fara ea, MUZA lui. Simpla prezenta a ei ii induce artistului o stare, si ii scoate talentul innascut din cele mai adanci locuri ale mintii. Stilul lui inconfundabil e slefuit de fiecare zambet, de fiecare clipire a ochiilor ei, de insusi ochii ei, de miscarile taliei, de formele ei provocatoare; artistul lasandu-se influentat, depasind orice limita, orice imaginatie cu arta lui, emanand caldura si scantei. Un artist nu poate evolua in arta fara pasiunea insuflata de catre muza, ea transmitandu-i dragostea eterna prin fiecare vena.

Combinatia dintre geniul lui si frumusetea ei e “mortala” pentru arta, “furia” lor poate naste creatii artistice care vor domina si influenta arta mult timp. Artistul isi priveste inspiratia vie, asculta vorbele-i dulci si calde, ii observa fiecare gest, ii vede aura luminata, pe care nimeni altcineva n-o vede. Artistul isi vede muza intr-un parc, sub umbra copacilor, printre crengile lor curg raze usor pe privirea ei delicata, accelerandu-i bataile inimii.

Stau, o privesc cum rade, cum zambeste, o privesc cand clipeste, cand vorbeste, cand doarme, pe ea, MUZA MEA

Totul sau nimic

Hmmmmm, sunt doua cuvinte puternice, diametral opuse, dar pot insemna acelasi lucru. Ciudat, stiu, dar asta e adevarul. Am disecat cuvintele astea, pot sa insemne o multime de lucruri, depinde de persoana; suntem capabili sa punem multe masti acestor cuvinte.
 
De exemplu, totul, l-am putea asimila cu perfectiunea, dar cum perfectiunea este ceva ambiguu, asa si totul devine ambiguu, de fapt irealizabil. Pentru unii totul inseamna, bani, fericirea cumparata de bani (o fericire falsa), jobul perfect, familie....ne oprim pentru ca asta ar insemna perfectiunea, dar niciodata n-o sa ai totul, intotdeauna e ceva care lipseste, indiferent ce este, e acel ceva ce crapa perfectiunea. Altii au totul intr-o alta persoana, persoana asta ii poate darui totul, totul insemnand micile detalii, un biletel lipit pe laptop cu un mesaj frumos, o floare, un sarut, o imbratisare, iubire cu toate ramurile ei intinse. Pentru persoanele asta nu mai conteaza banii; sunt putine, dar bune persoanele astea.
 
Nimic, nulitate….la prima vedere asta ar insemna nimic, e varianta pesimista, pentru ca a avea nimic, a simti nimic, e totul pentru a incepe. Nmic pentru unii inseamna sa nu aiba job, familie, bani, fericire, iar asta ar fi tot ce ar avea; nimic inseamna sa n-ai astea, dar poti avea o persoana, care te ajuta, iar asta inseamna sa ai tot. Adevarat este si ca nimic inseamna sa nu ai nimic, iar tot ce ai e speranta.
 
Totul se rezuma la nimic? Sau nimic se rezuma la tot? Inca o data ciudat, cateodata totul este nimic, iar nimic este totul, unii vor totul, iat altii se multumesc cu nimic…. Ce alegem? Greu…..
 
Sarbatori Fericite in continuare!!!!

Clujication

A trecut ceva timp de cand nu mi-am mai pus amprentele literare pe aici. Mi-a fost dor de scris, era ceva in aer care imi spunea ca am uitat sa fac ceva, si asa here I am. Situatile neprevazute, banchetul, ultima stresiune din timpul facultatii, licenta, venirea verii, venirea toamnei, inceperea noului an universitar, sunt doar cateva evenimente importante care s-au petrecut de cand n-am mai postat.
Am pomenit de ultima stresiune din timpul facultatii, banchet si licenta, aceste evenimente fiind dovada ca am “terminat” cu facultatea. Pe 16 iulie s-au facut trei ani de cand paseam pe meleagurile clujene, trei ani de cand luam primul contact cu un oras nou, unde urma sa locuiesc, trei ani de cand gust din fructul dulce-amarui al studentiei. Venind aici cu multe vise, unele spulberate ca niste miraje desertice, consideram si inca consider locul un asa zis “taram al fagaduintei” cu specific romanesc; speram intr-o schimbare in viata, care pana la urma s-a produs, cu numeroase twists and turns. Urcand pe Cetatuia Clujului, putini vad, inclusiv eu, mistuind si plutind deasupra orasului de la un capat la altul, vise care pana la urma devin acele miraje de care vorbeam, dar sunt si vise care raman vii, in care poti sa crezi pana la capat. Sincer, eu nu ma vedeam atunci in situatia de acum, pentru nici nu ma gandesc chiar asa de departe in viitor.
Clujul este personificat mai ales ca un boss, care dicteaza toate pietele: muncii, alimentare, nealimentare, pentru ca spui cateodata, in diferite situatii: “Suntem in Cluj!” si atunci iti dai seama ca orasul te controleaza, te ghideaza in luarea unor decizii. Fiecare care a venit la Cluj, a venit sa-si caute drumul, aici fiind o statie importanta in viata; fie ca a ales sa mearga pe drumul de tara, cu gropi; fie ca a ales sa mearga pe E60 inspre Oradea; fie ca a ales sa ramana aici, aflandu-si destinatia. Orasul asta te maturizeaza, bagandu-te in sperieti, scotandu-te de acolo, bagandu-te la loc, cum fac preotii la botez cu copilul, il baga in apa atat cat sa nu se inece. Multi si-au gasit perechea, multi inca o mai cauta, dar cert e ca poti sa ai ce iti doresti, daca stii ce sa alegi. Aici iti faci prieteni, dusmani, un rost, multi nici nu ajung aici, se bazeaza pe niste clisee de cacat gen: “Stau acasa cu parintii!”
Unii ar spune ca orasul asta te schimba, dar de fapt te schimbi tu, tu iei decizile pe cont propriu, bazate pe experienta in Cluj. Sa nu credeti ca numai Clujul e asa, toate orasele mari cu studenti sunt asa. La urma urmei, vii intr-un loc nou lasand amprente pe unde ai fost si imi amintesc de chestia asta de parca ar fi fost ieri...

Let's Clujicate!!

Jumatatea mai buna si mai frumoasa a barbatului

Fiind o postare aniversara a blogului, care pe deasupra este speciala, blogul face 3 ani de activitate luna asta, am decis sa scriu ceva ce n-am abordat pana acum, ceva mai altfel, nu multi se incumeta sa scrie; am scris pentru ca peste o saptamana si ceva este o zi speciala si anume 8 martie, Ziua Femeii, Ziua Mamei, o zi dedicata lor, de aici rezulta si postarea mea.

Exista multe definitii ale femeii, date de misogini, de tati, de soti, de frati etc. Toate combinate sunt definitia femeii, niciuna singular nu se regaseste la toate, altfel n-ar mai fi femei.

Primul contact care il avem cu o femeie este in vremea copilariei, atunci cand ne invata, ne asculta, ne cearta si ne impaca. Cand am fost mici, mama ne ajuta la teme, foarte rar tata, cand aveam o problema, mama era prima la care apelam, cand tata ne certa, mergeam la mama, cand mama ne certa, mergeam la bunica, impacarea tot de la mama venea indiferent ca gresisem cu ceva sau nu. Pana la urma toti am fost nascuti de o femeie, poate de acolo acest imbold instinctiv de a merge la o femeie indiferent de situatie.

In adolecenta si maturitate, odata cu scoala, liceul, facultatea, munca, casatoria, incepem sa cunoastem si mai multe femei, de tot felul, incepem sa ne aratam barbatia si orgoliul, de aici si neintelegerile, diferentele dintre un barbat si o femeie, aici apare misoginismul, nu exista barbat care sa nu se fi gandit ca a gresit in fata unei femei, unii sunt prea orgoliosi sa recunoasca. In perioada asta a vietii, am observat ca mamele nu se baga in relatiile baietiilor, nici acum nu stiu de ce, de multe ori mi-am pus intrebarea asta si am intrebat in stanga si dreapta, niciun raspuns concret, pe cand tatii se baga in relatiile fetelor, poate aici e diferenta dintre barbat si femeie. Avansand in varsta, apare maturizarea si incepem sa lasam orgoliul, apare si familia, ne dam seama ca femeia e acolo indiferent de situatie, incercarea noastra de a intelege femeile se va sorti intotdeauna cu un esec, deoarece poate este cel mai bine pastrat secret din univers, alt fapt care ne arata diferenta dintre noi si ele. Faptul asta are farmecul lui si daca am incerca sa-l distrugem, ne-am blaza.

Ajungem la batranete, in care femeile au multiple preocupari, cea de mama, de bunica, nu zic si noi avem la fel, dar nu ne aratam interesul ca ele. De cate ori n-ati vazut-o pe bunica voastra mai energica decat bunicul??? Este mai interesata de sanatatea tuturor, incearca sa fie de ajutor, oriunde poate, in ciuda varstei, impartaseste din experiente, da sfaturi mai ceva ca un psiholog, multitasking human being.

Dupa cum ati observat, femeia se afla in fiecare anotimp al vietii noastre, e consolarea noastra in toate nenorocirile, uneori devine victima pentru ca noi nu gandim in acel moment. Femeia reprezinta sexul frumos, are o frumusete interioara si exterioara demne de ajutorul care ni-l ofera, cand vedem o femeie frumoasa tinandu-si copilul in brate, ne trece si durerea de masea si alte probleme, poate fi considerata dadaca noastra in copilarie, partenerul de viata din timpul maturitatii si sprijinul din timpul batranetii; ea fiind menita sa fie iubita, nu inteleasa.

Ca sa inchei cum se cuvine va dau un citat care mie personal imi place foarte mult: “Toate femeile sunt frumoase intr-un fel sau altul, intotdeauna e ceva in legatura cu fiecare dintre voi, un zambet, o privire, o forma, un secret”….

A mia oara

E a mia oara cand realizezi ca esti un prost.
E a mia oara cand cineva iti spune ca esti un prost cu cuvinte frumoase sau cuvinte urate.
E a mia oara cand gasesti scuze penibile pentru faptul ca esti un prost.
E a mia oara cand te trezesti de dimineata si iti bagi pula in tot ce ti-ai propus cu o seara inainte.
E a mia oara cand stii ca ai de facut ceva si tot n-o faci ca ti se pare de cacat.
E a mia oara cand vezi ca viata fute mai bine decat un barbat desi e la genul feminin.
E a mia oara cand timpul trece pe langa tine si tu tot in groapa aia cu cacat ramai.
E a mia oara cand vrei sa futi un pumn in tot ce nu misca.
E a mia oara cand te simti vinovat ca esti constient de prostia ta, dar tot constient te-ai futut.
E a mia oara cand zici ca esti un luptator dar cand colo e doar o autosugestie.
E a mia oara cand te simti ca un boschetar jegos intr-un cartier rezidential.
E a mia oara cand te lauzi ca esti un actor bun, desi toti spun ca esti un actor prost.
E a mia oara cand pentru laudat esti luat la pumni.
E a mia oara cand vezi ca e cineva care vrea sa te ajute, dar esti prea prost sa ceri ajutor.
E a mia oara cand dai vina pe alti pentru ca esti prea prost sa te uiti in oglinda.
E a mia oara cand stii ca esti doar o ceapa degerata pentru planeta asta.
E a mia oara cand iti pierzi noptile judecandu-ti prostia. 
E a mia oara cand vrei sa renunti la tot, desi facand asta nu renunti si la prostie.
Oare va fi a mia oara cand citesti astea si tot nu intelegi nimic???

Un gand...

    Stau intins pe patura, cu puloverul sub cap facut ca o perna. In jurul meu intuneric, bezna, un miros intens de brad combinat cu mirosul ierbii si mirosul florilor salbatice imi alinta nasul. Privesc in sus, lumina lunii cade lin pe fiecare fir de iarba, vantul adie usor, auzind numai fosnetul frunzelor, bolta cereasca e ca un lac plin de licurici care fac intrecere care straluceste mai tare. Totul e inconjurat de o liniste asurzitoare care imi patrunde in urechi producand un fior care imi ajunge pana in varful degetelor de la picioare.
    Inchizand ochii, prin minte imi zboara gandurile ca intr-o miscare browniana, in toate directiile, din toate directiile, oprindu-ma la unul singur. Intind mana stanga pe langa corp, o las moale. Dinspre umar coboara o atingere continua, delicata strabatand toata mana, oprinduse in palma. Degetele se inclesteaza cu ale ei formand o stransoare usoara. Ma intorc pe partea stanga, pun mana dreapta pe spatele ei, o trag usor spre mine. Gura-i scanteietoare, buzele-i calde si moi atingandu-se de ale mele, simtind parca patura incepe sa leviteze. In acea bezna se zaresc ochii ei care de departe sunt cei mai stralucitori licurici din lac.
    Deschid ochii, ma ridic si observ ca totul a fost doar un gand, un gand malefic de frumos la care m-as gandi in fiecare zi….

Intr-o noapte cu bere si zane..

Autocarul se zdruncina din toate cuiele, calcase intr-o groapa, deschid incet un ochi, vad praf afara, semn ca ajunsesem pe un drum de tara. Ma uit la telefon, primisem un mesaj de la o colega cu care vorbisem inainte sa atipesc. II raspund si autocarul trece pe langa un indicator pe care scria “Poiana…..”, nu apucasem sa citesc tot, dar mi-am dat seama ca mai aveam putin si ajungeam la destinatie. In fata autocarului mai era unul, si in spate un microbus, care trece pe langa o cladire din lemn langa un lac cu ponton inalt cu mese tot din lemn, trece pe langa alta cladire de lemn si pe o parte si pe alta si se opreste. Autocarul nostru opreste langa, iar microbuzul ceva mai incolo. Se da semnu de coborare si culegerea de bagaje din portbagaj. Cobor cu colegii, vorbind de una alta, imi iau bagajele, ei la fel. Coboram toti, toti cu bagajele si asteptam sa vina proful sa ne cazeze in cabane. Bagajele lasate langa drum, eu dau o tura sa inspectez terenul, eram inconjurati de munti inverziti de paduri de conifere, cerul era albastru, fara pic de nor, cabanele de lemn maroniu si rosiatic imi mai dadeau de veste ca nu sunt chiar in mijlocu naturii, revin si ma apuc sa vorbesc cu colegii, asteptand. In timp ce vorbeam, o voce din spatele meu imi atrage atentia, era o voce de fata, ma intorc, dar nu reusesc sa disting ca erau prea multe fete in spatele meu, ma intorc la colegi, pac pac una alta si apare profu.

Ne luam bagajele in mana, in spate, fiecare cum avea si ne ducem la intrarea cabanei de langa parcarea autocarelor. In drum spre, aud din nou vocea aceea, imi intorc capul spre dreapta si o vad. Era o fata subtire, frumoasa, cu parul prins in coada, intr-un tricou verde si un pantalon de ala flausat cum se poarta acum, avea in spate un ghiozdan negru cu rosu, la mana stanga un ceas negru, iar in cealalta tinea un aparat foto. Exclam cu voce tare: “Hmmmmmm…deci tu erai”, ma intorc si merg inainte spre cazare. M-am cazat in cea mai exotica camera din cabana, nu incape indoiala de acest lucru. Eram cu baietii cu care vorbisem ca stau, radem de faptu ca avem o camera mijto, ne apucam sa despachetam bagajele si nu in ultimu rand combustibilul din seara ce urma. Gasim un frigider pe holul cabanei, il confiscam si bagam combustibilul acolo. Despachetam si incepem sa ne mandrim cu camera pe tot etaju, caterinca alea alea. Unu din nou spune sa iesim sa inspectam locu, sa ne plimbam pe afara.

Ne-am plimbat prin imprejurimi, am descoperit o cabana arsa, un mini teren de fotbal cu vacile pe post de masini de tuns iarba, un mini playground, o platforma de catarat si in final am ajuns la cladirea cu lacu, pontonu, am observat si o moara, se spune ca ar fi discoteca complexului, avea boxe, muzica de pe cd, totul fiind un mini parc de distractii in inima naturii. Ne-am intors in cabana, toata cabana parca prinsese viata. Am inceput prima sticla de combustibil, inspectand camerele colegelor. O colega, spunandu-i ca avem boxe dar nu avem muzica buna, decide sa-si puna laptopul la bataie pentru o mini petrecere. Merg cu ea cautam administratorul pentru firele necesare si cand este pregatit dam de veste pentru adunare.

Noi baietii incepusem deja combustibilul, eram fericiti, iesim din cabana sa mergem la locul crimei. Ne strangem incet incet, lumina era, licoarea magica era, lume era, voie buna era si mai ales muzica era caci ea ne aduna. Radem povestim printre sorbituri, inghitituri, blitzuri, iar cerul era plin de stele, parca erau mici gaurele in podeaua Raiului, o imagine care te facea sa te distrezi si mai tare. Nu trece mult timp si aud din nou acea voce, dar nici acum nu-mi amintesc cum era imbracata, era bruiat semnalul. Era cu colegi college, radeau, ca oricare de acolo. Se pune la masa unde eram si eu, ma uitam la ea din cand in cand printre cuvintele aproape stalcite care le ziceam din cauza licorii magice. Nu stiu daca si ea s-a uitat la mine, am facut si poze mai multe, iar atunci am facut si cunostiinta. O atingere delicata, un zambet micut, toate m-au facut sa ma simt minunat.

Petrecerea se muta sus la terasa cabanei, mai aproape de vibratiile muzicii; toata lumea dansa inclusiv profesorii, cert e ca toata lumea se distra maxim, cel putin asa vedeam eu. La un moment dat cautam cu privirea acea fata, o gasesc cu greu printre petrecareti. A doua zi dimineata trebuia sa mergem intr-o escaladare si lumea pleca incetu cu incetu spre linistea patului. Cand ea pleaca, coboara scarile si ii urez noapte buna, se aude un noapte buna in surdina care abia a ajuns la urechea mea; zambesc si continui le party.

Intr-un final plecam toti, a doua zi era o zi lunga plina de praf, bronzare, catarare si transpiratie. Cu ea am mai vorbit de cateva ori pana la sfarsitul weekendului, dar sporadic. Ceea ce a urmat e alta poveste, dar important e ca am cunoscut o persoana extraordinara, asa printre bere si bineinteles zane….

Noaptea e cel mai bun sfetnic

Urc niste trepte pe langa un cimitir pentru a ajunge in varful dealului in timp ce soarele coboara incetisor pe cer, semn ca incepe agitatia, agitatia tacuta a orasului. In varful dealului e un parculet inca populat care mai tarziu va intra in transa noptii. Ma pun pe o banca albastra, cu privirea indreptata spre apus. Soarele isi trimite sagetile calde care in timpul zilei sunt extrem de fierbinti. Incep sa ma uit in jur, parculetul rasuna de voci, una groasa, una subtire, una combinata, toate facand o singura voce, vocea parculetului. In dreapta mea niste copii alearga unu dupa altu, tipand, gesticuland, ei nestiind ceea ce inseamna o problema, nestiind ca inconstienta, inocenta lor despica in bucati orice problema. Tot in dreapta mea sunt bunicii si parintii copiilor, uitandu-se atent inspre locul unde copii se joaca. Parca incearca sa-si aduca aminte de acea inconstienta si incercand sa o acapareze macar pentru o clipa. Cu o clipa traita in acest fel ar putea trai o viata de cosmar. Privirea lor se indreapta acum spre alt loc, parca rusinati de momentul trait, revenind la viata lor plina de situatii si probleme. Merita focalizata o asemenea imagine pentru ca aduce cu sine o detasare, un fel de moment in transa care este atat de pur. Influenta unui copil este de un infinit de ori mai mare decat a unui adult, chiar daca adultii nu recunosc asta poate din orgoliu, poate nu recunosc asta pentru ca nu stiu ca un copil poate face asa ceva, bineinteles involuntar. Un copil impreuna cu gandurile pozitive si hobbiurile unui adult poate spulbera singuratatea dintr-o singura lovitura, dar asta tine si de decizie si ambitie.

Soarele isi continua drumul parca trasat de niste nori spre locul de intalnire cu linia orizontului. Ultimele raze inrosesc norii de pe cer si blocurile cenusii cele mai inalte ale Manasturului. In stanga mea isi face aparitia un cuplu, sositi la timp sa admire minunatia din fata lor. Parintii si copii admira si ei acelasi lucru, iar dupa ce ultima raza le atinge corpul se intorc cu spatele spunand ca e timpul de plecare. Cerul se intuneca mai tare cu fiecare minut care trece. Incep sa apara primele stele, becurile se aprind pe strazi, iar blocurile incep sa se prinda viata. La un moment dat ma uit inspre cer iar dupa la panorama Manasturului si parca vad o oglinda gigantica deasupra care reflecta ceea ce este jos. Minunata imagine, care va ramane intiparita in mintea mea multa vreme, care mi-a scos un zambet de satisfactie. La umbra unui bec din parculet, o fata isi asterne o patura tinand in mana o carte. Se aseaza pe patura, deschide cartea si incepe sa o citeasca intens. Probabil ca este o studenta care invata pentru un examen din sesiune, sau o eleva care invata pentru BAC, sau poate o fata simpla care a venit doar sa se relaxeze, scapand si de caldura acumulata in timpul zilei in casa. Vocea parculetului acum este mult mai linistita dupa plecarea copiilor si parintiilor lor. Se mai aud vocile cuplului din stanga mea. Ma gandesc oare sunt fericiti, oare e tipul acela de cuplu care sta sa explodeze, acoperit cu un strat care se subtiaza, dar un strat care se ingroasa la fiecare gest “dulceag” al baiatului sau al fetei; oare e cuplul acela in care doar unul din ei traieste intens cu ideea ca celalalt simte la fel; oare e acel cuplu de care nimeni nu stie nimic, inconjurat de un mister care te imbie sa arunci cu privirea; oare e acel cuplu de care toata lumea stie si incearca sa-si bage nasul de fiecare data cand are ocazia sau oare e acel cuplu aproape perfect in care nimic nu conteaza decat unitatea lui, unicitatea lui si mai ales iubirea lui? Nu stiu sa raspund dar ma gandesc ca e una din variantele de mai sus.

Intorc privirea si observ ca intunericul a cucerit intreg cerul, brodandu-l cu mii de luminite indepartate care licuresc. Din spate se aud niste pasi, astept si pe langa banca trece un baiat cu privirea in pamant. E evident ca nu numara pietrele pe care calca, era oarecum abatut, poate primise o veste proasta, poate primise un refuz. Ceea ce imi atrage atentia e o fata care vine din directia opusa, care avea starea diametral opusa baiatului, era zambitoare, parca indragostita, iradia si lumina parculetul mai tare decat toate becurile din parculet. Baiatul fiind cu privirea in pamant n-a avut cum sa vada acest lucru, ca daca il vedea poate isi revenea. Asa intampinam cu totii viitorul, cu privirea in pamant, nu vedem lumina, ceea ce e trist. Imi pun capul pe spate si inchid ochii, o adiere usoara imi atinge fata, soptindu-mi lucruri frumoase. Deschid ochii si observ ca parculetul este gol, vocea lui a disparut ramanand numai lumina. Ma ridic de pe banca, ma uit in zare, clatindu-mi ochii din nou cu panorama Manasturului. Incep sa cobor aceleasi trepte, aerul rece din cimitir, aerul sinistru al crucilor de beton ma fac sa simt un fior.

Noaptea abia acum isi intra in rol pentru mine, pana adorm imi va da sfaturi si imi va oferi explicatii cu referire la ceea ce am vazut in parculet. Asta pentru ca urmeaza o noua zi…..

These days…..

Ajungem intr-un moment in care ne gandim ca nu ne indreptam spre directia corecta. Ne analizam existenta si constatam ca anumite lucruri care ne caracterizeaza nu sunt in conformitate cu aspiratiile pe care ni le-am propus cu ceva vreme in urma. In mod normal, la o asemenea constatare ar trebui sa luam masuri si sa inbunatatim ceea ce pana acum nu functiona pentru noi. Ar trebui sa cerem pareri in dreapta, stanga, in sus si uneori si in jos, ar trebui sa ne documentam, sa ne inspire din experientele celor care au trecut prin momentele astea. In mod normal ar trebui cautate solutii.

Dar ajungem in situatii in care actionam ca niste robotzi (nu la aia care stiu ca va ganditi) programati sa faca mereu aceleasi lucruri, chiar daca rezultatul actiunilor noastre ne indreapta spre un drum inchis. Si nu actionam, ci ne lasam prada blestematei rutine. Ajungem sa fim nemultumiti de modul in care suntem platiti sau rasplatiti, sa fim nemultumiti de corpul nostru si de ceea ce am realizat pana in momentul asta. Dupa asta nu acceptam nicicum ca softul nostru interior trebuie modificat (adaugand niste rami), ba mai mult, intram in legatura cu oameni asemanatori noua si ne pacalim tot timpul cu gandul ca asa e viata in care traim.

Trecem prin fiecare zi cu viteza maxima, cu pulsul accelerat si adrenalina pompandu-ne prin vene, convinsi ca astfel rezolvam mai repede problemele care apar pe traseu. Dar problemele se incapataneaza sa se inmulteasca in timp ce le rezolvam. Castigam bani, dar ii si cheltuim (normal ca tot in viteza). Ne grabim si cand mancam uitand de stomac, ficat, ficap. Vorbim si repede si ne sare mustarul cand vedem ca nimeni din jur nu poate tine pasul cu noi. Ne vin idei noi, tot in viteza, dar nu avem acelasi ritm infernal in a le tine minte, daramite sa le mai si punem in practica. Toate astea sunt ca intr-un carusel, iar explicatia pe care o avem sub maneca e ca traim in secolul hipervitezei.

These days, totul se raporteaza la bani, iar cheltuirea lor a devenit un reflex. Evit sa ma gandesc acum la influentele societatii moderne asupra comportamentului nostru. Mai bine ne gandim la niste solutii pentru toti care isi doresc sa se distreze, chiar daca exista lipsa permanenta de lichiditati. Asta pare sa fie si problema vietii, de mana cu lipsa libertatii, asta ducand la faptul ca noi nu suntem patronii propriului timp si, pe langa asta, mai este si preocuparea ca Basescu ne mai ia 25% din salarii, pensii. De fapt ne afundam intr-o existenta lipsita de distractie si de aici ajungem ca banii sa ne guverneze viata.

Din pacate, ne-am invatat sa ne gandim negativ: ba ca Bin Laden sau urmasii lui vor veni sa ne darame World Trade Center-ul nostru de 20 de etaje, ba ca Putin vine si ne face o schema din judo si ne taie gazul si dupa ne ia si tara. Ne aflam intr-o stare de alerta falsa si ne distrugem viata, visurile.

In final, ajungem sa ne blazam si in proportie mare ajungem sa contribuim si la blazarea celor din jurul nostru. Nu dau solutii la tot ce am zis mai sus, pentru ca nici eu nu le am, am vrut doar sa dau un semnal de alarma………..